Publicat: 7 Decembrie, 2014 - 14:27
Vizitele în bărci pneumatice se pare că nu le-a folosit oamenilor la nimic

Comuna dâmbovițeană Răscăieți a fost inundată pentru a cincea oară în acest an, în urma ploii torențiale care a căzut în ultimele 24 de ore. 

Pâraiele Holboca şi Jirnov au ieşit din matcă şi au inundat în doar câteva ore 80 de gospodării din Vultureanca şi Răscăeţi.

Au fost inundate şi 30 de fântâni, 20 de fântâni din gospodăriile oamenilor şi 10 fântâni publice, ceea ce face imposibilă alimentarea cu apă potabilă. Nici cele două biserici din comună şi nici cimitirul nu au scăpat de furia apelor.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, condus de prefectul judeţului, a hotărât ca în perioada următoare să se execute aprovizionarea cu apă potabilă a locuitorilor din comuna Răscăieţi.

Mai multe râuri din judeţele Vâlcea şi Olt se află duminică, până la ora 20.00, sub cod galben de inundaţii, potrivit unei atenţionări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

Atenţionarea vizează unii afluenţi din bazinul Oltului inferior, cu probabilitate mai mare pe râurile Olăneşti, Bistriţa, Luncavăţ, Pesceana, Cerna (afluent al Olteţului), Beica şi Teslui, unde se pot produce creşteri importante de debite şi niveluri, cu depăşirea cotelor de atenţie.

Sâmbătă, hidrologii au prelungit până marți la ora 14.00 o altă atenţionare cod galben de inundaţii, emisă pentru râuri din judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov.

Codul galben vizează râurile din bazinele hidrografice: Drincea, Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Teslui (judeţele Dolj şi Olt), Călmăţui, Teleorman şi pe alţi afluenţi mici ai râului Vedea (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman), Neajlov, Sabar (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov), potrivit Institului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.