25 septembrie 2022

Iniţierea „Strategiei Naţionale pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

În această săptămână, ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila a anunţat la Cluj-Napoca iniţierea „Strategiei Naţionale pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare” (SNBCC).

Proiectul iniţiat sub egida Ministerului Sănătăţii, Academiei Române, Administraţiei Prezidenţiale şi a Parlamentului României va fi elaborat de experţi din cadrul societăţilor profesionale de cardiologie, de neurologie, de neurochirurgie, de medicină fizică şi recuperare medicală, în colaborare cu societăţi internaţionale (World Stroke Organization, World Federation for Neurorehabilitation, European Academy of Neurology, European Stroke Organization, European Federation of Neurorehabilitation Societies). Integrarea contribuţiilor echipelor de experţi va fi realizată de prof. univ. dr. Dragoş Vinereanu şi prof. univ. dr. Dafin F. Mureşanu, membri corespondenţi ai Academiei Române.

„Bolile cardiovasculare şi cerebrovasculare ameninţă, din păcate, viaţa concetăţenilor noştri în fiecare zi. Avem nevoie de o strategie şi de aplicarea ei rapidă pentru a fi cât mai eficienţi în activitatea de prevenţie şi tratament a acestor boli. Strategia se va constitui într-un instrument cheie pentru a creşte impactul luptei noastre împotriva acestor boli, respectiv de a mări accesul pacienţilor la servicii de sănătate înalt calificate. Sunt conştient că este un drum lung şi dificil, dar este datoria noastră să-l parcurgem ca oameni dedicaţi sănătăţii!”, a declarat Alexandru Rafila, Ministrul Sănătăţii.

În România, bolile cardiovasculare şi cerebrovasculare reprezintă principalele cauze de deces şi dizabilitate. Din cauza îmbătrânirii populaţiei şi a creşterii factorilor de risc comportamentali este previzionată o creştere semnificativă a incidenţei acestor boli în următorul deceniu.

Scopul dezvoltării şi adoptării SNBCC este de a îmbunătăţi starea de sănătate a populaţiei din România, prin implementarea unui plan comprehensiv de reformă în domeniul bolilor cardiovasculare şi cerebrovasculare, ce va fi parte a „Strategiei Naţionale de Sănătate 2022-2027”.

Principiile directoare ale SNCBCC sunt:
– evaluarea răspândirii şi impactul bolilor cardiovasculare şi cerebrovasculare în rândul populaţiei României şi dezvoltarea programelor de prevenţie;
– dezvoltarea resurselor umane specializate în domeniul neurologiei intervenţionale;
– extinderea reţelei naţionale de centre de intervenţie imediată în caz de accident vascular cerebral;
– creşterea accesului la servicii de recuperare neurologică la nivel naţional.

Strategia va reuni şi integra recomandările într-un document cadru pentru reforma în acest domeniu la nivel naţional.

Sursa foto Facebook Alexandru Rafila