26 octombrie 2021

Interviu: Ce ne poate ajuta când suntem copleșiți de probleme?

Distribuie pe rețelele tale sociale:

În exclusivitate pentru AMOSNews. Terapeutul, Daniela Hârșulescu ne oferă sfaturi și recomandări practice.

Daniela Hârșulescu, este un terapeut ce își creează o marcă personală prin activitatea sa dedicată în exclusivitate terapiei corpului și sufletului. S-a specializat în ultimii 10 ani în multiple terapii ce abordează vindecarea omului în mod holistic, în care vindecarea corpului este la fel de importantă ca vindecarea sufletului. Această dăruire de sine a Danielei își extrage puterea de creație din propria experiență de viață, din propriul proces de cunoaștere și vindecare, o cale frumoasă ce îi reînnoiește în fiecare zi crezul ei personal. 

Astfel, stările prin care trecem cu toții în această perioadă, sunt foarte cunoscute de către Daniela, stresul fiind principala cauză a afecțiunilor prezentate de pacienții acesteia.

Care sunt efectele secundare ale acestei perioade de pandemie, în corpul și mintea noastră, Daniela?

Stresul în zilele noastre este din ce in ce mai acut și parcă nici corpul nu ne mai asculta ca altă dată.

Restricțiile impuse de pandemie, copiii care învață de acasă, parinții care lucrează de acasă, poate pierderea jobului, pierderea unor persoane dragi, în unele cazuri accentuarea durerilor și afecțiunilor fizice, toate acestea și poate multe altele pe care nu le-am menționat aici….toate acestea crează un nivel de stres din ce în ce mai greu de gestionat, stres care ne poate afecta modul în care percepem viața, nivelul de bucurie și de împlinire din viața noastră, rezistența la boli și adaptibilitatea noastră la schimbare și la provocări în general.

Noi ca ființe umane suntem asemenea unui iceberg. Ceea ce se vede la suprafață este mult mai puțin decât ceea ce este nevăzut, profund, intim. Când suntem prinși în tumultul schimbărilor și provocărilor și încercăm să supraviețuim, facem asta uitând de fapt că cele mai multe procese se petrec în interiorul ființei noastre. Nu mai avem timp sau nu mai considerăm important să ne îndreptăm atenția către  trăirile noastre interioare când viața a devenit atât de grea și de solicitantă… și astfel apar și se accentuează  dezechilibrele fizice și emoționale. 

 

La nivel de populație, ce segment ai observat să fie afectat în mod deosebit de această serie de schimbări și permanentă stare de incertitudine?

Din ce în ce mai mulți adolescenți sunt depresivi sau fac atacuri de panică, se ascund de părinți și de prieteni, nu vorbesc despre ceea ce îi macină pentru că se simt neînțeleși și respinși, sau nu își mai găsesc locul în această lume ce este catalogată ca fiind dificilă. Părinții sunt prinși și ei într-o luptă continuă pentru supraviețuire, acasă, la job, în fuga pentru a câștiga un pic de siguranță pentru ei și pentru cei dragi lor, și vedem astfel familii care se înstrăinează, se sperie, se acuză, se culpabilizează, se destramă…

Scoala nu ne ajută prea mult, sistemul medical face cât poate, banii sunt și ei o problema pentru mulți și parcă nu mai avem încredere în nimic și în nimeni… Așa se instalează negativitatea colectivă, pentru că da, negativitatea, pesimismul, depresia, sunt contagioase. 

Cea mai bună dovadă este televizorul: te uiți, te încarci cu emoții negative, te duci la culcare speriat și ingrijorat, ai coșmaruri, te trezești cu o stare proastă și parcă totul merge din ce în ce mai rau. Când ieșim în lume cu această stare este foarte probabil să atragem același tip de experiențe, pentru că percepem viața prin prisma lentilei negativității și doar așa ne raportăm la viața cotidiană, la nivel social și personal.

 

Cum putem să ne ajutăm cu adevărat ? Pentru că știm că trebuie tratată cauza și nu efectul dezechilibrului fizic sau emoțional.

Din toate metodele de medicină alternativă  cu care am venit în contact de-a lungul timpului, am observat că sunt câteva care funcționează foarte bine și acționează rapid și eficient și asupra psihicului uman și asupra corpului fizic.

Terapia prin Rregresie Reconectivă, ne ajută să ne conectăm cu acele părți din noi care au suferit de-a lungul vieții, în care am trăit durere, respingere, abandon, trădare, neputiță, nedreptate, blocaj, vinovăție. Doar simpla conștientizare a acestor momente traumatizante din viața noastră, cu ajutorul  terapeutului, ne poate aduce o foarte mare ușurare și ne redă speranța că poate să fie mai bine, că viața poate fi trăită altfel. Terapia prin regresie poate fi asociată, în mod eronat, doar cu viețile anterioare și poate crea o anumită  reticență în oamenii care sunt mai raționali, logici, mai mentali. Terapia prin Regresie nu este doar despre viețile anterioare, este în primul rând despre această viață, pentru că totul se întâmplă acum, și tot ceea ce am trăit de când am venit în această lume, și-a atins apogeul în viața noastră în prezent.

Toate stările noastre au o cauză, iar Terapia prin Regresie asta caută și găsește: cauza problemei! De multe ori afecțiuni cronice, dureri vechi, comportamente abuzive îndreptate asupra noastră sau asupra altora, dependențe, fobii, se pot ameliora, iar altele se pot chiar vindeca total după o singură ședință de terapie prin regresie, pentru că odată vindecată cauza, se vindecă și efectul ei.

Terapia Bowen este o altă metodă care servește atât corpului fizic, pentru că ea este în esență o terapie manuală, dar și psihicului nostru, pentru că ne relaxează sistemul nervos și ne scoate pentru o perioadă de sub influența hormonilor de stres. Terapia Bowen este atât de relaxantă și de benefică încât copiii o iubesc, animalele o iubesc, iar adulții devin aproape dependenți de ea. Corectează deficiențe posturale, dureri articulare, dereglări ale anumitor glande, afecțiuni neurologice, probleme digestive, renale, ale ficatului, stres, anxietate, depresie, enurezis la copii sau la vârstnici, probleme de infertilitate etc. 

Odată ce ai experimentat starea de bine pe care corpul și-o amintește după o ședință Bowen te reîndrăgostești iremediabil de viață și îți revine motivația și încrederea în forțele proprii că vei putea trece peste orice, dacă va fi nevoie.

Pentru mai multe informații și detalii despre toate terapiile de care puteți beneficia în cadrul cabinetului Danielei Hârșulescu, printre care se mai număra și Tehnica de masaj mio-fascial Fasciq, Terapia cu uleiuri esențiale DoTERRA și Terapia cu plasturi fototerapeutici Lifewave, puteți accesa site-ul: www.danaharsulescu.com sau o puteți contacta în privat prin metodele pe care le veți găsi pe site.