30 septembrie 2022

International Summer Law School, Ediţia a XV-a (ISLS 2022)

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca şi Universitatea din Oradea, a organizat, în perioada 28 august – 4 septembrie 2022, ediţia a XV-a a evenimentului International Summer Law School (ISLS 2022).

Ediţia din acest an s-a desfăşurat la Săpânţa, judeţul Maramureş, şi a avut o temă remarcabilă, care a ancorat participanţii (peste 100) într-un inedit spaţiu de reflecţie: „Patrimoniul cultural naţional material şi imaterial”.

Evenimentul s-a adresat studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor de la universităţi din ţară şi străinătate, cercetătorilor ştiinţifici, cadrelor didactice universitare, antreprenorilor, oamenilor de cultură, specialiştilor în patrimoniu, precum şi altor profesionişti cu experienţă în domeniu.

În cadrul acestei Şcoli de vară au avut intervenţii cadre didactice din partea Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, după cum urmează: prof. dr. H.C. Augustin Zegrean ( Rolul administraţiei şi aplicarea legii în protecţia juridică a patrimoniului naţional), prof. dr. hab. Aurora Ciucă (Ia românească, veşmânt identitar. O perspectivă regală), conf. dr. Maria Dumitru-Nica (Protejarea patrimoniului cultural imaterial) şi asist. drd. Raluca Onufreiciuc (Aplicaţii ale inteligenţei artificiale în patrimoniul cultural: un teren încă nedescoperit).

Activităţile ştiinţifice care au fost incluse în programul International Summer Law School 2022 au fost transmise live pe site-ul https://www.juridice.ro/, în fiecare zi, în intervalul orar 10:00 – 13:00, având o audienţă de peste 1000 de persoane zilnic. Acestea au presupus dezbateri pe teme variate, ce au privit administrarea, conservarea şi protecţia juridică a patrimoniului cultural naţional, valorile acestui patrimoniu, tradiţii şi mitologie românească, arhive şi patrimonii.

Noutatea subiectelor, schimbul entuziast de informaţii, care a îmbogăţit bagajele de cunoştinţe, dar şi locurile de poveste, care i-au făcut pe participanţi să călătorească în timp, duc la concluzia că nu a fost vorba doar de un eveniment, ci de o experienţă care, cu siguranţă, se doreşte a fi retrăită în anul 2023.

Sursa foto Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava