Publicat: 2 Februarie, 2018 - 10:28

 Trecută neobservată în Occident, relansarea Tratatului de la Lancaster House între Londra şi Paris, instaurează o super „Înțelegere cordială”, cu mult mai profundă decât cea de acum 114 ani, din 1904. Ea va participa la restabilirea unei lumi bipolare, provocând, în mod inevitabil, ieşirea Franţei din Uniunea Europeană şi reluarea tensiunilor între Paris şi Berlin.

 

În 2010, David Cameron şi Nicolas Sarkozy hotărâseră să alăture forţele de proiecţie ale Marii Britanii şi Franţei .Prin „forţă de proiecţie, trebuie să se înţeleagă vechile trupe coloniale. Tratatul de la Lancaster House era completat de mai multe anexe, dintre care una prevedea o armată uriaşă comună, Southern Mistral. Se va dovedi, câteva luni mai târziu, că povestea se va transforma într-o adevărată mobilizare a forţelor menţionate şi, la o dată stabilită împreună, la  un război contra Libiei, sub numele Operation Harmattan(traducerea literală a Southern Mistral).

La momentul respectiv, iniţiativa britanico-franceză era pilotată de Washington, care aplica strategia „leadership-ului din spate”. Trupele celor două ţări ocupau faţa scenei, în timp ce, din culise, Washingtonul le atribuia misiuni precise.

Tratatul de la Lancaster House viza să creeze un cadru juridic pentru intervenţii ca cea (care va veni) contra Libiei, şi să asigure fuzionrea celor două forţe, din raţiuni de  economie şi eficacitate. Această alegere presupune o adevărată revoluţie, anume o politica externă comună.

Totuşi, creşterea insuflată de Tratat şi de expediţia contra Libiei s-a risipit treptat, odată cu neliniștea opiniei publice şi a diplomaţilor britanici, care au urmat rezistenţei irakiene fata de ocupația anglo-saxona . Astfel, începând din 2004, Regatul Unit a început să pună la cale o nouă  „revoltă arabă”,  ca cea din 1915, sub numele de „primăvara araba”, și după aceea a refuzat să bombardeze Damascul.

La oara actuală, Londra este în curs să-şi reorganizeze Apărarea, în urma Brexitului, refuzului lui Donald Trump de a continua sa manipuleze terorismul islamic şi a  intervenţiei ruseşti în Siria. Mai întâi, Londra a semnat acorduri bilaterale cu Danemarca, Ţările de Jos, Norvegia şi statele baltice, acestea reprezentând cadrul unor eventuale acţiuni comune ulterioare. După aceea, a început sa reorganizeze reţelele jihadiste din Orientul Mijlociu, în jurul Turciei şi Qatarului. Ea a înlesnit reapropierea militară a Turciei, Somaliei, Sudanului şi a Ciadului. La urmă, sprijinindu-se pe tratatul de la Lancaster House, pune în prezent pe ordinea de zi o super „Înțelegere cordiala” cu Franţa.

Macron este fructul unei opţiuni reflectate pe termen lung . Această nouă etapă a fost negociată de mentorul preşedintelui Macron, Jean-Pierre Jouyet, noul ambasador al Franţei la Londra.

Londra şi Parisul fac parte amândouă din Consiliul de Securitate al Onu. Ele dispun de arme nucleare. Împreună, ele au un buget militar cu 30% superior celui al Rusiei (însă inferior acelora ale Statelor Unite şi Chinei).

Alegând să privilegieze alianţa sa militară cu Londra, Parisul se îndepărtează de Berlin, care pregăteşte reînarmarea sa şi râvnește să fie liderul altor armate europene. Dacă acest proces va continua, Parisul va trebui, la rândul său, să iasă din UE, unde Berlinul se presupune  a fi liderul  „de facto”.

Declaraţiile lui Emmanuel Macron şi crearea de către Theresa May a unei unităţi militare contra „minciunilor” ruse , anunță reîntoarcerea unei lumi bipolare şi cenzura informațiilor provenind de la Moscova. Abandonul cuplului franco-german pentru o Înţelegere franco-britanică anunţă reizbucnirea tensiunilor atât de temute, între Paris şi Berlin.

(de Thierry Meyssan30 ianuarie 2018, Voltairenet.org)

Traducere din franceză de Radu  Toma

Tag-uri Nume: