18 octombrie 2021

Informarea turiştilor, o prioritate a jandarmilor montani

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Jandarmii montani de la posturile Zănoaga şi Peştera au desfăşurat, weekend-ul trecut, 35 de acţiuni de informare a turiştilor cu privire la prevenirea faptelor antisociale incidente prevederilor Legii nr. 54 din 2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic, Ordonanţei de Urgenţă nr. 34 din 2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente, dar şi referitor la pericolele la care îşi pot expune sănătatea şi siguranţa prin camparea în locuri neamenajate.

Activităţile la care au participat peste 140 de turişti s-au desfăşurat pe traseele montane din masivul Bucegi, în zonele Peştera Ialomiţei, Horoabe, Lunca Padinei, Lăptici, Păstrăvărie, Blana, Lacul Bolboci, Zănoaga, Dichiu, Piatra Arsă, Valea Brăteiului şi Cărpeniş.

În urma acestora au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale pentru aprinderea focului în fondul forestier naţional, în alte locuri decât cele special amenajate şi marcate ori la o distanţă mai mică de 30 de metri de limita pădurii, precum şi pentru circulaţia pe pajişti cu orice mijloace de transport, inclusiv cu atelaje, altele decât cele folosite la activităţi agricole de către cel care utilizează pajiştea.

În activităţile desfăşurate jandarmii montani au acţionat atât independent, cât şi în comun cu reprezentanţi ai Administraţiei Parcului Natural Bucegi.

În cadrul acţiunilor au fost distribuite peste 50 de materiale informative.