30 septembrie 2022

Întâlnirea culturală a artiştilor, diplomaţilor şi oamenilor de afaceri din spaţiul lingvistic german la Sibiu

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu a organizat Întâlnirea culturală a artiştilor, diplomaţilor şi oamenilor de afaceri din spaţiul lingvistic german, eveniment găzduit de Primăria Sibiu în perioada 31 martie – 1 aprilie 2022.

Relaţia reciprocă dintre cultură şi mediul de afaceri, având la bază exemplul Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, cu Secţia Română şi Secţia Germană, Festivalul Internaţional de Teatru şi toate structurile conexe, precum şi consolidarea pilonilor regionali ai culturii, educaţiei şi cercetării au fost temele de discuţie ale întâlnirii de lucru anuală a diplomaţilor, artiştilor şi oamenilor de afaceri germani.

Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unor distinşi invitaţi: doamna Corina Bokor, Vice-Primarul Municipiului Sibiu; Excelenţa Sa domnul Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Austria; doamna Kerstin Ursula Jahn, Consul – Consulatul Republicii Federale Germania la Sibiu; doamna Sonja Gebauer, Şefa Secţiei Cultură, Educaţie şi Minoritate germană, Consilier politic – Ambasada Republicii Federale Germania în Bucureşti; domnul Andreas Huber, Consul onorific al Austriei la Sibiu; domnul Daniel Plier, Consul onorific al Marelui Ducat al Luxemburgului; doamna Jana Flottmann, Referent Secţia Cultură – Ambasada Republicii Federale Germania în Bucureşti; domnul Thomas Şindilariu, Subsecretar – Departamentul Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României; domnul Dr. Joachim Umlauf, Director – Institutul Goethe; domnul Thomas Kloiber, Director – Forumul Cultural Austriac; domnul Wolfgang Kober, Preşedinte – German Business Club Transilvania; domnul Peter Hochmuth, Preşedinte – Clubul Economic German din Banat; domnul Dr. Paul-Jurgen Porr, Preşedinte Forumul Democrat al Germanilor din România; domnul Benjamin Jazsa, Director executiv – Forumul Democrat al Germanilor din România; doamna Aurelia Brecht, Manager cultural IFA Sibiu; domnul Daniel Grecu, Director General Autoklass; domnul Claudiu Braicu, Sales Manager Autoklass Sibiu; domnul Thomas Emmerling, Director – Kunsthaus 7B; domnul Hunor Horvath, Şeful Secţiei Germane TNRS, reprezentanţi ai mass-media de limba germană.

„Este o întâlnire cu totul specială pe care o gândim de mult timp şi pe care, din fericire o putem organiza aici, la Primăria Sibiu, instituţie care patronează Teatrul Naţional. Vreau să mulţumesc Primăriei Sibiu, doamnei primar Astrid Fodor şi doamnei viceprimar Corina Bokor pentru susţinerea pe care ne-o oferă. Cred că Sibiul este unul dintre cele mai bune exemple din lume în privinţa felului în care o comunitate s-a putut dezvolta printr-un dat cultural. Teatrul a fost, de-a lungul timpului, o formă de manifestare cu totul aparte în Sibiu. Am dezvoltat Festivalul Internaţional de Teatru ca un simbol al ceea ce a însemnat puntea prin cultură pe care comunitatea germană a dezvoltat-o de-a lungul timpului şi care este un semn de statornicie şi de investiţie la modul vizionar. Am dorit să organizăm această întâlnire între cei care găsesc liniile politice de investiţie, dar şi de dialog, şi am gândit o serie de proiecte pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea teatrului în limba germană, în conexiune cu zona de educaţie”, a spus domnul Constantin Chiriac, Directorul general al Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu şi Preşedinte al Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, în deschiderea lucrărilor.

În cadrul întâlnirii de la Sibiu au fost discutate proiectele pe care TNRS, prin Secţia Germană, le-a propus partenerilor germani: extinderea ansamblului de limbă germană, sprijin pentru proiectele internaţionale de teatru cu texte germane, piese de teatru, experţi şi artişti, creşterea numărului de invitaţi din spaţiul german prezenţi la Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, organizarea unui turneu anual cu spectacole din repertoriu sau invitate în Transilvania.
Una dintre preocupările TNRS este aceea de a pune bazele unei reţele de spectacole invitate care să poate fi organizată în orice perioadă a anului şi care poate avea loc în zona transilvăneană de limbă germană.

Naţionalul sibian a discutat cu invitaţii la eveniment necesitatea unei cooperări pe termen lung cu parteneri din Germania, Austria, Elveţia, Luxemburg, Liechtenstein, Belgia şi Olanda, care sprijină sau promovează proiectul TNRS, şi chiar contribuie la modelarea acestuia, fapt care ar deschide oportunitatea de a atrage un public interesat în multe alte ţări.

Oaspeţii întâlnirii au fost prezenţi la premiera spectacolului „Macbeth” după William Shakespeare, regia Botond Nagy, în limba germană, şi la reprezentaţiile „Trei surori”, de A. P. Cehov, şi „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, de Edward Albee, ambele în regia lui Andrei şi a Andreei Grosu.

Despre Secţia Germană a TNRS

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, cu cele două secţii ale sale, cea Română şi cea Germană, este cunoscut drept cel mai important centru cultural, educaţional şi de cercetare din regiune şi unul dintre cele mai importante din România şi din lume.

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu şi toate structurile asociate au promovat întotdeauna moştenirea culturală germană şi au dezvoltat oferte culturale de înaltă calitate pentru regiune, în parteneriat cu comunitatea germană.

Prin programul artistic pe care îl propune, ansamblul german aduce o contribuţie importantă la activitatea culturală, manifestată prin: promovarea limbii germane, munca de mediere a culturii teatrale germane şi europene, cercetarea în estetica modernă şi practica teatrală, dar şi prin implicarea culturală a spectatorilor care aparţin mediului urban şi etniei germane minoritare din întreaga regiune. Prin diversele spectacole, oferte creative şi culturale (ateliere, turnee de teatru, evenimente culturale etc.), oferă atât publicului tânăr, cât şi adulţilor de pe scenele noastre o oportunitate la o reflecţie colectivă. Proiectele TNRS sunt destinate tuturor cetăţenilor şi reprezintă o platformă importantă pentru dialogul deschis în societate.

Ansamblul Departamentului german este unul dintre cele mai diverse din România. În prezent, este format din opt actori angajaţi care au origini ardeleno-saxone, române, germane, austriece, maghiare sau luxemburgheze. Echipa Secţiei Germane este completată de artişti internaţionali din Elveţia, Germania, Austria şi Luxemburg.