Publicat: 27 Aprilie, 2018 - 08:39

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a susţinut joi, 26 aprilie a.c., la Bacău, o alocuţiune în cadrul dezbaterii naţionale "Viziunea tinerilor pentru viitorul României".

Vă prezentăm în continuare textul alocuţiunii şi transcrierea sesiunii de întrebări şi răspunsuri:

"Domnule Preşedinte al Consiliului Tineretului din România,
Domnule Primar al Municipiului Bacău,
Doamnă Prefect,
Domnule Vicepreşedinte al Consiliului Judeţean,
Distinşi invitaţi şi reprezentanţi ai organizaţiilor de tineret,

Mă bucur că suntem astăzi împreună pentru a purta un dialog despre viziunea pentru viitor şi priorităţile unor noi generaţii, în cadrul acestei dezbateri găzduite la Bacău, oraşul care, timp de un an, a fost Capitala Tineretului din România.

Vă felicit, pe toţi, pentru modul în care, prin evenimentele şi activităţile desfăşurate, chiar aţi reuşit să aduceţi tinerii în prim-plan şi, astfel, să-i încurajaţi să devină mai activi şi mai responsabili.

Iniţiativa de a avea în fiecare an o Capitală a Tineretului este un excelent prilej pentru ca oraşele din România să-şi intensifice preocupările de a organiza manifestări cât mai variate pentru tineri.

Ca primar al Sibiului, oraş care, poate unii vă amintiţi, în 2007 a fost Capitală Culturală Europeană, am avut ocazia să observ că un an de efervescenţă creativă nu rămâne niciodată fără efecte pozitive pe termen lung, atât în plan economic, cât şi social, şi, evident, şi cultural.

Felicit, aşadar, încă o dată, iniţiatorii acestui proiect şi autorităţile locale care i-au susţinut.

Ediţia din acest an, căreia i-am acordat Înaltul meu Patronaj, a avut deviza "Colorează-ţi generaţia!". Mi se pare un slogan potrivit pentru contextul în care voi, tinerii din România, vă aflaţi: aveţi interese şi preocupări diverse, sunteţi creativi şi interesaţi să vă valorificaţi şansele, aşa cum generaţia Erasmus, de exemplu, a folosit oportunitatea de a călători şi de a învăţa din experienţe interculturale şi din circulaţia liberă a ideilor.

Dragi tineri,

Fiecare dintre voi contează! Trăim într-o perioadă foarte dinamică, cu provocări multiple, iar pentru România, criza demografică profundă este o astfel de provocare.

Ne aflăm într-un moment în care este cu atât mai important ca tinerii, după ce îşi completează studiile în străinătate, să fie sprijiniţi să se întoarcă acasă şi să-şi construiască carierele aici, în România.

Este responsabilitatea noastră, a politicienilor, să vă acordăm susţinere pentru întemeierea unei familii sau deschiderea unei afaceri, şi, evident, pentru construirea unei cariere de succes.

Altfel, riscăm să rămânem fără un potenţial valoros, pentru că dezvoltarea vieţii noastre sociale, culturale sau economice nu poate ignora contribuţia tinerilor.

Istoria ne arată că tinerii au forţa să facă diferenţa prin implicare. Aţi fost în prima linie a protestelor pentru cauze nobile - de la protecţia mediului înconjurător la susţinerea statului de drept, ceea ce demonstrează adeziunea la un sistem de valori esenţiale într-o societate modernă şi democratică.

De aceea, îmi doresc să văd mai mulţi tineri merituoşi care intră în politică, o viaţă politică în care nu se mai regăsesc actele de imoralitate şi fuga de responsabilitate.

Intraţi, deci, dragi tineri, în politică şi schimbaţi politica din România în mai bine!

Participarea civică şi dezbaterile publice sunt binevenite şi pot influenţa deciziile, dar nu au cum să se substituie actului de guvernare dacă tinerii stau departe de politică.

Schimbaţi percepţia conform căreia mişcarea de tineret din partide este doar o anticameră, fără pretenţii la un rol esenţial în deciziile cu impact pentru cetăţenii României!

Cum ar putea generaţia noastră să vă ajute să faceţi acest pas? În primul rând, să vă asculte ideile, problemele, dar şi propunerile de soluţii. Apoi, să vă ofere posibilitatea ca voi să participaţi activ la tot ceea ce presupune dezvoltarea României la nivel local, judeţean sau naţional, precum şi la poziţionarea noastră competitivă în mediul european şi în mediul internaţional.

Un astfel de demers este şi proiectul "România Educată", în care elevii şi studenţii ocupă un loc esenţial. Grupurile de lucru pe care le-am organizat în cea de-a doua etapă au inclus un număr semnificativ de tineri, tocmai pentru că opinia lor despre cum trebuie să arate educaţia şi propria experienţă acumulată de-a lungul şcolii sunt fundamentale.

