Ştirile zilei

 
26 Mai 2019

La ora 23, Exit Poll-ul efectuat de CURS/ Avangarde nu marchează schimbări față de cel de la ora 21:

PSD -25,7%

PNL -25,7%

26 Mai 2019

Exit-poll-ul realizat la alegerile europarlamentare, de CURS-Avangarde arăta că la ora 19.30, PSD şi PNL sunt la egalitate, urmate la mică

26 Mai 2019

Cetățenii din 21 de ţări membre ale Uniunii Europene sunt aștetați duminică la urne pentru alegerea viitorilor membri ai Parlamentului European.

26 Mai 2019

Vești importante! Au început alegerile europarlamentare!

24 Mai 2019

Cinci militari din Batalionul 300 Protecţia Forţei "Sfântul Andrei", care se află în misiune în Afganistan, au fost răniţi vineri, în jurul orei 12

24 Mai 2019

Vineri, 31 mai, ziua în care Papa Francisc va veni în vizită in țara noastra, cursurile vor fi suspendate în unitățile de învățământ din București.

24 Mai 2019

Prorectorul Academiei de Poliţie ''Alexandru Ioan Cuza'', Mihail Marcoci, a anunţat vineri că şi-a dat demisia din funcţie, având în vedere că a fo

24 Mai 2019

Junior Achievement (JA) România a premiat, în cadrul Galei JA Hall of Fame – INVESTEȘTE ÎN EDUCAȚIE!®, pe scena Ateneului Român, start-up-urile câș

24 Mai 2019

Liviu Dragnea vrea un proiect de lege care să introducă o prevedere pentru ca în România să se discute despre preţuri în lei la încheierea contract

24 Mai 2019

Şefa Executivului britanic Theresa May a anunţat vineri că va demisiona în data de 7 iunie, urmare a solicitarilor venite din partea formaţiunii sa

24 Mai 2019

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a luat act de măsurile dispuse de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a in

ANDOgrafia zilei

 

Săptămâna pe scurt

 

Săptămâna a stat sub semnul unei neobișnuite intensități a campaniilor pentru europarlamentare și pentru suplimentul prezidențial mascat sub forma unui referendum cu trei întrebări în două @ În timp ce liberalii, talonați de Iohannis în calitate de susținător (că membru nu poate fi ) s-au întrecut în mitinguri triumfaliste cu angajamente greu (dacă nu imposibil) de ținut, PSD a preferat „vizitele de lucru” ale liderilor Dragnea și Dăncilă, însoțiți de cei mai merituoși miniștri, în cursul cărora s-au evocat viitoarele măsuri guvernamentale menite să întărească poziția Executivului @ Un motiv de gâlceavă l-a constituit prezența în două emisiuni consecutive „Viața satului” de la TVR a „binomului” Dragnea-Daea în care s-a vorbit despre domeniul cel mai performant al guvernării - agricultura - emisiuni care au avut o audiență-record, ceea ce i-a pus pe gânduri și pe liberali lui Orban (...

Punctul pe Y

 
Marţi, 21 Mai 2019

Nu știu dacă atunci când a compus „Scrisoarea pierdută” Caragiale s-a gândit vreun moment că e pe cale să realizeze o capodoperă. Mai degrabă cred că și-a făcut socoteala că va scoate din ea un spectacol care să-i amuze pe contemporani și din care să poată fi plătiți actorii. Mai ales că subiectul era unul destul de banal, desprins dintr-o realitate imediată ce ținea mai...

Punctul pe Y - acum 10 ani

 
miercuri 27 mai 2009
Ce lucruri importante s-au mai intamplat in tara?

Am lipsit vreo 10 zile din tara. Am fost tocmai in Florida, la un targ...

CEC - Mastercard

CU CARTILE PE MASA
27 Mai 2019
Un englez sosește în Moldova, la sfârșitul secolului al XVII-lea, cu gândul să deschidă o...
26 Mai 2019
La mijlocul acestei zile a alegerilor europarlamentare și a referendumului, tensiunea electorală a...
25 Mai 2019
Să faci parte din serviciile de informaţii ale ţării tale sau să colaborezi cu aceste servicii ar...
20 Mai 2019
Familiile kazakhe din mediul rural iubesc mult caii. În limba kazakhă există cel puţin 21 de...
26 Mai 2019
Nu avem prea multe posibilitàti sà stim deja dacà “Europa de maine” - adicà aceea dupà reformatarea...
24 Mai 2019
Aflat ieri la Cluj, dl.Iohannis iar s-a dat în stambă. Sub pretextul fumat al lansării unei cărți (...

