7 mai 2021

Intervenţie a jandarmilor constănţeni pentru îndepărtarea unui şarpe

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au fost sesizaţi astăzi, 04 mai, cu privire la prezenţa unui şarpe lângă un bloc din municipiul Constanţa. Reptila a fost preluată de oamenii legii şi eliberată în mediul natural.

Speriat de prezenţa unui şarpe ajuns întâmplător lângă un bloc situat pe bulevardul Ferdinand, unul dintre locatari a sunat în cursul acestei dimineţi, la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Un echipaj de jandarmerie s-a deplasat la faţa locului şi a preluat intrusul, acesta fiind eliberat ulterior într-o zonă cu vegetaţie de la marginea oraşului.

În cursul anului trecut, jandarmii au fost solicitaţi de unsprezece ori pentru a interveni în vederea îndepărtării unor şerpi ajunşi accidental în zone locuite.

În astfel de situaţii, recomandăm cetăţenilor să nu omoare reptilele, să nu se apropie de ele şi să anunţe imediat autorităţile abilitate!