O altă ocazie excelentă ar putea fi preluarea de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, într-un moment în care Europa are nevoie de un nou suflu şi de creativitatea specifică tinerilor.

Vă asigur, aşadar, că aveţi în Preşedintele României un partener deschis de dialog şi un promotor al intereselor voastre.

De aceea, vreau să aflu astăzi direct de la voi care sunt aşteptările voastre, ce soluţii propuneţi la diversele probleme pe care le-aţi identificat, ce proiecte vă doriţi să realizaţi.

Le mulţumesc organizatorilor pentru oportunitatea acestei discuţii, pe care mi-aş dori foarte mult să o continuaţi cu toţi factorii de decizie. Opinia voastră, a tinerilor, trebuie să conteze în România anului Centenar!

Aştept cu mare interes ideile şi întrebările voastre şi sper să avem o discuţie foarte interesantă! Vă mulţumesc!"

Sesiune de întrebări şi răspunsuri:

Intervenţie: (...) Sunt foarte curios ce v-a motivat pe dumneavoastră să acordaţi, în momentul în care v-aţi gândit să acordaţi Înaltul Patronaj al dumneavoastră pentru Capitala Tineretului din România, ediţia 2017-2018, ediţie pe care noi, Bacăul, am purtat-o?

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis: O să răspund imediat după întrebare, altfel se pierde puţin firul discuţiei. A fost extrem de simplu pentru mine să iau această decizie din foarte multe motive, şi de formare profesională, şi de formare şi credinţă politică. După părerea mea, tinerii chiar sunt extrem de importanţi în societatea românească. Ştiu că toţi politicienii vă spun asta, nu e nicio noutate, dar unii dintre ei sunt sinceri şi fiindcă eu am o experienţă destul de bogată în munca cu tinerii de pe vremea când am fost dascăl. Mi-a plăcut foarte mult atunci, fost o etapă extraordinar de bogată din viaţa mea. Ce e mai simplu decât să încurajezi o manifestare care se anunţa de înaltă ţinută de succes şi într-un oraş aşa de frumos ca Bacăul. De asta v-am susţinut!

Intervenţie: Credeţi că pentru România ar trebui să fie o prioritatea crearea de spaţii, de centre de tineret adresate tinerilor, şi dacă da, în ce măsură credeţi că acestea ar trebui administrate exclusiv de tineri şi tinerii să aibă cel mai important cuvânt de spus în aceste centre de tineret şi spaţii adresate tinerilor? Mulţumesc!

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis: Eu cred că, în primul rând, este obligatoriu să existe strategii, şi locale, dar şi naţionale, finanţate pentru a încuraja evenimente, organizaţii ale tinerilor. Asta nu este ceva ce este în definitiv opţional, fiindcă noi ca societatea, cum am spus şi adineaori, pur şi simplu nu ne permitem să ignorăm tânără generaţie. Centrele de tineret sunt - din ce am înţeles, fiindcă am avut o discuţie înainte cu unii dintre dumneavoastră - încă foarte puţin frecvente la noi, dar pe de altă parte, mi se pare că ele vin în întâmpinarea mai multor categorii de tineri, şi din acest punct de vedere aş încuraja instalarea sau crearea unor astfel de centre, poate la început în municipiile care îşi permit, cum este Bacău, pe urmă în alte oraşe care sunt foarte implicate în politici pentru tineri. Cred că pentru a avea centre de tineret de succes este nevoie de organizaţii ale tinerilor care vor să se implice acolo, este nevoie de administraţii locale care vor să se implice şi să finanţeze aşa ceva. Iar administrarea, da, cred că este foarte important ca tinerii să fie foarte implicaţi în administrare. Din punctul meu de vedere, ca politician, văd aceste centre şi ca nişte platforme unde tinerii pot învaţă să administreze ceva. Nu poţi să intri în administraţia locală sau în administraţia centrală decât dacă ai o pregătire bună, şi administrarea se învaţă administrând. Deci părerea mea este că da, tinerii trebuie să fie partea principală a administrării sau administraţiei unui astfel de centru de tineret, dar vă rog să nu neglijaţi administraţia locală care, după părerea mea, şi ea trebuie să fie acolo o parte.

Intervenţie: Vorbeaţi de tânăr ca o prioritate şi spuneam mai devreme de mediul politic care vorbeşte despre tânăr şi spune că cunoaşte nevoile tânărului, dar niciodată nu îl regăsim pe tânăr în planurile de guvernare, în planurile politicienilor. Cum facem ca tânărul să devină o prioritate în România şi să nu fie doar o discuţie înainte de alegeri sau o discuţie de faţă cu tinerii.

