Publicat: 30 Martie, 2018 - 16:46

București, 30 martie 2018: Creșterea achizițiilor de active imobiliare făcute de către investitorii naționali și transfrontalieri din cele 6 piețe principale ale Europei Centrale și de Est (ECE) a crescut cu 32% în 2017. Activitatea investitorilor naționali pe piața imobiliară din România a reprezentat doar 4% din volumul de aproximativ 960 mil. euro înregistrat anul trecut.

 

„Dinamismul crescut al capitalului național a ajutat atenuarea scăderii în 2017 a volumelor record din 2016 din Africa de Sud și Asia. Este posibil ca fondurile sud-africane să facă un mic pas înapoi în 2018, în timp ce capitalul asiatic ar putea redeveni activ, cel mai probabil ca urmare a tranzacțiilor de portofolii sau fuziuni și achiziții corporate”, a declarat Mark Robinson, CEE research specialist, Colliers International.

 

Activitatea investitorilor naționali pe piața imobiliară din România a fost cea mai redusă din regiune și a reprezentat numai 4% din volumul de aproximativ 960 mil. euro înregistrat anul trecut. Media regională este peste 18%, în timp ce în Ungaria, capitalul național a generat aproape 40% din tranzacțiile de anul trecut. Credem că situația se va schimba gradual, în condițiile în care și antreprenorii români au beneficiat din plin de creșterea economică rapidă din ultimii ani, mai ales cei din segmentul de retail. Există și dovezi empirice, cum ar fi faptul că au existat antreprenori care au dorit să cumpere terenuri sau proprietăți în ultimii ani.

 

Anul trecut, volumele tranzacționale asiatice și sud-africane au scăzut față de anul puternic 2016, însă au rămas la un nivel bun – 1,4 mld. euro, respectiv 1,8 mld. euro. A fost cea de-a treia sursă nouă a anului 2016, capitalul din statele ECE, care a avut cel mai impresionant efect în 2017, cu o creștere de 32%, la un total (intern și transfrontalier) de 3,3 mld. euro. Fluxurile transfrontaliere au atins un maxim de 7% din volumul investițional total din 2017 al celor 6 țări ECE – 13,1 mld. euro, care a depășit recordul anterior de 13 mld. euro din 2007.

 

Fluxurile nete ale ECE au devenit aproape pozitive, la -220 mil. euro, ca urmare a creșterii de 32% a activității de cumpărare a jucătorilor regionali și a micșorării cu 1,2 mld. euro a activității de vânzare a investitorilor și dezvoltatorilor. Aceste date privind fluxul net indică un salt recent în achiziții (nete) făcut de fondurile din Asia și Africa de Sud. Statele Unite ale Americii au trecut de la statutul de mare cumpărător net de proiecte imobiliare din ECE în perioada 2014-2015 la cel de mare vânzător net – 2 mld. euro – în 2017. Europa și Marea Britanie au fost vânzători neți anul trecut, continuând tedința stabilită recent.

 

Apreciem creșterea interesului investitorului local drept pozitivă pentru piețele de investiții din cele 6 state ECE, având în vedere că formarea unei baze de proprietari poate oferi stabilitate și cunoștințe. Această situație este întâlnită pe piețele imobiliare din G10 și Asia. Anul trecut, volumele investiționale ale cumpărătorilor locali au atins nivelul maxim din acest ciclu în Polonia (421 mil. euro), Ungaria (708 mil. euro) și România (35 mil. euro). Cehia a ocupat primul loc, cu un volum de 1,08 mld. euro în 2017, care a reprezentat un procent puternic de 29% din totalul țării, cifră în ton cu media ultimilor ani. Procentul Ungariei a crescut ușor, până la 39%, și la fel și al Poloniei, până la 8% anul trecut.

 

Investitorii cehi au reprezentat aproape unu din șapte euro din investiții totale (13,5% din total) în țările ECE-6 în 2017. Aceasta a fost a doua cea mai mare pondere a oricărei țări (după Africa de Sud). Volumul total al Cehiei de 1,77 mld. euro a crescut cu 43% față de anul precedent. Fluxurile transfrontaliere au accelerat, ajungând la 691 mil. euro de la doar 84 mil. euro cu un an înainte.

O altă țară care a contribuit semnificativ la fluxurile transfrontaliere în 2017 a fost Slovacia. Achizițiile slovace din alte țări (141 mil. euro) au fost de peste trei ori mai mari decât achizițiile interne (44 mil. euro). Pe de altă parte, Slovacia și Cehia sunt și printre cele mai populare destinații transfrontaliere pentru fluxurile cu origine din ECE.

 

Vor dori investitorii autohtoni să-și mărească investițiile în active imobiliare comerciale? Privind situația lor comparativ cu PIB-ul, ar putea fi destul loc de creștere. Capitalizarea oportunității de investiție în Capitală și în orașe cheie este la niveluri rezonabile, într-un interval cuprins între 7% și 19% din PIB-ul național. Se preconizează o probabilitate ridicată de creștere a capitalizării: avansul puternic al PIB-ului nominal în regiune în 2018-2019 va susține aceste îmbunătățiri.

 

Căile de acces pe piață pentru investitorul final sunt probabil cele mai dezvoltate în Ungaria și Slovacia, ambele având fonduri mutuale interne diversificate care investesc în proiecte imobiliare comerciale. Pe de altă parte, acestea sunt în mare parte absente de pe cele două mari piețe din regiune (ca număr de locuitori), Polonia și România.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: