21 mai 2022

Infanteriştii olteni, în teatrul de operaţii Bosnia şi Herţegovina

Distribuie pe rețelele tale sociale:

România a suplimentat contribuţia la misiunea EUFOR ALTHEA prin participarea, începând de luni, 17 ianuarie, cu un detaşament format din 30 de militari ai Batalionului 22 Infanterie „Romanaţi” din Caracal, aflat în subordinea Brigăzii Multinaţionale de Sud-Est din Craiova.

Infanteriştii olteni se vor alătura celor 39 de militari ce desfăşurau, în principal, activităţi de stat major în cadrul comandamentului misiunii EUFOR ALTHEA dislocat în Camp Butmir, Sarajevo.

Plutonul de manevră este dotat cu mijloace tehnice blindate – PIRANHA III C, se află sub comanda operaţională a Comandamentului Forţelor Întrunite din Statul Major al Apărării şi va fi integrat în Batalionul Multinaţional al misiunii EUFOR ALTHEA. Militarii români vor executa, timp de şase luni, misiuni în sprijinul autorităţilor locale având ca scop menţinerea unui climat de securitate şi stabilitate, concomitent cu dezvoltarea şi instruirea forţelor armate din Bosnia şi Herţegovina.

Decizia de suplimentare a contribuţiei României la Operaţia EUFOR ALTHEA a fost luată pentru îmbunătăţirea nivelului de protecţie a forţei pe timpul executării misiunilor în acest teatru de operaţii.

Suplimentarea de forţe se înscrie în plafonul aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării privind forţele şi mijloacele Armatei României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului naţional în anul 2022.

* * *

Misiunea EUFOR ALTHEA a Uniunii Europene se desfăşoară pe teritoriul Bosniei şi Herţegovinei începând cu anul 2004, în baza unui mandat al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Participarea României la operaţia EUFOR Althea reflectă atât consolidarea angajamentului asumat în cadrul Uniunii Europene, cât şi a parteneriatului NATO-UE, reprezentând, în acelaşi timp, un element de menţinere a securităţii şi stabilităţii în regiune.