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis: Pai eu zic să începem aşa ca acum, adică voi să vă implicaţi, şi eu să mă implic, cum zic americanii "it makes two of us" şi este un început. Doar vorbind între voi nu o să-i convingeţi pe politicieni, dar poate aşa dacă vorbim împreună n-o să convingem pe mulţi, dar pe unii, de exemplu pe primarul Bacăului, nici nu trebuie să-i mai convingem, a fost el convins din capul locului, deci sunt politicieni care realmente înţeleg acest aspect care este de esenţă politică. Sigur, argumentul cel mai frecvent este "domnule, fiecare a fost tânăr cândva şi ştim ce vor tinerii". Da, dar noi ştim ce au vrut tineri acum câţiva ani, nu spun câţi, şi cred că este bine să înţelegem şi dorinţele legitime, aspiraţiile tineretului de acum. Este unul din motivele pentru care am venit aici.

Intervenţie: La Târgovişte am înfiinţat un consiliu de transparenţă locală şi am invitat tinerii să vină să spună concret problemele. Credem că ar fi util să existe astfel de consultări directe. Legea tinerilor obligă la constituirea consiliilor consultative pe probleme de tineret şi în localităţi. Numai că ea nu se respectă de către autorităţi. Credeţi că s-ar putea interveni într-un fel încât să se creeze o obişnuinţă din consultarea directă a tinerilor pe elemente concrete, chiar de interes local, care unele sunt specifice, altele chiar se regăsesc la nivel naţional? Mulţumesc!

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis: Eu cred că se poate. Experienţa mea este că politicienii devin foarte activi atunci când observă un interes în comunitate pentru un eveniment, pentru un demers, pentru o solicitare. Şi atunci cred că, aşa cum procedaţi dumneavoastră este foarte corect. Să nu aşteptaţi să vină administraţia către dumneavoastră, ci să construiţi organizaţii care merg către administraţie. Sincer, mi-e greu să îmi imaginez o administraţie locală care nu reacţionează la aşa ceva, dar dacă din rândul organizaţiilor tinerilor nu vine nicio iniţiativă, atunci este posibil ca politicienii să fie oarecum mai rezervaţi. Şi aici curajul civic, activismul civic, fac foarte bine şi fac foarte bine vieţii politice româneşti. Deci sfatul meu este să fiţi activi şi atunci reacţiile, în mod surprinzător, de foarte multe ori sunt pozitive. Încercaţi-le.

Intervenţie: Bună ziua! Noi (Let's Do It Romania), din 2010, organizăm un mare proiect la nivel naţional, se numeşte Ziua Naţională de Curăţenie. Am mobilizat aproximativ 800.000 de tineri din toate oraşele din ţară, din toate localităţile din mediul rural, din mediul urban să participe la acţiunile noastre de ecologizare, este şi un exerciţiu de implicare civică. Anul acesta, pe 15 septembrie, organizăm din nou acest proiect într-un context global, va fi o mişcare în 150 de state şi avem un obiectiv destul ambiţios la nivelul populaţiei şi vreau să vă întreb dacă o să fiţi şi dumneavoastră alături de noi şi veţi un exemplu astfel pentru tinerii din România, indiferent de localitatea din care provin, pentru a le arăta ce înseamnă voluntariatul, implicarea civică şi cum pot deveni mai responsabili faţă de mediul înconjurător?

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis: Înţeleg că mă provocaţi şi mă şi invitaţi. Atunci vin cu plăcere alături de dumneavoastră!

Intervenţie: (...) În calitatea dumneavoastră de profesor de fizică, cum vedeţi nişte planuri-cadru care chiar să răspundă la nevoile elevului din 2018, la nevoile elevului din secolul XXI?

