Publicat: 21 Martie, 2019 - 03:08
Reînnoirea generațiilor în agricultură, o temă prioritară în contextul negocierilor Politicii Agricole Comune (PAC) post 2020

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale organizează, în perioada 27-29 martie 2019, la București, ”Întâlnirea informală a directorilor pentru dezvoltare rurală din Statele Membre UE”.

Reuniunea organizată în contextul Președinției României a Consiliului Uniunii Europene este dedicată dezbaterii unui subiect de actualitate la nivelul UE, respectiv, reînnoirea generațiilor în agricultură, o temă prioritară în contextul negocierilor Politicii Agricole Comune (PAC) post 2020.

În cadrul evenimentului, reprezentanți ai autorităților române și ai Comisiei Europene, precum și asociații de fermieri reprezentative la nivel european vor susține prezentări privind modalitățile de sprijin a tinerilor fermieri în contextul viitoarelor Planuri Strategice PAC, precum și rezultatele concrete înregistrate în actuala perioadă de programare în ceea ce privește atragerea tinerilor în agricultură.

Reuniunea va oferi participanților oportunitatea împărtășirii experiențelor cu privire la mecanismele de sprijin disponibile pentru reînnoirea generațiilor în agricultură şi, totodată, va facilita dezbaterea perspectivelor oferite de viitorul cadru de programare al Politicii Agricole Comune.

 

Tag-uri Institutii: