Publicat: 30 Noiembrie, 2018 - 15:42
FUMIGENE DE WEEKEND (61)

Academicianul profesor doctor Florin Mihalțan, medic primar pneumolog la Institutul Nasta și lobbist anti-tutun, cel cu “prevenția violată” săptămâna trecută, recidivează. De pildă, își amintește el ce stratageme și tactici de atracție în păcat folosea industria tutunului acum 30-40 de ani, când cică, la fel ca în zilele noastre, sponsoriza doctori și făcea conferințe... Regia Tutunului?! În Romania Socialistă, fie ea și “multilateral dezvoltată”?! Haida, de! STOP Oare pe ce lume a trăit domn’ doctor la vremea aia? Că ne-am mira să se fi numărat printre progeniturile privilegiate ale nomenclaturiștilor comuniști, care și-au petrecut copilăria și tinerețea în SUA - de unde citează azi copios, cu vădită preocupare, date peste date, în textele pe care le publică în “Viața (românească) medicală” STOP Încă un exemplu de ridicolă neadecvare la realitățile locale și de scris la comanda clientului extern (în cazul de față Fundația Bloomberg). “Once Upon a Time”, tradus prin “A fost odată, în America” STOP Fiindcă pe noi, când eram puști, ne trimiteau bunicii sau vecinii de bloc să le cumpărăm “Informația Bucureștiului” și Carpați fără filtru de la debit, sau țuică două prune, zisă și “ochii lui Dobrin”, de la alimentara din colțul străzii, fără teamă că ne-am putea apuca de duhănit, de bețivăneală sau - Doamne ferește! -, de manglit STOP Pentru că, în Informația, tot ce putea fi citit era rubrica “Aflăm de la Miliția Capitalei”, cu scurte relatări despre furturi din “avutul obștesc” - a se vedea cazul lui Bădălău, proaspăt ministru al economiei, care ar fi sustras în ‘88, de la IAS, trei saci cu grăunțe, pentru găinile vecinului. I-o fi fost omului milă de înaripate, sau avea nevoie de o supă de găină, pentru cineva răcit... Nu era păcat să trimită boabele la siloz, ca să le mănânce șobolanii, sau să le exporte Ceaușescu pentru plata datoriei externe? STOP Știm că useriștii, de exemplu, chiar s-au născut și trăiesc într-o altă lume, cea de după Revoluție, dar de la cei trecuți de 50-60  de primăveri aveam, totuși, alte pretenții. În afara cazului în care au pierderi de memorie, sau de-a dreptul Alzheimer. Ceea ce ar fi grav STOP În ciuda absenței studiilor științifice ale cercetătorilor britanici sau, mai nou, americani, simplele observații empirice indică faptul ca “tanti Roza” face ravagii printre activiști. De pildă, doctorița Magda Ciobanu declară în prezent (la știrile ProTv) că nicotina, “sub orice formă s-ar afla ea, e extrem de toxică” STOP Chiar așa “poale lungi” să aibă “mica eroină”, de să nu mai țină minte când făcea reclamă pe YouTube la plasturii cu...nicotină, adică aceeași substanță pe care azi o declară “toxică sub orice formă”? Și n-au trecut decât vreo trei ani de la încercarea de a introduce respectivii plasturi pe lista medicamentelor compensate...STOP La fel de “distrată” pare și țiitoarea (a se citi “cea care ține”) contului de Facebook 2035 fară tutun. Mai trece ce mai trece și bagă iar poza cu cei șapte magnifici ai tutunului, șefii marilor companii, declarând, în 1994, că după știința lor nicotina nu dă dependență. Precis că ș-asta se întâmpla în altă lume, ca pe directorul Societății Naționale Tutunul Românesc nu l-am văzut printre cei șapte. Și se întâmpla când, la noi, încă se mai găsea Mărășești, iar Kentul era păstrat printre cearșafurile din șifonier, pentru dat la doctor, și când lumea nu era bombardată cu “studii știintițice” la comandă, pentru că OMS-ul avea alte priorități decăt combaterea fumatului și demonizarea industriei... STOP Una-două, pac, încă o postare cu aranjamentul (settlement) de la