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis: Acum, recunosc că în sala de clasă m-am descurcat, cu Preşedinţia urmează să vedem după ce termin ce se va spune. Eu cunosc tematica discuţiei cam din facultate, când am făcut practică pedagogică. Atunci am început să discutăm între noi cum ar trebui să structurăm ceea ce se predă elevului. Ca să nu folosim noţiuni sofisticate. De atunci, tot discutăm şi adevărul este că nu există o soluţie ideală. Mai demult am crezut, şi eu am fost dintre cei care au crezut că, pentru România, pentru români, este extrem de important să fie foarte buni la mate, la fizică, la chimie, ca să ajungă la medicină şi aşa mai departe. Oarece importanţă am dat şi limbilor străine la vremea respectivă, dar au fost multe materii care nu au fost considerate extrem de importante. Pe urmă lucrurile s-au schimbat. Lumea şi-a dat seama că nu poţi să te aştepţi ca un tânăr să-şi formeze o personalitate complexă făcând numai mate şi fizică. Este nevoie cel puţin de istorie, de literatură, de geografie şi muzică, multe alte lucruri. În interiorul fiecărui grup de profesori sigur că au existat discuţii mai detaliate, adică noi, fizicienii, discutam despre ce ar trebui să se predea la fizică, matematicienii despre ce trebuie să se predea acolo şi aşa mai departe. Discuţiile pot fi duse la infinit. Există aşteptări din partea profesorilor, există aşteptări din partea elevilor, dar între timp am ajuns la concluzia că ar trebui să existe aşteptări şi din partea societăţii. Fiindcă niciuna dintre discuţiile mai vechi nu au ţinut cont în realitate pentru ce educăm noi tinerii. Îi educăm pentru ce a fost când a fost noi tineri sau pentru ce îşi educă alte ţări tinerii şi am ajuns între timp la o concluzie care este împărtăşită de foarte multă lume.

Noi trebuie să educăm tinerii pentru viaţa lor, pentru viitor, nu pentru trecut. Evident, este adevărat, că cine nu îşi cunoaşte trecutul nu are viitor, dar cunoaşterea trecutului nu e suficientă pentru a te pregăti pentru viitor. S-au făcut studii între timp la nivel european şi rezultatele sunt năucitoare. Unul din doi elevi se pregăteşte pentru o meserie care nu va mai exista când va ajunge el să lucreze. La noi se vede, în generaţia mea s-a văzut, în anii 90, oamenii cu studii foarte bune au făcut pe taximetriştii. Între timp taximetriştii sunt mai puţini şi oamenii se duc şi lucrează câteodată ca zilieri, alţii nu lucrează deloc în domeniul pentru care s-au pregătit şi nu este doar păcat. Gândiţi-vă că se iroseşte resursa umană, adică tinerii, şi se iroseşte întreaga resursă care se cheltuie pentru a-i pregăti pentru ceva ce pe urmă nu se mai întâmplă. Deci discuţia despre curricula, despre plan-cadru, despre structura săptămânii şcolare, despre structura anului şcolar, despre întreaga structură a unui ciclu şcolar trebuie să se poarte având în vedere că vrem să îi pregătim pe tineri pentru viitor, pentru viaţa lor care va veni şi nu pentru alte considerente. Şi pot să vă asigur că sunt în România foarte mulţi profesori care au înţeles acest lucru, care vor acest lucru, rămâne doar să îi mai convingem pe ici-colo pe politicieni şi pe cei din funcţii de conducere, şi atunci rezolvăm problema.

Intervenţie: Ne interesează foarte mult modul în care percepeţi dumneavoastră modificarea formării cadrelor didactice, pentru că, în momentul de faţă, ceea ce se întâmplă în Bacău reprezintă mai degrabă o excepţie. Cadrele didactice pregătite în universităţile din România scad în calitate de la an la an, motivaţia acestora scade treptat, pregătirea la fel. (...) Ce consideraţi că trebuie schimbat la modul în care se face formarea cadrelor didactice în instituţiile de învăţământ superior din România?

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis: Aici contribuie mai mulţi factori, şi încerc să enumăr doar factorii care mie mi se par foarte importanţi dacă vorbim despre calitatea muncii cadrelor didactice - este vorba de formarea iniţială, practica de formare iniţială - o menţionez expres, o să revin la asta - formarea continuă, salarizarea şi şansele de carieră.

Formarea iniţială, în mod eronat, se consideră, de multe ori, doar formarea teoretică, deci ce învaţă, dar cred că din ce în ce mai mulţi îşi dau seama că un aspect extrem de important, un aspect al învăţării în general, nu este doar să înveţe să ştie, ci să înveţe să facă. Munca de profesor este extrem de complexă şi de complicată, este total insuficient să stea undeva să asculte chiar pe un pedagog foarte bun, este nevoie să înveţe să predea la clasă, în condiţii reale. Asta nu se poate învăţa la televizor, nici la calculator. Munca cu oamenii se învaţă doar muncind cu oamenii. Asta am menţionat în mod expres.

Formarea continuă - aici lucrurile teoretic stau simplu, practic stau foarte complicat. Eu am participat la multe cicluri de formare, toate mi-au fost absolut inutile dintr-un motiv simplu - ele s-au făcut într-un mod formal, cum, din păcate, se aude că se mai fac unele studii. Adică, important era să treci pe acolo ca să capeţi o diplomă la sfârşit să o pui la dosarul personal ca să te califici la diferite competiţii. Aşa nu merge. Formarea continuă trebuie să fie extrem de bine structurată, să nu consume mai mult timp decât este necesar, să fie împărţită între dascăli şi instituţii care se ocupă de această formare.

