29 iunie 2022

Întrevederea preşedintelui AEP cu ambasadorul României în Georgia

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), domnul Constantin-Florin Mituleţu-Buică, a avut suminica, 3 octombrie 2021, o întrevedere cu Excelenţa Sa, domnul Răzvan Rotundu, ambasadorul României în Georgia.

Întâlnirea a avut loc în contextul deplasării la Tbilisi a unei delegaţii AEP conduse de preşedintele instituţiei în vederea participării la Programul de observare a alegerilor municipale din data de 2 octombrie 2021.

În debutul întrevederii, preşedintele AEP a subliniat importanţa participării la misiuni internaţionale de observare a alegerilor pentru dobândirea unei cunoaşteri aprofundate a diversităţii sistemelor electorale şi pentru împrumutarea bunelor practici aplicate în organizarea proceselor electorale.

Cu acest prilej, oficialul AEP şi-a exprimat aprecierea faţă de eforturile Ambasadei României în Georgia de a consolida legăturile cu instituţia omoloagă Autorităţii Electorale Permanente din Georgia şi a reiterat deschiderea de a intensifica dialogul cu aceasta în vederea dezvoltării unor proiecte de interes comun în domeniul electoral.