sfârșitul anilor ‘90, când industria tutunului a acceptat în urma medierii să plătească o sumă substanțială, pentru a pune capăt hărțuielii într-un proces extins (mass tort). Înțelegerea vizează o perioadă de 25 de ani, dar numai liniște nu au avut companiile de tutun de atunci încoace STOP Nu doar că asta nu mai e o știre, dar nici măcar ceva neobișnuit, procesele de masă fiind extrem de răspândite în sistemul de justiție american STOP Mai toate companiile importante de peste ocean au trecut prin astfel de experiențe, în urma cărora au convenit sau au fost nevoite să plătească miliarde și să pună tot felul de avertismente, de genul “Atenție, cafeaua e fierbinte” (McDonalds), “Nu plecați de la volan când vehiculul e pus pe automat” (RV) sau “Poftiți la budă, chiar dacă nu sunteți clienții noștri, dar v-a tăiat când treceați prin fața cafenelei” (Starbucks) STOP Însă, cele mai multe procese de acest tip și cele mai dese înțelegeri de plată negociate în schimbul încetării acțiunilor în justiție știți în ce industrie au fost și mai sunt? În industria “sănătății” STOP GlaxoSmithKline a plătit trei miliarde de euro in 2012 pentru vânzarea frauduloasă de antidepresive, neaprobate de FDA, insuficiente informații despre un medicament pentru diabet și marketing defectuoas, cu referire la produsele Paxil, Wellbutrin și Avandia. Din vânzarea acestor medicamente a încasat, însă, în perioada acoperită de settlement, de zece ori mai mult STOP Procesul a început ca urmare a declarațiilor unui fost angajat (copie fidelă după “Insider”), care a dat în vileag practicile companiei, inclusiv plata doctorilor ca să promoveze medicamentele (drugs) pentru uzul copiilor. Sună cunoscut? STOP În 2009, Pfizer a plătit 2,3 miliarde pentru vânzarea ilegală a medicamentului Bextra, recomandat în tratarea rănilor, ca analgezic, dar care putea provoca atac de cord, accident vascular sau reacții alergice fatale. Tot în 2009, Johnson a plătit 2,2 miliarde pentru Risperdal, neaprobat de FDA la tratamentul schizofreniei, dar recomandat de doctorii plătiți pentru asta de companie STOP Eli Lilly a dat 1,4 miliarde pentru antidepresivul Zyprexa, promovat în azilurile de bătrâni... Lista celor mai mari opt înțelegeri din farma poate fi consultată în continuare pe sauderslawyers.com  STOP Cu toate astea, moraliștii (activiști) nu au nicio tresărire etică atunci cand firmele de medicamente sponsorizează conferințe, congrese, dezbateri și alte manifestări medicale. În ciuda practicilor publice enumerate, nu vorbește nimeni de interese pur și simplu, de susținere sau promovare de către doctorii sponsorizați a intereselor comerciale ale companiilor farma. Se menționează doar conflictul de interese, și exclusiv în relație cu companiile de...tutun. O temă favorită de ultimă oră a mai sus numitului Mihălțan STOP Ați auzit de Byetta/Bidureon? E un medicament pentru diabet, recomandat de medicii americani, despre care mii de pacienți și avocații lor susțin că favorizează cancerul de pancreas, tiroida sau rinichi. In prezent, producatorul, o subsidiară Astra Zeneca, se judecă într-un proces de masă pe această temă și e posibil să ajungă la un înțelegere cu acuzatorii, la fel ca și companiile de tutun, în anii ‘90 STOP De asemenea, peste 1250 de persoane au dat in judecată Merck, pentru că medicamentul Januvet ar produce cancer pancreatic. Reamintim, în context, și de Champix-ul folosit pentru lăsatul de fumat, dar care dă depresii și tendințe suicidare, Și lista “sănătoaselor” cu efecte secundare ucigătoare continuă STOP Crește sau scade PIB-ul, fluctuează veniturile, ponderea tutunului și alcoolului în coșul zilnic al românului rămâne la fel: 