16 octombrie 2021

Ioan Stan: PSD va solicita oficial CNSU să prezinte public avizul dat şi invocat de liderii PNL prin care ar fi permis organizarea Congresului PNL

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Congresul PNL a fost cea mai mare bătaie de joc la adresa românilor care au respectat restricţiile pandemiei. În acest context, carnetul de partid a devenit mai mai important decât certificatul verde în exceptarea de la restricţiile impuse. Practic, în timp ce guvernul se pregăteşte să închidă clasele cu 25-30 de elevi, partidul de guvernământ a făcut nestingherit congres cu 5.000 de delegaţi, încălcând în văzul lumii toate regulile de protecţie şi distanţare.

Având în vedere cele petrecute, românii trebuie să ştie că nu există nicio o prevedere legală care să permită organizare de întruniri politice cu participare fizică în limita a 50% din sală. Singura prevedere de acest gen se referă la activităţile din cadrul cinematografelor şi sălilor de concerte. Însă nu orice fel de activitate este permisă în aceste spaţii, ci doar activităţile instituţiilor culturale.

Ori un partid politic nu-i instituţie de cultură. Dar până şi această prevedere este în fapt o şarlatanie tipică PNL-istă, realizată de aceştia cu câteva zile înainte când, profitând de faptul că sunt la putere, au emis HG 990/17 septembrie 2021, în care au permis ca evenimentele culturale în limita a 50% din sală să fie organizate până la o incidenţă de 6 ‰. Înainte de această HG, regula permite organizarea unor astfel de evenimente până la cel mult o incidenţă de 1,5‰. (HG 668/14 august 2020). Deci pe 14 august când cazurile noi de covid erau la jumătate, restricţia era de 4 ori mai severă decât atunci când a fost organizat Congresul PNL.

Pentru a face lumină în acest abuz a celor de la PNL, PSD va solicita oficial CNSU să prezinte public avizul dat şi invocat de liderii PNL prin care ar fi permis organizarea Congresului PNL. Este obligatoriu ca lumea să ştie cine a semnat avizul şi în baza căror prevederi legale a fost acordat. De asemenea, PSD va chema în Parlament, la comisiile de specialitate, şefii poliţiei şi ai DSU, DSP, CNSP pentru a explica de ce nu au intervenit pentru a aplica sancţiuni atunci când au fost sesizaţi înaintea şi în timpul evenimentului, inclusiv prin numeroase apeluri la 112. Nu în ultimul rând, PSD îl va chema pe ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, să explice în faţa Parlamentului şi a poporului de ce a tolerat această mare bătaie de joc şi a permis infectarea a celor 5.000 de delegaţi PNL, pentru ca apoi aceştia să răspândească virusul pe întreg teritoriul României.

Oare câţi români vor muri din cauza nepăsării, neobrăzării, iresponsabilităţii, ipocriziei celor din PNL pentru care regulile anticovid se aplică numai românilor, nu şi membrilor de partid?

Senator, Ioan Stan