Publicat: 21 Septembrie, 2017 - 18:35

Președintele Klaus Iohannis a spus, joi, că și-a contramandat vizita pe care urma să o efectueze în luna octombrie în Ucraina, ca urmare a adoptării legii educației.

"Când am aflat de această lege, am contramandat vizita mea în Ucraina și am contramandat și primirea președintelui Parlamentului, care se anunțase pentru sfârșitul lunii septembrie la mine, dând astfel semnale diplomatice extrem de puternice", a declarat Iohannis.