8%. Cel mai mult dăm pe mâncare, peste 34%, iar cel mai puțin pe educație și investiții, 0,4, respectiv 0,3% STOP Dupa Japonia, Philip Morris a lansat IQOS3 și în Romania, prilej de ieșiri isterice ale activiștilor pe FB, împotriva “influencerilor” farisei, vânduți și prefăcuți (vezi Dragoș Bucurenci) STOP Profitând de campania lansată de Consiliul Investitorilor Straini (FIC) în sprijinul multinaționalelor, BAT capitalizează în advertoriale despre contribuția sa la economia românească, pomenind de investiții de peste un miliard de euro, de la începuturile sale pe meleagurile noastre până la orizontul anului 2022. Vorba sloganului campaniei FIC: “Ingineria românească merită înconjurată prin investiții”. În original, probabil, “încurajată” STOP Romania a ajuns pe locul al treilea la producția de cereale, după Franța și Germania, devansând Polonia. Nu știm de ce, dar nouă ne e din ce în ce mai simpatic Mister Daea. Chiar dacă acu’, de Centenar, l-a pălit o idee etatistă, înființarea unei companii publice de legume, fructe și tutun neprelucrat STOP Samsung confirmă că angajații săi fac lucemie și tumori pe creier. După 11 ani de negocieri cu familiile victimelor, compania își cere scuze și calculează prețul unei vieți la 132.000 dolari. Settlement cinic, în stil coreean, ca urmare a unui proces început în 2007 STOP Ce probleme mai au copiii României în anul cu numărul 100, în afara “urgenței de sănătate publică” (după capul activiștilor), adică interzicerea vapatului în locurile publice și a publicității la IQOS si Glo? Din perspectiva Fundației Bloomberg, niște mizilicuri: sărăcia care afectează peste un sfert dintre ei, îmbolnăvirile cu stafilococi aurii imediat după naștere, la Maternitatea Giulești, ca să nu mai pomenim de banalele WC-uri în fundul curții, încălzirea cu lemne, (ne)spălatul pe dinți etc., etc. STOP După ce a “rezolvat-o” cu scanerele din vămi și modificarea Codului Fiscal, Eugen Teodorovici a luat la ochi limitarea dreptului românilor la libera circulație, dar și cele 28 de programe de sănătate, pe care vrea sa le “eficientizeze” STOP Până unde s-a ajuns în materie de protocoale: într-un dosar de evaziune fiscală, de acum patru ani, s-a judecat în baza depozițiilor unor martori numiți Amza Pelea, Gheorge Dinică, Marian Ionescu sau Ștefan Bănică. Acuzatul a vrut să le ceară autografe, pesemne, dar, până la urmă, a solicitat, iar instanța Prahova a încuviințat, dezvăluirea identitității reale a “persoanelor protejate”. Acum, mai rămâne să fie de acord și Parchetul STOP “Nu mai există pic de respect”...Nici măcar pentru protejarea numelor unor mari artiști, monștri sacri, a căror memorie e târâtă prin Instanțe. Cum era cu numele conspirative și pe vremea cui se foloseau? Când Iordache a asociat protocoalele cu stalinismul, reprezentanta Parchetului General a zis că e o simplă reacție emoțională STOP În rest, ce se mai întâmplă prin lume? Noua Zeelandă e mai ambițioasă ca Romania în vremea lui Bloomberg. Vrea sa rămână fără fumat în 2025. La Londra au loc forumuri pe tema electronicelor, despre care Canada, Suedia si Marea Britanie susțin că sunt bune pentru lăsatul de fumat. Moldova vrea sa ne copieze taxa pe viciu instituită pe vremea lui Eugen Nicolăescu STOP La noi, politicienii fac ce au învățat, adică se ceartă în continuare, iar Cioloș cică stă la televizor măncând floricele și face MÎR pe Facebook. Pentru că, evident, încă nu a izbândit cu înscrierea partidului, la Tribunal STOP Gata-gata să încheiem fără a nota că Senatul României a adoptat tacit taxa pe băuturile dulci și că 75% dintre tinerii români se gândesc să plece din țară... (HEXAVALENT)

Tag-uri Institutii: