Publicat: 18 Noiembrie, 2018 - 17:46

 În ultimele două zile ale (încă ) acestei săptămâni, s-au înregistrat câteva evenimente care, la prima vedere, nu au legătură între ele. Astfel, aici în capitala scumpei noastre patrii, un grup de #rezistenți, în fruntea cărora s-au aflat și de această dată neobosiți Mălin Bot, Mihai Dide și Marian (zis și)Ceaușescu, au vandalizat gardul și garajul de la locuința deputatului Florin Iordache pe care au scris, după mai vechiul lor obicei, niște cuvinte ,,incapabile a vi le reproduce’’(așa după cum bine mai zicea eternul și fascinantul nostru Caragiale). Faptă pe care și-au justificat-o ca  răspuns cu aceeași monedă la un gest indecent pe care Florin Iordache l-a făcut în plenul Parlamentului și pentru care șase dintre ei au fost amendați cu câte 300 de lei, per total una mie opt sute lei!  Și, tot în aceste zile, dar de data asta în Franța, au avut loc ample manifestări de stradă, organizate de mișcarea ,,Gilets jaunes’’ împotriva măsurilor de scumpire a carburanților anunțate de autorități. Împotriva manifestanților intervenind energic forțele de ordine, ceea ce a făcut să se înregistreze, potrivit informațiilor date de către Cristophe Castner, ministrul de interne, un mort și peste 400 de răniți.

Până aici, nici-o legătură între evenimentele menționate. Și totuși o legătură există și ea poate fi calificată folosind sintagma de-acum de uz curent ,,dublă măsură’’. Să vedem, așadar, unde și cum se aplică aceasta în cele două cazuri. În primul rând, vorbim despre o dublă măsură atunci când citim foarte revoltate notații apărute în revista ,,22(oficiosul GDS) în care se înfierează cu mânie social-civică faptul că Poliția i-a amendat pe frumoșii și liberii #rezistenți pentru fapta lor, dar nu a făcut același lucru și cu Florin Iordache,deși(adaug eu) există deja o plângere depusă de către o asociație de bune moravuri cetățenești. Sincer să  fiu, îl cunosc de ani buni pe Florin Iordache și îl consider un prieten statornic, dar nu vreau să mă erijez acum în pledant al cauzei sale. Cu toate acestea, nu pot să fac abstracție nici de împrejurarea că, în comparație cu militanții #rezistenți, Florin Iordache nu beneficiază de imunitatea pe care le-o oferă lui Mălin Bot și băieților săi un filosof de anvergura lui Gabriel Liiceanu. Care, după ce acum vreo douăzeci de ani a brevetat  ,,dreptul de a huidui’’, ca ,,drept democratic fundamental’’, a revenit în acest an,      pledând pentru ,,înjurătura ne unește’’. Afirmație oarecum șocantă pe care filosoful o susține prin următorul raționament:,,mesajul ei (al înjurăturii n.n.) se transmite printr-o complicitate născută spontan care ar cuprinde, ca o trezire din somn, toată România’’.

Interesantă zicere, nu-i așa?!... De unde vine și întrebarea mea: ce i-a lipsit gestului lui Florin Iordache- gest care, între noi fie vorba, tot a înjurătură aducea!- așa încât acesta să nu intre sub înalta protecție a silogismului purificator al domnului Liiceanu? Foarte simplu, i-a lipsit calitatea de a fi fost comis de pe partea cealaltă a baricadei instalată tot de către GDS-iști.Baricadă ridicată între ,,noi, imaculații’’ și ,,ăilalți, ăia corupții’’. Dacă nu chiar ,,penalii’’ cum i-a numit un alt clasic în viață. Este, și asta, un fel de dublă măsură prescrisă în procedurile terapiei moral-politice, prin înjurături, nu-i așa?

Să trecem,acum, și să vedem cum funcționează dublă măsură în cazul evenimentelor din Franța. Nu însă înainte de a face mențiunea că, și de data asta, merg pe o cărare deja bătătorită, adică după ce mai mulți analiști avizați au cercetat subiectul. În acest al doilea caz fiind pusă o întrebare foarte la obiect și care sună așa: oare, intervenția organelor de ordine din Franța nu a fost tot una de natură represivă, care a vizat intimidarea unor importante, reprezentative segmente ale societății și,în acest fel, poate fi considerată ca un atentat de o certă gravitate la exercitarea liberă a drepturilor democratice într-un stat membru al Uniunii Europene? Și atunci pentru care considerente paznicii de far ai justiției și ai legalității, din Comisia Europeană sau din Parlamentul European, nu au avut aceeași viteză de reacție ca și aceea de care au dat dovadă atunci când au pus pe coji de nucă România după cele petrecute în 10 august anul curent? Putem vorbi,prin urmare, despre o dublă măsură?Eu zic că da! Și ca mine zic foarte-foarte mulți oameni de bună credință care constată, cu mare amărăciune, câtă dreptate avea Adrian Năstase-primul ministru al Românei în mandatul căruia țara noastră a purtat atât de complicatele negocieri finalizate prin intrarea în comunitatea europeană- atunci când a spus că ,,trebuie să acceptăm că UE la care am aderat în urmă cu un deceniu este diferită de cea la care speram atunci când am început negocierile de aderare, iar cea de acum este diferită la cea de atunci’’.

Firește, concluziile aceste evaluări, foarte realiste și foarte corecte, sunt exprimate în termeni eleganți și bine măsurați. Tot la fel de adevărat fiind,însă, și faptul că acest foarte omenesc sentiment de dezamăgire- pe care, în ceea ce ne privește, trebuie să facem așa încât să nu degenereze în euroscepticism-poate fi expirat într-un limbaj mai puțin elevat și nespecializat, precum este cel diplomatic. Limbaj care, vrem sau nu vrem, are îngrijorător de multe motive să se regăsească în ceea ce însuși filosoful Gabriel Liiceanu a edictat că este ,,înjurătura care ne unește’’.

 Înjurătură care sancționează, cu aceeași unitate de măsură, toate cazurile în care s-a operat cu dublă măsură și despre care am discutat  mai înainte!              

Topic: 

Format: