13 august 2022

Ioan Stan: PNL a recunoscut că PSD a avut dreptate în privinţa irigaţiilor şi că neincluderea acestora în PNRR a fost o mare greşeală

Distribuie pe rețelele tale sociale:

În cele din urmă, PNL a fost nevoit să recunoască că PSD a avut dreptate în privinţa irigaţiilor şi să admită că neincluderea acestora în PNRR a fost o mare greşeală. De altfel, ori de câte ori ne-am aflat la guvernare, am susţinut mereu importanţa dezvoltării sectorului agricol, siguranţa alimentară a ţării fiind tot timpul o prioritate pentru partidul nostru. Din acest motiv am alocat o atenţie deosebită în precedentele guvernări dezvoltării sistemelor de irigaţie la nivel naţional. Asta pentru că am înţeles potenţialul economic al agriculturii Româneşti precum şi perspectiva de dezvoltare agricolă a ţării.

Trebuie să precizăm că PSD a cerut includerea irigaţiilor în PNRR încă de când era în opoziţie însă s-a lovit nu doar de refuzul celor de la USR – artizanii PNRR – ci şi de competenţa precară a fostului ministru al Agriculturii din cauza căruia Comisia Europeană a eliminat capitolul irigaţiilor din proiectul României.

Considerăm că este regretabil că s-a pierdut timp, bani şi că fermierii români nu primesc nimic din prima tranşă a PNRR, care va fi accesată în curând, aşa cum vor primi fermierii din Italia sau Spania care vor accesa miliarde de euro pentru sistemele de irigaţii. Acum vom fi nevoiţi să negociem condiţii mult mai dificile decât la început. Ar fi fost bine ca partenerii noştri de coaliţie să fi admis colaborarea cu PSD încă de anul trecut, în faza de elaborare a PNRR, pentru că, indiferent de context, datoria noastră, a politicienilor, este să punem pe primul lor interesul românilor. Sperăm ca măcar acum, în al 12-lea ceas, să existe un consens şi o acţiune eficientă care să includă finanţarea irigaţiilor în PNRR şi pentru ţara noastră.

Senator, Ioan Stan