16 octombrie 2021

Interpelare cu privire la situația zootehniei

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Deputatul PSD Dumitriţa Gliga i-a transmis premierului Florin Cîţu o interpelare cu privire la atitudinea nepăsătoare a guvernului faţă de zootehnia românească şi faţă de micii producători autohtoni.

„Atât scandalul public referitor la eventualele conflicte interne din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), cât şi măsurile mai mult sau mai puţin inspirate adoptate în vederea eliminării focarelor de gripă aviară recent depistate, au readus această instituţie în lumina reflectoarelor, evidenţiind astfel numeroase lacune şi o lipsă flagrantă de profesionalism.

Conform informărilor publice promovate pe site-ul ANSVSA, la data de 3 mai 2021, a fost confirmat primul focar de gripă aviară în localitatea Ungheni, judeţul Mureş. În consecinţă, „la propunerea ANSVSA, în cadrul Centrului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă – Centrul Naţional de Combatere a Bolilor (CNCB), a fost adoptată DECIZIA nr.1/ 07.05.2021, prin care s-au suspendat activităţile comerciale cu păsări vii, prin intermediul mijlocitorilor de afaceri, precum şi a oricăror altor activităţi de intermediere în vederea comercializării directe către crescătorii de păsări din gospodăriile populaţiei, pe întreg teritoriul României, pentru toate speciile de păsări comercializate pe o perioadă de 30 de zile”.

Deşi această decizie nu a produs efecte decât 12 zile, staţiile de incubare din România s-au aflat într-o situaţie dificilă, fiind obligate să se debaraseze de puii de o zi care au eclozat. Aceste staţii de incubare au fost nevoite să aplice măsuri drastice şi regretabile, asumându-şi, pentru a se conforma deciziilor instituţiilor statului român, pierderi financiare uriaşe.

În acest context, DECIZIA Centrului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr.1/ 07.05.2021 s-a dovedit a fi extremă şi ineficientă. Mai mult, Uniunea Crescătorilor de Păsări din România a remarcat că, în urma interzicerii comercializării, puii aduşi din import şi destinaţi vânzării prin magazine autorizate au început să se vândă în spaţii improvizate, neautorizate, fără ca această activitate să poată fi controlată de ANSVSA, iar o parte din puii care se vindeau în magazinele autorizate au început să fie vânduţi în stradă, încurajând comerţul necontrolat cu pui de o zi.

Deşi ANSVSA susţine că au fost efectuate de către inspectorii ANSVSA/DSVSA, verificări la 2.206 gospodării ale populaţiei din judeţul Mureş şi la alte 65 de gospodării din judeţele Harghita, Neamţ, Braşov, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Alba, Sibiu, Maramureş şi Satu Mare, nu există nicio menţiune privind eventuale despăgubiri pentru firmele afectate, la fel cum nu pare să existe echitate pentru medicii veterinari de liberă practică implicaţi atât în ancheta epidemiologică, cât şi în prevenirea şi combaterea bolilor la animale în general.

Conform informaţiilor făcute publice, reiese că în timp ce medicii veterinari de liberă practică aşteaptă cu nerăbdare respectarea obligaţiilor financiare pe care statul român şi le-a asumat faţă de aceştia, iar firmele româneşti afectate de restricţii solicită în zadar despăgubiri, Guvernul pe care dumneavoastră îl conduceţi se pregăteşte de şi mai multe tăieri bugetare.

Faţă de cele de mai sus, vin şi vă întreb:
– Pentru că ANSVSA se află în coordonarea dumneavoastră, ce măsuri aţi adoptat până acum pentru rezolvarea problemelor interne şi buna funcţionare a autorităţii?
– De ce vă opuneţi acordării unor despăgubiri justificate firmelor româneşti care au respectat întru totul litera legii şi s-au conformat deciziei Centrului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, şi cum intenţionaţi să remediaţi această situaţie?
– Când estimaţi că se va efectua o alocare bugetară suficientă pentru completarea numărului minim necesar de medici veterinari de liberă practică?”, a transmis deputatul social-democrat.

Dumitriţa Gliga, deputat PSD