27 mai 2022

Ioan Dumitrache va vorbi despre modelarea sistemică a creierului uman

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Seria de conferinţe ştiinţifice „Moştenirea lui Asachi” a ajuns la o ediţie aniversară: acad. Ioan Dumitrache va vorbi despre modelarea sistemică a creierului uman

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) continuă seria conferinţelor ştiinţifice „Moştenirea lui Asachi” cu o ediţie aniversară, realizată cu ocazia celebrării a 208 ani de la momentul în care Gheorghe Asachi a susţinut primul curs de inginerie în limba română, la Iaşi. Evenimentul este organizat de către TUIASI în colaborare cu acad. Bogdan Simionescu, vicepreşedinte al Academiei Române.

În acest context, academicianul Ioan Dumitrache, Secretar general al Academiei Române, va susţine joi, 11 noiembrie 2021, ora 12.00, conferinţa intitulată „Unele probleme ale modelării sistemice ale creierului uman”. Profesorul predă la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Universitatea Politehnica din Bucureşti. În anul 1994 a înfiinţat Centrul pentru Pregătirea Resurselor Umane (CPRU), primul centru de cercetare interdisciplinară şi formare a resurselor umane, înfiinţat prin ordin al ministrului învăţământului. Este director al acestui centru de la înfiinţare şi până în prezent.

Acad. Ioan Dumitrache este membru titular al Academiei Române din 2017, fiind membru corespondent al celui mai înalt for academic din România în perioada 2003 – 2017.

„Mă bucură continuarea seriei de conferinţe ştiinţifice, organizată prin colaborarea TUIASI cu Academia Română, cu prelegerea susţinută de colegul meu, academicianul Ioan Dumitrache, Secretar general al Academiei Române, inginer şi rector al Universităţii Politehnica din Bucureşti între anii 2000 – 2004. Această prelegere este binevenită şi se încadrează perfect în contextul celebrării de către TUIASI a împlinirii a 208 ani de când cărturarul Gheorghe Asachi preda, la Iaşi, primele cursuri de inginerie în limba română, dar şi a 84 de ani de la

Înfiinţarea Şcolii Politehnice ieşene. Avem astfel ocazia de a înţelege, măcar acum, că nici o societate nu poate evolua fără ingineri care au fost, sunt şi rămân constructori de ţară”, a precizat acad. Bogdan Simionescu.

În contextul pandemiei şi a restricţiilor impuse la nivel naţional, manifestările organizate de TUIASI în parteneriat cu acad. Bogdan Simionescu vor fi organizate şi de această dată în format online, cei interesaţi putând participa prin conectarea la linkul următor. Sesiunea Zoom va fi deschisă în ziua evenimentului, cu câteva zeci de minute înaintea orei 12.00.