20 octombrie 2021

Înscrierile pentru Concursul de proiecte Rezidenţa FemArt se vor primi până pe 15 iulie

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Asociaţia Română a Femeilor în Cinema (ARFC) extinde până pe 15 iulie 2021 perioada de înscriere la Concursul de proiecte Rezidenţa FemArt – Ediţia 2021, în urma căruia vor fi selectate proiectele de lung metraj a cinci cineaste – scenariste, regizoare sau producătoare – aflate la început de carieră.

Concursul organizat de ARFC se adresează tuturor absolventelor unei facultăţi de film de naţionalitate română sau cu rezidenţa în România, care au scris, realizat sau produs până în prezent cel puţin un film de scurtmetraj şi se află în stadiul de dezvoltare cu primul sau al doilea film de lungmetraj.

Înscrierile pentru Concursul de proiecte Rezidenţa FemArt se vor primi până pe 15 iulie 2021, prin completarea şi depunerea unui dosar online. Informaţii privind conţinutul dosarului de înscriere, calendarul, precum şi alte detalii se găsesc la https://arfc.ro/rezidenta-femart-2021/

Rezidenţa FemArt va include o săptămână intensivă de lucru cu specialişti, dar şi o serie de evenimente conexe, precum proiecţii de film, masterclass-uri şi sesiuni de pitching care vor avea loc în perioada 4 – 9 octombrie la Bucureşti.

La finalul acestei perioade, vor fi premiate cele mai bune proiecte. Juriul va acorda: o bursă în valoare de 1.750 de euro, o bursă de tip consultanţă de scenariu şi una de participare la o platformă internaţională de coproducţie.

Rezidenţa FemArt este un proiect cultural cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), realizat cu sprijinul Uniunii Cineaştilor din România şi Aparte Film, în parteneriat cu Institutul Francez din România, Art No More – Premiile Sofia Nădejde, Goethe-Institut şi Bucharest International Experimental Film Festival.

Asociaţia Română a Femeilor în Cinema susţine egalitatea de gen şi şanse în industria cinematografică prin sprijinul acordat regizoarelor de film aflate la început de carieră, promovarea creaţiilor acestora şi facilitarea schimbului de experienţă cu specialişti din industrie.