28 mai 2022

Întrevederea membrilor Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi cu delegaţia Radei Supreme a Ucrainei

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Comisia pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi a Senatului a avut marţi, 10 mai 2022, o întrevedere cu o delegaţie a Radei Supreme a Ucrainei.

În cadrul întrevederii, Liudmyla Marchenko, coordonatorul delegaţiei, preşedintele subcomitetului pentru legislaţie privind statutul deputatului al Comitetului Radei Supreme a Ucrainei privind Regulamentul, şi-a exprimat aprecierea faţă de poporul român şi mulţumirea de a fi alături de ucrainieni în vremuri de război. Totodată, a adus în prim plan atrocităţile care au loc în Ucraina în urma invaziei ruse şi gravele încălcări ale drepturilor omului. De asemenea, a făcut apel către statul român pentru a sprijini reconstrucţia Ucrainei.

Preşedinta Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi, Anca Dragu, a prezentat situaţia cetăţenilor ucrainieni la momentul actual: „Sunt 902.120 cetăţeni ucraineni în România de la începutul conflictului; 4.345 azilanţi ucraineni de la începutul conflictului; 571 refugiaţi au fost internaţi în spitale, 2.778 prezentându-se la unităţile de primiri urgenţă; 1.017 de persoane vârstnice au beneficiat, la cerere, de servicii sociale; 87 de persoane cu dizabilităţi au beneficiat, la cerere, de serviciile sociale de protecţie prevăzute de lege: locuinţe protejate, centre de pregătire pentru viaţă independentă, centre de abilitare şi reabilitare, centre de îngrijire şi asistenţă, centre respiro/criză; peste o sută de copii ucraineni refugiaţi învaţă la Şcoala Uruguay, din sectorul 1 al Capitalei. De la începutul crizei umanitare, în evidenţele Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi protecţia Copilului au fost înregistraţi 2.705 copii. La data de 5 mai 2022, în sistemul de protecţie specială din România se află 255 copii. De la începutul războiului din Ucraina şi până în prezent, numărul contractelor de muncă ale cetăţenilor ucraineni înregistrate în Revisal a crescut de la 2.666 contracte înregistrate în data de 24 februarie, la 5.009 contracte înregistrate pe 6 mai a.c.,” a precizat Anca Dragu.

Încă din 26 februarie 2022 Comisia pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi a organizat întâlniri regulate cu reprezentanţii Guvernului, societăţii civile şi ai Comisiei Europene pentru identificarea soluţiilor în administrarea fluxurilor de refugiaţi din Ucraina.

Rohovei Păun, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei din Ambasada Ucrainei în România a precizat că această vizită se datorează implicării, încă din start, a Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi din Senatul României şi a luării de poziţie la adresa atrocităţilor comise asupra poporului ucrainean, preşedinta Comisiei, Anca Dana Dragu fiind printre primii reprezentanţi ai statului român care l-a contactat de la începutul conflictului armat ce are loc pe teritoriul Ucrainei.

Sursa foto: Senat