Pe urmă ajungem la chestiunea care probabil este cel mai uşor de înţeles - salarizarea. Un dascăl lucrează, de regulă, foarte intens, are nevoie de timp de pregătire acasă şi dacă cineva îşi imaginează că un dascăl lucrează doar acele 20-22 de ore cât predă efectiv, se înşală amarnic, trebuie adăugate foarte multe ore pe care nu le vede aproape nimeni şi care este munca de acasă, munca de corectat lucrări de control. Voi ştiţi lucrările de control din partea cealaltă, eu ştiu din partea celui care corectează. E o muncă intensă şi foarte cronofagă. Şi atunci, evident că este nevoie de oameni entuziaşti, şi avem dascăli foarte entuziaşti, dar din munca asta trebuie să poţi să şi trăieşti, trebuie să poţi să-ţi construieşti o viaţă, trebuie să câştigi suficient ca să trăieşti decent, să-ţi trimiţi copiii la şcoală, şi aşa mai departe. Or, din păcate, cel puţin în pre-universitar, majoritatea dascălilor acum trăiesc la un nivel de subsidenţă, în nici un caz la un nivel decent. Până nu se schimbă lucrurile acestea, cum vrem să convingem oameni tineri să devină dascăli? Nimeni, aproape nimeni, nu se apucă de carieră unde este previzibil că va rămâne sărăntocul clasei. Nu este jenant pentru o societate de secol XXI să-şi lase întreaga clasă de dascăli într-o stare de semi-sărăcie? Cred că toată lumea înţelege că aici trebuie lucrat. Aceste lucru de multe ori sunt înţelese şi de decidenţii politici, dar sunt tratate, câteodată, un pic mai superficial şi ceea ce a lipsit aproape întotdeauna a fost o abordare integrată şi am menţionat chiar în deschidere proiectul pe care l-am iniţiat împreună cu colege şi colegi din Administraţia Prezidenţială - "România Educată" - şi o parte însemnată din acest proiect este dedicată carierei dascălului şi cred că lucrurile se pot rezolva nu simplu, nu de azi pe mâine, dar dacă se rezolvă tot bucăţele mici, necorelate nu o să avem niciodată un sistem care funcţionează aşa cum ni-l dorim, de fapt, cu toţii.

Intervenţie: Am doi copii şi de multe ori fetiţa mea mă întreabă "mama, cum facem să ne luăm ţara înapoi?" Vorbim foarte mult de cât de importantă este resursa umană şi cât de important este ca tinerii să rămână în ţară. De multe ori tinerii aleg mirajul Occidentului pentru că este foarte bine promovat Occidentul în ochii tinerilor şi aleg imediat îmbogăţirea imediată. Vrea să vă întreb, am încercat diverse campanii la nivel de ţară: să ne imaginea ţării foarte bine şi poate că n-am reuşit. Cum facem să promovăm imaginea ţării foarte bine în rândul tinerilor astfel încât ei să o iubească, poate nu în egală măsură în care au iubit-o strămoşii noştri care şi-au jertfit şi sângele pentru această ţară? Cum facem ca tinerii să iubească din nou România? În felul acesta vor alege cu siguranţă să rămână aici. Şi vă vorbesc din punct de vedere al unui om care lucrează într-o colectivitate rurală şi îmi dau seama că la ţară sunt foarte puţini tineri, marea majoritate aleg să meargă către oraş. Poate că asta ar fi una dintre soluţii, să îi facem să iubească din nou mediul rural şi să se întoarcă acolo.

