Publicat: 3 Octombrie, 2013 - 12:12
Share

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu se află pe primul loc în topul încrederii în personalitățile politice. Pe locul doi se află premierul Victor Ponta, iar edilul Capitalei Sorin Oprescu este pe al treilea loc în preferinţele subiecţilor, conform unui barometru de opinie efectuat de INSCOP.

Astfel, 40,9% dintre români au spus în luna septembrie că au multă și foarte multă încredere în Mugur Isărescu, față de 39,4% în luna iulie. În Victor Ponta au încredere 39% (față de 39,2% în iulie), dintre cei intervievaţi, în Sorin Oprescu 33,5% în septembrie față de 37,4% în iulie. Pe poziția a patra se afl Klaus Iohannis cu 32,9% față de 30,2% în iulie.

Crin Antonescu se află pe locul al cincilea în topul încrederii românilor cu 30,8%, față de 29,6% în iulie. După Antonescu se află în clasament Călin Popescu-Tăriceanu, cu 27,8% încredere multă și foarte multă în septembrie față de 25,5% în iulie.

Conform studiului, în Traian Băsescu au 24,5% încredere multă și foarte multă în septembrie față de 23,5% în iulie, Mihai-Răzvan Ungureanu este cotat cu 24% încredere în luna septembrie față de 24,7% în luna iulie. Mircea Geoană are (22,6% în septembrie față de 21,6% în iulie), Ion Iliescu (21% în septembrie față de 20,2% în iulie).

Liviu Dragnea beneficiază de (19,2% în septembrie față de 18,4% în iulie), Theodor Stolojan (17,3% în septembrie față de 17,2% în iulie), Corneliu Vadim Tudor (17,9% în septembrie față de 16,7% în iulie) și Emil Boc (15,3% în septembrie față de 16% în iulie). Cătălin Predoiu are 14,4% încredere multă și foarte multă în septembrie, Vasile Blaga (14% în septembrie față de 13,5% în iulie), Elena Udrea (14,3% în septembrie față de 13,1% în iulie), Dan Voiculescu (12,7% în septembrie față de 12,2% în iulie), Dan Diaconescu (11,2%, în septembrie față de 11,4% în iulie), Kelemen Hunor (9,9% în septembrie față de 8,2 în iulie) și Laszlo Tokes cu 8% încredere și foarte multă încredere (nu a fost măsurat în sondajul anterior).

Cei mai mulți dintre respondenți — 22,6% — au fost fie nehotărâți, fie nu merg la vot, fie nu știu sau nu răspund la această întrebare.

Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri prezidențiale, cei mai mulți români ar opta pentru Crin Antonescu (19,8%) urmat de Victor Ponta cu 19,6% dintre opțiuni. Pe al treilea loc în opțiunile populației este Mihai-Răzvan Ungureanu (6,5%), urmat de Traian Băsescu (4,6%), Mugur Isărescu (4,3%), Mircea Geoană (3,8%), Sorin Oprescu (3,3%), Dan Diaconescu (3,2%), Corneliu Vadim Tudor (2,8%), Elena Udrea (2%), Klaus Iohannis (1,6%), Călin Popescu-Tăriceanu (1,3%) și Emil Boc (1%). Un procent de 3,6% dintre respondenți au arătat alte personalități politice.