Incoerențele lui Ludovic Orban
O altă incoerență a lui Orban vine de la ambiția unei consecvențe prostești. Și care vine tot din dorința de a da bine la popor. Ludovic Orban o ține langa cu „refacerea coaliției de dreapta”. O soluție logică pentru politica românească sună a enormitate (ca să nu zic, a prostie) la Ludovic Orban. Cum să refaci o „coaliție de dreapta” cu Cîțu, Dan Vîlceanu și Rareș Bogdan pe de o parte, adică exact cu adunătura care l-a executat, și cu Dacian Cioloș? La oportuniștii din PNL, Ludovic Orban încă îi vrea alipiți pe manipulații de Coldea și de generalii în rezervă, pe copiii și nepoții acestora, pe beizadelele mahărilor din Epoca de aur? O fi rămas cu un fix sau gîndește la flacără pîlpîită? Or nevoia de a părea consecvent îl seacă la gîndire, ori este sărac cu duhul și vrea să vorbească despre soluții doar ca să se afle în treabă!
Mai mult, Ludovic Orban ar prefera să renunțe la politică (adică să se sinucidă!) decît să facă alianță cu PSD-ul!? Țărăniștii au mai cultivat o asemenea ură oarbă. Au mers după fenta propagandei și s-au prăpădit. N-a fost și Orban în PNL pe vremea USL-ului? Atunci era bun? Că așteptările liberalilor au fost înșelate de Victor Ponta? Mare brînză! Toți avem așteptări mai mari sau mai mici, mai bune sau mai rele. Ce acorduri negociate și ce înțelegeri scrise au avut PSD și PNL pe vremea hulitei USL? Și Ponta și Crin Antonescu ne-au vrăjit (mințit) o bună bucată de vreme că baza Alianței USL (făcută praf ceva mai tîrziu!) este prietenia dintre ei. Prietenia lor, un soi de veresie, o biată și interesată amiciție politică n-a rezistat nici la două ploi și la un vînt puternic! Că Victor Ponta a trișat? Nu era greu să trișezi un plezirist și un pokerist bun de gură la microfon, ca bietul Crin Antonescu!
Revin. Să excluzi din viitorul politic al partidului tău o colaborare cu o mare forță politică (păcătoasă, incoerentă, cîrpită și ea, populată la fel de mult de oportuniști) rămîne o mare prostie. Adică semn de foarte puțină abilitate politică. Nu face decît să-l repete pe Vasilică Cîțu care și-a trecut în documentele partidului interzicerea negocierii cu PSD și pe urmă tot el, ca un școlar repetent, s-a grăbit să o șteargă pentru că îi ardea buza să ceară un sprijin.
Ludovic Orban își imaginează că se salvează și se relansează politic prin atacurile la Iohannis și la Cîțu (plus la ceata de „lobotomizați”), asta cînd cea mai mare parte a populației își descarcă nemulțumirea pe cei doi și pe clica lor. Dacă numai asta este nou în demersul lui Orban, mulțumim frumos! Nu avem nevoie! Oricum o facem mai abitir și mai bine decît el.
Ca să se ridice, Ludovic Orban ar trebui „să ia la mînă”, adică să supună unui examen critic, locurile comune din tot ce merge prost în societatea românească. Mă refer la educația păcălită de Iohannis și de Băsescu cu tot soiul de figuranți la pupitru și cu stoluri de măsuri aiuritoare. Dacă vrea respect, credibilitate și susținere, Orban ar trebui să devină apostolul apărării pădurilor, al monumentelor istorice și al tradițiilor, un purtător de steag la extinderea și modernizarea infrastructurii, un paznic al resurselor și al intereselor românești. Ludovic Orban ar trebui să convingă că deține idei, programe, chiar și soluții pornind de la accesul omului în dificultate la sistemul sanitar pînă la restrîngerea mecanismelor de protecție ale statului gonflat și suficient sieși. Dacă nu vrea să subțieze statul umflat și bine uns (cu bani, nu cu reguli și disciplină!), dacă nu înțarcă serviciile secrete de la bugetul public și așa supercăpușat, dacă nu spune clar ce vede rău în funcționarea parchetelor și altor mecanisme din justiție sau din instituțiile de forță, atunci Orban chiar nu merită atenție. Și dacă nu se bate pentru scoaterea serviciilor secrete cu firmele lor fantomă din economia de piață, chiar nu este de crezut că din troaca prin care s-a scăldat Ludovic Orban a rămas un om cu fibră și gîndire liberală.