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, nu numai tinerii pleacă, pleacă mulţi români, cam patru milioane de români au plecat de la Revoluţie până acum şi au construit comunităţi bine integrate, respectate, numeroase. Dar o parte semnificativă dintre ei sunt tinerii. Toate sondajele care s-au făcut, în diferite şcoli, universităţi, ş.a.m.d., arată că la întrebarea dacă vrea să plece în străinătate sau să rămână în ţară cam 75% răspund că vor să plece în străinătate. Dorinţa este foarte puternică de a pleca din România şi asta este o notă extrem de proastă pentru noi. Este o îngrijorare mare pe care o am eu, probabil şi alţii, cel puţin dumneavoastră aţi verbalizat-o. Cred ca în primul rând, trebuie să îi facem pe tineri să se simtă bine, asta înseamnă, să se simtă acceptaţi, să se simtă văzuţi, să se simtă băgaţi în seamă şi sa aibă impresia că ţara se îndreaptă în direcţia bună. Sondajele din ultimii ani arată ca între 70% şi 80% dintre români cred ca ţara lor se îndreaptă într-o direcţie greşită, iarăşi o nota foarte proastă pentru noi, politicienii. Nu este peste tot aşa, am citit foarte recent un sondaj similar făcut în Statele Unite ale Americii în care americanii sunt extrem de îngrijoraţi că 53% dintre ei cred că ţara merge într-o direcţie greşită. Şi atunci noi ce să spunem, care ne situăm între 70% şi 80%? Deci aici lucrurile nu funcţionează bine. Ce trebuie schimbat? Multe lucruri trebuie schimbate. Bunăoară trebuie să aibă toată lumea impresia că trăim într-un stat de drept, adică legea este pentru toţi, şansele de educaţie sunt la fel pentru toţi, şansele la cariera sunt la fel pentru toţi. În anii '90, mulţi tineri şi mulţi români au plecat pentru bani, se câştiga net mai bine în Italia, în Spania, în Marea Britanie, asta e uşor de înţeles. Şi-au construit cariere acolo. Oameni care s-au realizat au încercat să vină înapoi, chiar pe salarii mai mici, chit că între timp au apărut oportunităţi interesante şi la noi. Majoritatea nu au reuşit să se integreze, oare de ce? Fiindcă, părerea mea, şansele de carieră sunt mult mai proaste la noi decât în alta parte, şi asta ţine de felul în care funcţionează societatea. Ceea ce îşi doresc oamenii, şi dacă nu reuşesc să formuleze aşa, este ceea ce se numeşte o meritocraţie, adică cine poate trebuie să fie recunoscut şi promovat, iar cine nu poate să fie ajutat, dar în niciun caz promovat fiindcă este neam cu un politician, este neam sau ruda cu un am de afaceri cu dare de mână şi îşi permite să îi sprijine în carieră. Aceste lucruri sunt contraproductive pentru întreaga societate românească. Nu am reuşit încă să scăpăm de aceste vechi metehne şi când vom reuşi, atunci, cu siguranţă, această dorinţă a tinerilor de a pleca se va diminua.

Nu cred ca patriotismul, probabil la asta v-aţi referit, sau iubirea de ţară sunt semnificativ mai mici la generaţia voastră decât la generaţia mea sau la generaţia dinaintea noastră. Nu cred că aceasta este o problemă, toţi ne iubim patria, vrem să fim aici, dar pentru unii contează foarte mult cariera. Şi atunci dacă nu găsesc aici cale de integrare se orienteze spre altă zonă. Pentru unii, sigur, contează banii, poate pentru mulţi contează banii, dar dacă ar avea o şansă de carieră ar ajunge şi aici să câştige. Poate nu toţi, dar mulţi ar apuca să câştige suficient pentru un trai decent. Nu poţi să schimbi artificial în bine imaginea României dacă ai manifestări politice cum au fost cele de la începutul anului trecut, când sute de mii de români au ieşit în strada nu pentru bani, nu pentru salarii, nu pentru loc de muncă, ci pentru a arăta că ei vor un stat de drept. Cum vrei să convingi tinerii că merită să rămâi în România, că ai un viitor, că o să reuşeşti să faci faţă vieţii, să-ţi construieşti o familie, dacă în Parlament se schimbă legile justiţiei cu toate protestele societăţii civile, cu toate protestele asociaţiilor profesionale, numai aşa că uni penali vor să-şi uşureze soarta. Aceste lucruri ne aruncă foarte, foarte mult înapoi şi de aceea este nevoie de foarte mult civism şi de curaj civic. Dacă lumea tace, nu se va schimba nimic. Dacă lumea are pretenţii, şi asta am vorbit şi înainte despre administraţiile locale, dacă oamenii au pretenţii de mai bine, atunci trebuie să spună acest lucru şi când sunt chemaţi să se exprime politic, adică la alegeri, să meargă acolo şi să aleagă pe cei în care au încredere că vor schimba lucrurile în bine. Ăsta nu a fost un discurs politic, am vrut să vă spun cum vad lucrurile într-o Românie mai bună, o Românie mai bună indiferent că eşti social-democrat, sau liberal, sau de orice altă natură.

Până la urmă, oamenii de bine, oamenii muncitori, şi majoritatea românilor aşa sunt, îşi doresc o astfel de ţară, o ţară cu o justiţie nu doar legală, ci dreaptă, cu o politică socială echitabilă, cu o educaţie pentru tânăra generaţie şi nu pentru altceva, o meritocraţie şi cu şansele unei cariere în viaţă care ţin în bună măsură de cel care şi-o construieşte şi nu de o societate care pendulează între diferite extreme care nu aduc probabil mai nimic. Şi aceste lucruri, nu ţin de bani cum lucrurile adevărate în viaţă nu sunt de cumpărat. O justiţie dreaptă, meritocraţie, o societate care tratează individul ca atare, corect, îi dă şansa, patriotismul, iubirea de ţară, toate acestea, nu sunt de cumpărat. Dar ele ţin de noi.

