Publicat: 1 Octombrie, 2014 - 18:34
Share

În perioada 8 – 11 octombrie 2014, se va desfășura cea de-a 33-a Săptămână Medicală Balcanică și Zilele Spitalului Universitar de Urgență Militar Central București „Dr. Carol Davila”, având ca tema “Interdisciplinaritate și actualități în medicina balcanică”.

Acțiunile științifice sunt organizate de Secția Română a Uniunii Medicale Balcanice în colaborare cu Spitalul Universitar de Urgență Militar Central, Societatea Română de Chirurgie de Urgență și Traumatologie, și Comitetul Balcanic de Medicină Militară. Evenimentul va fi precedat de o serie de cursuri precongres.

În cadrul Congresului vor fi abordate teme științifice precum urgențele medicale, chirurgicale, traumatologice, medicină militară de urgență în situații de criză, problemele medicinei balcanice, sănătate publică etc.

Evenimentul este o oportunitate unică pentru medicii de diverse specialități din țările balcanice (România, Grecia, Serbia, Republica Moldova, Bulgaria, Turcia), reprezentanți ai Academiei de Medicină a Franței, lideri de opinie, reprezentanți ai medicinei militare balcanice, ai industriei farmaceutice, ai sistemelor de sănătate, de a discuta cele mai recente inovații în diagnosticul, tratamentul și prevenția afecțiunilor medico-chirurgicale în țările balcanice. Pe durata  a 4 zile, experți din diferite domenii științifice vor discuta problemele medicinei din regiune și vor propune strategii noi de abordare a lor în cadrul cursurilor, conferințelor, simpozioanelor, workshop-urilor. Formatul congresului va fi unul interactiv, cu accent pe problemele practicii medicale curente, incluzând, de asemenea, și un program social atractiv.