Special 1

 

Cele mai influente și de succes femei din diverse domenii de activitate au fost premiate în cadrul Galei Capital - Top 100 Femei de succes 2019, o manifestare care recunoaște ambiția și meritele celor mai puternice doamne din țara noastră.

Cu această ocazie, Anca Vlad, președinta Fildas-Catena, a fost desemnată „Cea mai puternică femeie de afaceri” din România. Premiul a fost înmânat de directorul executiv al grupului Capital-Evenimentul Zilei, Virgil Munteanu, directorului general Catena, Alina Marinescu, prezentă la gală alături de Otilia Ostroțki, director general Tonica Group, Daniel Marin, director financiar Fildas-Catena şi Sorin Chirculescu, director marketing Catena.

După înmânarea premiului, Alina Marinescu a citit un mesaj din partea președintei Fildas-Catena, Anca Vlad: „Felicit toate doamnele câştigătoare din această seară, cred în businessul şi în antreprenoriatul feminin românesc, repere şi componente de bază în dezvoltarea României. Mă bucură enorm această recunoaştere a meritelor noastre, suntem mândri şi onoraţi pentru acest premiu, transmit din tot sufletul mulţumirile echipei pentru performanţele obţinute în cei 20 de ani în care farmaciile Catena au devenit brandul numărul 1, 100% românesc, care este mereu alături de români, în acţiunile de promovare a stilului de viaţă sănătos şi în campaniile de caritate şi sociale. Vă mulţumesc şi vă doresc mult succes în continuare!”.

Special 2

 

FUMIGENE DE WEEKEND (87)

Pentru că tot ne apropiem de votul la europarlamentare, iată ce a înțeles rumânu’ din ultimele emanații bruxeleze, adică sistemul de trasabilitate a produselor din tutun (T&T) și Directiva plasticelor: că, de la 20 mai, fumătorii vor fi urmăriți și detectați pe baza unor cipuri băgate în pachete și că urmează să se bage  și plastic în țigări, ca sa-i facă să se lase. Un fel de Big Brother combinat cu salam cu soia STOP Și asta, pe de o parte, pentru că nu e clar cu ce se ocupă europarlamentarii ăștia - în afara mirajului celor 15.000 de euro pe lună pentru care se înghesuie “ca cap” de listă Rareș Bogdan, Carmen Avram și Dacian Cioloș-, iar pe de altă parte pentru că subiectul tutun a ajuns atât de politizat, încât reprezintă, pentru diversele generații - mai puțin cea a țaței Floarea, care votează, în genere, cu cine e la putere-, întruchiparea traumelor, proiecția fricilor și imaginea răului STOP Concret, sistemul de trasabilitate care, cel puțin deocamdată, nu vrea să urmărească fumătorii, ci pachetul de țigări, de la linia de producție până la primul magazin, pe baza unor coduri “unice” scanabile, a fost conceput de un consultant, care a contribuit ulterior la redactarea reglementărilor, iar apoi a beneficiat de atribuirea directă a contractului, pornind de la teza conform căreia sistemul trebuie să fie independent față de industria tutunului. Dacă treaba asta s-ar fi întâmplat în Romania, sau într-un alt stat membru “notat cu tau”, s-ar fi numit simplu, corupție

Politică

 

Economie

 

Uniunea Europeană

 

Revista presei

 

Curs Valutar BNR

 
EUR = 4.7612
USD = 4.2560

Calendar

 
27.05 (All day)
Însemnările din calendarele bisericeşti de astăzi.

K LA METEO

 
Daca doriti sa aflati cum va fi vremea in urmatoarele trei zile, in fereastra ce se deschide dati clik pe SEARCH.

HARTA RUTIERĂ PLANETARĂ

Alegeti orasul de plecare si orasul de sosire, apasati Start searching si va va arata ruta, prin toate modurile de transport. Ruta cu harta, catre orice destinatie din lume cu Avion /Autobuz /Tren.​
 

 

RETROSPECTIVA

  2014  2015  2016 
2017      
  2018   (click)
EVENIMENTELOR ANULUI...

 

Publicitate

 

Partener media

 

AFILIERI

 

Partener media

 

Partener media

 
 

Parteneri media