Intervenţie: Care este viziunea dumneavoastră şi ce metode consideraţi că ar trebui să aplicăm pentru a încuraja tinerii medici, actuali studenţi sau actuali rezidenţi, să practice în România, în primul rând, şi mai important de atât, să practice în oraşele mici şi în mediul rural?

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis: La o parte dintre aceste întrebări m-am referit când am expus ideile mele legate de plecare, chiar acum câteva minute, dar sunt câteva specificităţi şi cred că merită discutate. Sistemul de sănătate din România are foarte multe probleme, începând de la cum este gândită arhitectura, până la felul în care se gestionează resursele. Ca să încep de la resurse, cred că în mod paradoxal, şi asta mi-au spus mulţi oameni care lucrează în sistem, nu resursele financiare sunt cea mai mare problemă, ci felul în care sunt ele gestionate. Pe de altă parte, este clar că sistemul public de sănătate are probleme foarte, foarte multe. Pe unele dintre ele am reuşit să le auzim astăzi din partea miilor de protestatari care s-au adunat în faţa Guvernului pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de mai multe fenomene din sistemul de sănătate. Cred că trebuie să găsim nişte guvernanţi foarte curajoşi care încep să reconstruiască efectiv sistemul de sănătate publică. El este, în mare măsură, un sistem care îşi are originile în era primitiv-comunistă, undeva prin anii '50-'60, care, în mod interesant, atunci a performat, nu a fost chiar un sistem rău şi cu rezultate unele destul de interesante, dar nu a fost adaptat, nu a fost modernizat şi această lipsă de modernizare se simte de la structură până la infrastructură. De multe ori s-au făcut achiziţii de echipamente scumpe şi s-au instalat în locaţii insalubre sau nepotrivite scopului respectiv. De multe ori se folosesc resursele spitalului pentru altceva, decât pentru a îmbunătăţi prestaţia către pacient, şi aici ajungem la o problemă de filozofie a sistemului.

După părerea mea, în centrului sistemului de sănătate publică trebuie să stea pacientul, cum în centrul sistemului de educaţie trebuie să stea tânărul care va fi educat. Atâta vreme cât avem alte centre, ca să nu spun mai mult, lucrurile nu vor funcţiona mai bine. Aici nu există o soluţie simplă şi nici una rapidă, dar sunt convins că dacă va exista voinţa politică se vor găsi şi soluţii. Avem, între timp, un sistem privat de sănătate care funcţionează parţial bine, parţial mai puţin bine, însă una din problemele care afectează calitatea, probabil a ambelor sisteme, este incertitudinea relaţiei instituţionale din arhitectura sistemului, nu din nişte teme locale, între sistemul public - sistemul privat, statutul cadrelor, nu numai a medicilor, a asistentelor, a infirmierilor, şi aşa mai departe. Toată lumea trebuie să aibă un statut bine clarificat, uşor de înţeles şi care face cariera respectivă predictibilă. Dacă se schimbă totul la fiecare an sau doi ani, cât durează un ministru a sănătăţii acolo în funcţie, atunci lucrurile clar nu funcţionează şi un tânăr ambiţios merge în altă parte unde medicul, când intră în sistem, ştie cum iese din sistem, cum poate să-şi construiască cariera. Poate să-şi facă un calcul la 25 sau 26 de ani, ce va avea el pe parcursul carierei şi ce pensie va avea. De exemplu, la noi nici nu poţi să ştii dacă peste un an spitalul ăla mai există, sau dacă l-a închis cineva. Lucrurile sunt de clarificat în principiu. Toate acestea trebuie clarificate şi atunci cu siguranţă şi tinerii vor fi mai interesaţi să rămână. Aceeaşi doi factori - salarizarea, cariera.

Intervenţie: Aveţi o soluţie pentru domeniul sportului şi a mişcării sportive în şcoală şi care sunt paşii pe care credeţi că trebuie să-i facem atât lumea sportului, cât şi societatea, ca steagul României să fie ridicat aşa cum a fost ridicat şi în trecut?

