Publicat: 13 Septembrie, 2018 - 08:35

Reprezentantul Permanent al României la ONU a susţinut o intervenţie în dezbaterea deschisă a Consiliului de Securitate pe tema reformei operaţiilor de menţinere a păcii

Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, a susţinut miercuri, 12 septembrie, o intervenţie în cadrul dezbaterii pe tema reformei operaţiilor de menţinere a păcii, organizată de preşedinţia americană a Consiliului de Securitate ONU.

În intervenţia sa, ambasadorul României a subliniat importanţa deosebită a celui mai vizibil instrument al ONU pentru asigurarea păcii şi stabilităţii la nivel global: operaţiile de menţinere a păcii. A atras atenţia asupra necesităţii adaptării operaţiilor la realităţile actuale, menţionând că: "În vederea asigurării unui răspuns rapid şi eficient pentru atingerea obiectivelor, eforturile statelor trebuie să se concentreze pe mobilizarea unui sprijin cât mai larg pentru dezvoltarea unor standarde clare, impunerea unei responsabilităţi sporite şi dislocarea în teren a unor forţe bine echipate şi pregătite corespunzător".

Evocând iniţiativa Secretarului-General ONU Antonio Guterres, intitulată "Acţiunea pentru menţinerea păcii" şi lansată pentru a răspunde acestor provocări, Reprezentantul Permanent al României a exprimat sprijinul ţării noastre pentru această iniţiativă care susţine necesitatea de a institui şi conduce operaţii de menţinere a păcii adaptate scopului acestora şi de a promova o abordare cuprinzătoare a misiunilor din teren. 

Ambasadorul Ion Jinga a arătat că România susţine şi promovează o politică de toleranţă-zero faţă de actele de abuz şi exploatare sexuală în misiunile de menţinere a păcii, o atenţie deosebită fiind acordată de către autorităţile române dimensiunii de prevenţie a acestor acte. Astfel, personalul român care participă în astfel de operaţii este instruit în acest sens înainte de trimiterea în misiune. România este semnatară a Compactului voluntar al ONU privind Eliminarea Exploatării Sexuale şi Abuzului, iar Preşedintele României este membru al Cercului Liderilor pentru Prevenirea şi Răspunderea faţă de Exploatarea şi Abuzul Sexual în cadrul Misiunilor ONU, for creat de Secretarul-General al ONU.

Diplomatul român a făcut referire la o serie de măsuri adoptate la nivelul Secretariatului ONU în vederea înfiinţării de structuri specializate de generare a forţelor şi capabilităţilor logistice. Totodată, a evidenţiat transparentizarea procesului de selecţie şi recrutare a poliţiştilor dislocaţi în operaţiile de menţinere a păcii, prin alinierea standardelor specifice la cadrul doctrinar specific poliţiei ONU, intitulat Strategic Guidance Framework: "Reforma operaţiilor ONU de menţinere a păcii trebuie să înceapă cu o viziune comprehensivă şi inclusivă care să stabilească standarde de evaluare a personalului, a performanţelor şi răspunderii reale a acestuia. Acest set de principii defineşte viziunea României privind reforma sectorului de menţinere a păcii, pe baza experienţei de aproape trei decenii in misiuni si operaţii sub drapel ONU." 

Reuniunea a fost organizată de preşedinţia SUA a Consiliului de Securitate al ONU la un an de la adoptarea rezoluţiei Consiliului de Securitate nr. 2378/2017 prin care i se solicită Secretarului General al organizaţiei să susţină un briefing anual pe tema reformei operaţiilor ONU de menţinere a păcii. 
La eveniment au participat Secretarul General Adjunct pentru operaţii de menţinere a păcii, Jean Pierre Lacroix, precum şi Preşedintele Executiv al organizaţiei non-guvernamentale "Keeping children safe", Sarah Blakemore.

 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: