Publicat: 14 August, 2019 - 09:35

Meteorologii au emis o informare valabilă în toată ţara de miercuri, de la ora 9.00, până vineri dimineaţa. Sunt aşteptate ploi torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi grindină.

„Astfel de fenomene vor fi mai frecvente la început în regiunile vestice şi nord-vestice, apoi aria lor se va extinde treptat şi în restul teritoriului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40...50 l/mp”, au transmis reprezentanţii ANM.