Publicat: 7 August, 2013 - 17:17

Informații neconfirmate privind masacrarea a 450 de kurzi, dintre care 120 de copii, de către rebelii bănuiți de legături cu rețeaua al-Qaeda care luptă împotriva guvernului sirian, au provocat îngrijorarea opiniei publice internaționale.

 


Conform postului iranian de televiziune Al-Alam, militanți din Frontul Jabhat al-Nusra au atacat orașul Tal Abyad luni, ucigând 120 de copii și 330 de femei și vârstnici în apropierea frontierei cu Turcia.

Postul tv iranian a difuzat imagini oribile de la scena masacrului, dar autenticitatea acestora nu a putut fi verificată.

Nici guvernul sirian, nici opoziția nu au confirmat informația.

"Militanții al-Nusra și alte forțe rebele au înconjurat orașul", a declarat pentru postul Russia Today ruda uneia dintre victimele kurde ale atacului, adăugând: "Au început să meargă din ușă în ușă, intrând în fiecare casă. Dacă găseau bărbați, îi ucideau și au luat femeile și copiii ostateci".

Biroul pentru Drepturile Omului din cadrul Organizației Națiunilor Unite, de la Geneva, a anunțat că investighează aceste informații și că, în cazul în care acestea vor fi confirmate, va considera aceste fapte drept crimă de război și va face tot posibilul ca autorii să răspundă penal pentru faptele lor.