Publicat: 15 Iulie, 2020 - 13:46
Share

P3 Logistic Parks (“P3”) a semnat un contract de închiriere cu Interbrands Marketing & Distribution pentru 24.830 de metri pătrați de spații logistice și de birouri în parcul P3 Bucharest A1. Interbrands este deja client al parcului din anul 2006 și a decis să se mute într-un depozit mai mare, care să poată acomoda proiectele de expansiune a operațiunilor din Romania ale Orbico Group. Cu această ocazie, Interbrands începe și implementarea unui amplu proiect de automatizare a logisticii în noul depozit.

 

Sinziana Pardhan, Managing Director P3 în Romania, spune: “Apreciem decizia Interbrands de a ne rămâne alături prin extinderea parteneriatului pe care l-am început acum mai bine de 13 ani. Este important pentru noi să oferim partenerilor noștri atât spații de depozitare la standarde internaționale, amplasate într-o locație excelentă, cât și expertiza noastră în domeniu pentru a-i susține în demararea și implementarea procesului de automatizare. Am convingerea fermă că astfel de colaborări valoroase sunt un semnal de încredere și demonstrează seriozitatea cu care P3 își tratează chiriașii, consolidând astfel poziția companiei pe piața din România.

 

Alexandrina Marinova, Director General, Interbrands Marketing& Distribution, declară: „În 27 de ani de activitate pe piața din România, Interbrands a crescut organic de la câteva mașini de distribuție și câteva zeci de angajați la peste 1.500 de angajați, 3 centre logistice moderne și 20 puncte de cross-docking, o flotă de peste 1.400 de mașini și o cifră de afaceri de peste 200 de milioane de euro. Interbrands reprezintă o soluție completă și performantă de servicii logistice și distribuție, cu acoperire natională, care deservește în prezent peste 20,000 de comercianți din toate canalele de retail, și care este scalabilă pentru a putea acomoda continua expansiune a afacerilor. Avem nevoie de un hub logistic puternic, și în parcul P3 Bucharest A1 am găsit depozite premium, cu dotări la cele mai înalte standarde internaționale, dar și parteneri de discuție onești și deschiși la a găsi soluții în orice împrejurare. Estimăm că întregul proces de automatizare va dura până în 2022 și va fi o investiție de aproximativ 3 milioane de Euro.”

Înființată în 1993, Interbrands a devenit cea mai importantă companie de distribuție a bunurilor de larg consum din România, partenerul și distribuitorul unora dintre cei mai cunoscuți producători de bunuri de larg consum din lume: Procter & Gamble, Nestle,  British American Tobacco, Philip Morris, Danone, etc. Din anul 2012 compania a început să producă propriile branduri: Naturalesse, Ops,  Bono, Estime. Interbrands asigură servicii integrate de management al lanțului logistic, acoperind toată aria de activități specifice: de la import, logistică, merchandising și promovare, până la distribuție, vânzare și încasarea banilor, transport și livrare la clienții finali (retaileri sau consumatori). Interbrands se implică și în comunitate prin campania educațională Impreună susținem educația, alături de Salvați Copiii. În 2019, Interbrands Marketing & Distribution a fost preluată de Grupul Orbico, unul dintre cei mai mari distribuitori de bunuri de larg consum din Europa Centrală și de Est.

 

P3 Bucharest A1 este cel mai mare parc multifuncțional din București, având 380.000 de m2. Acesta cuprinde 14 depozite și un teren care permite construirea a încă 100.000 de m2 de spații logistice, cu livrare potențială în decurs de 8-12 luni, acces direct la A1, centură și conexiune directă spre coridorul paneuropean 4. P3 Logistic Parks a achiziționat un teren de 16 hectare în Dragomireşti Vale, o locație logistică excelentă la periferia nord-vestică a Bucureștiului. Un nou parc logistic de 80.000 m2 - care se va numi P3 Bucharest NW Ring Road - va fi dezvoltat pe acest teren. P3 Bucharest NW Ring Road are ieșire directă la noua centură extinsă a Bucureștiului și oferă acces rapid către toate părțile capitalei, precum și către autostrăzile A1 și A3.

 

Notă către editori:

P3 este un investitor, proprietar, dezvoltator si manager pe termen lung de proprietăți logistice europene cu peste 5,7 milioane m² de active aflate în administrare și un portofoliu de terenuri amplasate în locații logistice importante, cu disponibilitate imediată pentru dezvoltări de tip built-to-suit. P3 are operațiuni în 12 țări și investește și se dezvoltă pe piețele europene de aproape două decenii. Cu sediul central în Praga, P3 are peste 160 de angajați în 9 birouri în orașe cheie din Europa, oferind dezvoltări integrate, terenuri, construcții și servicii de mentenanță post-închiriere. Pentru mai multe informații despre P3, vizitați www.p3parks.com.

 

Tag-uri Institutii: