Publicat: 15 Mai, 2016 - 18:25
Share

Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole (ONVPV) anunță o nouă ediție a Concursului Internațional de Vinuri București (IWCB), ce se va desfășura în perioada 26-29 mai la Focșani, județul Vrancea. Odată cu ediția din 2016, IWCB devine primul concurs din lume sub egida Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV) care nu mai percepe taxe de jurizare pentru vinurile înscrise.

În anul 2015, 27 de țări producătoare de vin au participat la IWCB, probele producătorilor internaționali reprezentând 56% din totalul înscrierilor. În anul 2016, organizatorii IWCB sunt optimiști, așteptând în concurs un număr de peste 1.400 de probe, în creștere cu 55% față de anul precedent.

'Vinul este o resursă imensă. Economică și identitară. Să îl privim din această perspectivă.', afirmă Cătălin Păduraru, CEO IWCB. 'IWCB este, fără îndoială, un câștig important pentru întreaga comunitate a celor care lucrează cu vinul, dar și pentru publicul larg. Mai mult, datorită ratei anuale de creștere de aproximativ 40%, avem încredere că IWCB poate ajunge una din cele mai importante competiții de profil din lume, atrăgând, astfel, atenția asupra țării noastre.', completează Cătălin Păduraru.

Începând cu acest an, IWCB devine concurs itinerant, deplasându-se la fiecare ediție într-o altă zonă viticolă, iar anul acesta se va desfășura la Focșani, în mijlocul celui mai mare bazin viticol românesc — Vrancea, oferind astfel posibilitatea juraților și jurnaliștilor străini să cunoască această importantă regiune viticolă a României.

Pentru a asigura conformitatea și calitatea produselor înscrise în competiție, organizatorii colaborează cu Laboratorul Central pentru Controlul Calității și Igienei Vinului din Valea Călugărească — filiala Focșani. Prin analizarea probelor înainte și după concurs de către această instituție, IWCB oferă o garanție suplimentară asupra relevanței rezultatelor obținute în urma jurizărilor.

IWCB 2016 va avea 7 comisii de jurizare, fiecare având în componență 3 jurați străini și 2 jurați români. Jurații din străinătate sunt specialiști proveniți din țări cu piețe mature sau în creștere, precum: SUA, Germania, Marea Britanie, Polonia, Franța, Moldova, Ungaria, Australia, Slovenia, Grecia, Brazilia, Elveția, Austria, Danemarca, Spania, Rusia, Serbia, Croația. Mai mult, trei Masters of Wine și patru deținători WSET Diploma (Level 4) au răspuns invitației IWCB de a face parte din panelul de jurizare și vor adăuga expertiza și performanța lor activităților de evaluare ale probelor înscrise în concurs.

De asemenea, ediția 2016 a IWCB va fi privilegiată și de prezența în juriu a unui reprezentant oficial al Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Vin (FIJEV) și de monitorizarea VINOFED (Federația Marilor Concursuri Internaționale de Vinuri).

Anul acesta, pe lângă tradiționalele distincții — Marea Medalie de Aur, Medalia de Aur și Medalia de Argint — au fost create premii care să recompenseze pe cei implicați în acest domeniu: producători, vinificatori, presă, comunicatori, parteneri.

IWCB este cel mai important concurs internațional de vinuri din Europa de Est, fiind organizat la inițiativa ONVPV, de către ASER Wineconsulting, în parteneriat cu Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR), sub patronajul OIV, fiind cea de a XIII-a ediție recunoscută de acest for interguvernamental care grupează 45 de țări producătoare și consumatoare de vin din lume.

Georgiana Stavarache