29 ianuarie 2022

Întâlnire online a comunităţii academice cu autorităţile locale şi cu reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Local CIVIS Days București 2021: întâlniri cu societatea civilă, conferințe, concursuri și jocuri, organizate de Universitatea din București pentru comunitatea academică

Din dorința de a spori implicarea instituției ca actor responsabil în comunitate, Universitatea din București organizează, în perioada 6-10 decembrie 2021, în format hibrid – offline & online –, evenimentul Local CIVIS Days București 2021.
Agenda evenimentului va include întâlniri şi discuţii cu ambasadorii statelor în care se află universităţile membre CIVIS, cu autorităţile locale şi reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale, o conferinţă dedicată viitorului învăţământului superior din perspectiva alianţelor europene, precum şi o serie de conferințe, competiţii şi prezentări de oportunităţi dedicate studenţilor Universităţii din Bucureşti.
Menite să aducă laolaltă studenţi, cadre didactice, personal administrativ, factori de decizie şi de inovaţie şi autorităţi locale, întâlnirile din cadrul Local CIVIS Days Bucureşti 2021 îşi propun să creeze un spaţiu adecvat pentru discuţii şi cooperare în vederea consolidării CIVIS prin identificarea unor soluţii inovative la provocările de ordin societal şi local cu care comunităţile academice din alianță se confruntă.
Astfel, pe parcursul celor cinci zile, cadrele didactice, studenții și personalul administrativ din cadrul UB vor avea posibilitatea de a descoperi oportunitățile oferite de Alianța CIVIS, vor discuta cu colegii din celelalte nouă universități partenere și vor putea participa la dezvoltarea viitorului Consorțiului.
Seria evenimentelor organizate de Universitatea din București cu ocazia Local CIVIS Days București 2021 a debutat luni, 6 decembrie, odată cu startul primei ediții a CIVISthon UB, un concurs de proiecte în care studenții celor 19 facultăți ai universității sunt invitați să înscrie inițiative care să aibă în vedere implicarea socială și să fie orientate în direcția identificării și furnizării de soluții în domeniile principale de interes ale consorțiului.
Ziua de miercuri, 8 decembrie 2021, va fi dedicată creării unei mai bune coeziuni între mediul universitar, autoritățile publice și societatea civilă.
Astfel, Universitatea din București organizează o întâlnire online a comunităţii academice cu autorităţile locale şi cu reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale. Evenimentul va începe cu o prezentare oficială a activităţilor şi misiunii CIVIS şi se va concentra asupra direcţiilor de dezvoltare a Consorţiului CIVIS şi asupra relaţiei dintre Universitatea din Bucureşti şi comunitatea din care face parte.
De asemenea, în Amfiteatrul „Ioan Mihăilescu” al Rectoratului, va avea loc o întâlnire cu ambasadorii statelor în care sunt universități membre CIVIS și reprezentanții autorităților publice naționale.
Plecând de la experiențele CIVIS, Universitatea din București propune și o dezbatere despre construcția spațiului european al învățământului superior, din perspectiva universităților europene. Astfel, joi, începând cu ora 14:00, va avea loc, online, conferința „Universitatea viitorului. București – CIVIS – Europa. O dezbatere despre perspectivele învățământului universitar românesc”. Evenimentul va fi transmis live și pe pagina de Facebook a Universității din București.
Conferința se va bucura de prezența doamnei Ligia Deca, Consilier Prezidenţial – Departamentul Educaţie şi Cercetare, și a domnului prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara și coordonator al grupului RO European Universities.
Din partea UB, la eveniment vor participa prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul universității, conf. univ. dr. Sorin Costreie, prorector al universității și coordonator instituțional al proiectului CIVIS, prof. univ. dr. Romiță Iucu, președintele COAS al UB și Coordonator al Subgrupului pentru Diplomă Europeană din cadrul Grupului FOR EU – Comisia Europeană, precum și Angelo Petre, student al Facultății de Geografie a UB și membru în CIVIS Global Student Council.
Vineri, 10 decembrie 2021, începând cu ora 10:00 va avea loc, online, finala competiței CIVISthon UB. Proiectele câștigătoare ale competiției CIVISthon UB trebuie să ofere soluții creative, eficiente și realiste, să descrie corect contextul social, cultural și economic în care se regăsește problema semnalată, să arate cunoașterea consorțiului CIVIS, a domeniilor de interes, a proiectelor și direcțiilor acestuia și să fie prezentate într-o manieră persuasivă și profesională.
Seria evenimentelor organizate de Universitatea din București cu ocazia Local CIVIS Days București 2021 se va încheia odată cu festivitățile de premiere pentru CIVISthon UB și pentru concursul „Jurnal de student CIVIS”. Evenimentul va fi transmis live și pe pagina de Facebook a Universității din București.
Regăsiți anexată acestui comunicat de presă agenda completă a evenimentelor.

CIVIS – o Universitate Europeană, nouă campusuri universitare, oportunități nenumărate
Universitatea Civică Europeană CIVIS este o alianță academică europeană ce reunește nouă dintre cele mai importante și reputate universități din Europa: Aix-Marseille Université (Franța), National and Kapodistrian University of Athens (Grecia), Universitatea din București (România), Université Libre de Bruxelles (Belgia), Universidad Autónoma de Madrid (Spania), Sapienza Università di Roma (Italia), Stockholm University (Suedia), Eberhard Karls Universität Tübingen (Germania) și University of Glasgow (Marea Britanie). Acestora li se va alătura, odată ce primește aprobarea deplină din partea Comisiei Europene, și Universitatea Paris Lodron din Salzburg.
Selectată de Comisia Europeană între primele 17 universități europene pilot, CIVIS aduce laolaltă o comunitate cu peste 450.000 studenți și 65.000 de angajați, dintre care 30.000 sunt cadre didactice și cercetători.
Mai multe informații despre CIVIS pot fi accesate atât pe site-ul oficial, www.civis.eu, cât și pe pagina dedicată de pe site-ul Universității din București, disponibilă aici.