29 septembrie 2022

Întrevederea vicepreşedintelui Senatului, Robert-Marius Cazanciuc, cu o delegaţie parlamentară chiliană, condusă de prim-vicepreşedintele Camerei deputaţilor din Republica Chile, Alexis Sepulveda

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Vicepreşedintele Senatului, Robert-Marius Cazanciuc, a avut luni, 19 septembrie a.c., o întrevedere cu o delegaţie parlamentară chiliană, condusă de prim-vicepreşedintele Camerei deputaţilor din Republica Chile, Alexis Sepulveda, aflată într-o vizită oficială în România.

Vicepreşedintele Senatului a salutat dinamica ascendentă a relaţiilor bilaterale, bazate pe interacţiune şi, în egală măsură, pe o viziune comună în numeroase aspecte legate de agenda internaţională. Participanţii la întrevedere au subliniat, pornind de la moştenirea latină comună, rolul esenţial pe care îl are diplomaţia parlamentară în armonizarea punctelor de vedere.

Senatorul Robert Cazanciuc a prezentat situaţia politico-economică a României, insistând asupra importanţei activităţii din domeniul IT pentru dezvoltarea economică a ţării noastre şi a dat ca exemplu, în acest sens, demersurile făcute pentru crearea unor condiţii şi facilităţi optime atragerii şi dezvoltării acestui sector de perspectivă.

Vicepreşedintele Senatului a reiterat necesitatea intensificării cooperării economice bilaterale, în scopul atingerii potenţialului real al acesteia. Poziţia geostrategică a României în Europa, ca punte de legătură între UE şi partenerii acesteia, a fost menţionată de demnitarul român ca factor ce ar constitui un avantaj şi pentru Republica Chile.

În cadrul convorbirilor a fost reliefat interesul comun pentru maximizarea cooperării sectoriale în domenii precum educaţie, securitate cibernetică, turism şi energie regenerabilă.

Oficialii au avut un schimb de idei asupra situaţiei geopolitice actuale şi a provocărilor din lume, cu accent pe migraţie şi libera circulaţie. În acest context, senatorul Robert Cazanciuc a menţionat sprijinul populaţiei şi al Guvernului României pentru refugiaţii ucraineni.

Din delegaţie au făcut parte deputaţii: Ana Maria Gazmuri, Guillermo Ramirez, Hugo Rey, Joanna Perez, Leonardo Soto şi Excelenţa Sa Maria Pia Busta Diaz, ambasadorul Republicii Chile în România.

Sursa foto cdep