19 iunie 2021

Întrevederea prim-ministrului României, Florin Cîţu, cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Prim-ministrul României, Florin Cîţu, a avut astăzi, 31 mai 2021, o întrevedere cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, cu prilejul vizitei acestuia la Bucureşti.

Prezenţa în România a înaltului oficial european, responsabil cu coordonarea relaţiilor interinstituţionale şi analiza prospectivă strategică de la nivelul Uniunii Europene, este marcată şi de participarea la ceremonia de inaugurare a Centrului Euro-Atlantic pentru rezilienţă.

În cadrul întrevederii, premierul Cîţu a exprimat aprecierea pentru deschiderea deosebită manifestată de vicepreşedintele Sefcovic faţă de priorităţile europene ale României pe dosarele cu mize de importanţă naţională şi pentru sprijinul constant oferit pentru reflectarea acestora în cadrul deciziilor de la nivel european.

Cei doi oficiali au subliniat importanţa strategică, ca investiţie de viitor, a cooperării în palierul securităţii cibernetice şi a dezvoltării rezilienţei, în strânsă coordonare a acţiunilor de la nivel UE şi NATO, bazate pe schimburi de informaţii şi bune practici.

Vicepreşedintele Sefcovic a evidenţiat, în context, rolul marcant al viitorului Centrul de competenţe în domeniul securităţii cibernetice, găzduit la Bucureşti, confirmând, totodată, întreaga disponibilitate a Comisiei Europene de a colabora îndeaproape cu Centrul Euro-Atlantic pentru rezilienţă.

Prim-ministrul României a mulţumit pentru cooperarea şi sprijinul Comisiei Europene în avansarea procesului de operaţionalizare a Centrului de competenţe în domeniul securităţii cibernetice de la Bucureşti. A subliniat, în context, angajamentul pragmatic al României de a contribui concret la sprijinirea eforturilor de consolidare a rezilienţei strategice la nivel european şi euro-atlantic pentru a răspunde provocărilor actuale şi viitoare.

Totodată, premierul a accentuat nevoia de stimulare a capacităţii şi potenţialului semnificativ al industriei europene, în efortul comun de reducere a dependenţei externe a Uniunii Europene. Diversificarea resurselor pentru asigurarea dublei tranziţii, verde şi digitale a fost, de asemenea, punctată de ambii oficiali.

Pentru atingerea obiectivului depăşirii pandemiei de Covid-19, cei doi interlocutori au agreat importanţa menţinerii coordonării la nivelul UE, îndeosebi prin accelerarea campaniilor de vaccinare, care deja şi-au dovedit succesul, şi demararea în ritm susţinut a redresării economice post-pandemice.

Premierul Cîţu a subliniat importanţa implementării Facilităţii pentru Redresare şi Rezilienţă pentru asigurarea unei relansări economice robuste la nivel european şi a precizat, în context, că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă va fi depus astăzi la Comisia Europeană.

A asigurat de angajamentul deplin al Guvernului României pentru promovarea de proiecte mature cuprinse în Planul Naţional, reflectate prin derularea de reforme politice substanţiale, investiţii în modernizarea infrastructurii, şi pentru consolidarea, de o manieră echilibrată, a finanţelor publice, menite să susţină continuarea procesului de convergenţă.

Şeful executivului român a exprimat, totodată, aprecierea pentru implicarea deosebit de activă a vicepreşedintelui Comisiei Europene în garantarea, în context post-Brexit, a drepturilor cetăţenilor europeni, şi a mulţumit, în acest context, înaltului oficial european pentru continuarea angajamentului dinamic al acestuia în efortul de soluţionare a situaţiei generate de aplicarea, de către Marea Britanii, a unui tratament discriminatoriu pentru cetăţenii unora dintre statele membre UE, inclusiv români, în ceea ce priveşte vizele de muncă în această ţară.