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis: Vestea bună este că totuşi, din ce în ce mai mulţi, şi tineri, şi mai puţin tineri conştientizează beneficiile mişcării sportive, conştientizează riscurile absenţei mişcării pentru fiecare în parte. Rezultatul vizibil este că apar tot mai multe săli de fitness, centre de sport. Este un aspect care arată un trend care este mai degrabă pozitiv. Mai degrabă negative sunt inacţiunea, inactivitatea politicienilor care trebuie să creeze un cadru mai larg. Am observat o activitate disproporţionat de intensă a politicienilor când au fost alegeri recent, cu toate că nu aveau nicio treabă conform statutului cu acele alegeri, şi în acest fel, cu siguranţă, nu vom îmbunătăţi mişcarea sportivă de masă.

Mişcarea sportivă de performanţă, după părerea mea, nu poate să existe, fără o mişcare sportivă de masă, or, aici este nevoie de foarte mulţi factori. Este absolut insuficient să facem o lege a sportului de masă, chit că ar fi bine. Este nevoie de implicare de la nivel central, este nevoie de implicare de la nivel local, şi multe comunităţi încep să conştientizeze, aţi observat, se realizează piste pentru biciclişti, se realizează diferite alei pentru alergare, şi aşa mai departe. Lucrurile astea, toate, trebuie să capete o mult, mult mai mare amploare. Or, ca să capete o mai multă amploare, cel puţin iniţial, trebuie alocaţi mai mulţi bani, altfel nu funcţionează. Trebuie create cadre care fac implicarea atractivă şi pentru cei care altfel ar prefera să stea în faţa calculatorului sau în faţa televizorului. Pentru asta, este nevoie, probabil, de duplicarea tinerilor, fiindcă ei sunt cei mai predispuşi la mişcare, în sens pozitiv şi, nu ştiu ce experienţă au colegii voştri din Timişoara, centru de tineret, dar poate la un moment dat, împărtăşiţi şi cu (...) şi cred că acolo trebuie să fie un centru şi al sportului de masă, printre alte lucruri care se realizează acolo. Este, pe de altă parte, nevoie de o campanie naţională foarte amplă, de conştientizare în continuare. Este nevoie de realizarea infrastructurii aferente, mă gândesc la terenuri de sport în cartierele de blocuri, terenuri de sport de bună calitate accesibile la modul general şi nu numai profesioniştilor şi multe alte lucruri, care majoritatea se pot realiza fie de administraţiile locale, fie de administraţiile locale în parteneriat public-privat. Din păcate, cadrul legislativ este necopt, dar cu siguranţă o să ajungem şi noi să avem un cadru care permite administraţiei locale ca împreună cu oameni interesaţi în dezvoltarea de baze sportive de masă, să poată face acest lucru. Iată foarte multe elemente care împreună, cu siguranţă, vor mişca zona şi atunci o să apară ceva foarte interesant care se corelează cu mediul de sănătate ce am discutat înainte. În centrul sistemul trebuie să fie pacientul, dar o atenţie extraordinar de mare ar trebui să dăm nu neapărat medicinei curative, ci medicinei preventive şi sportul cred că face parte în mod evident, dintre metodele de prevenţie cu cele mai bune rezultate.

Intervenţie: (...) Vă invităm să vă alăturaţi demersului nostru, întrucât acesta se intersectează şi cu programul dezvoltat de Administraţia Prezidenţială, "România Educată", pentru a reduce procentul tinerilor postinstituţionalizaţi, slab pregătiţi, pentru o viaţă independentă şi pentru a-i ajuta să devină cetăţeni activi ai României. Întrebarea noastră este dacă şi cum am putea să ne implicăm în programul dumneavoastră, "România Educată"?

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis: Răspunsul este extrem de simplu, luaţi legătura cu colega mea, care este aici, şi răspunde de acest program şi, cu siguranţă, să găsiţi împreună căile cele mai potrivite. Însă tematica este una vastă, o cunosc, am avut acum câţiva ani un program special pentru a facilita integrarea tinerilor care vin din centre de plasament în societate. Astfel de programe ar trebui să fie încurajate şi la nivel central şi la nivel local. Fără ele este destul de greu. Sunt tineri de excepţie care performează, se integrează şi devin exemple pentru toţi ceilalţi, dar marea masă în general are probleme majore de integrare, fiindcă nu există mecanismele potrivite de integrare. Formarea lor viaţa lor se petrece în condiţii puţin mai speciale decât pentru restul tinerilor şi, ţinând cont de această specificitate, trebuie create programe care înlesnesc nu doar intrarea în societate, ci integrarea în societate, în piaţa muncii şi toate acestea merită eforturile şi sunt convins că o să găsim metode să lucrăm împreună.

Intervenţie: Cum vedeţi dumneavoastră, se poate schimba modul de a face politică în România, iar luând în considerare cele menţionate anterior, în opinia dumneavoastră, care este rolul nostru, al tinerilor, în îmbunătăţirea relaţiilor interetnice din România?

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis: Aici s-a atins o temă foarte sensibilă, un pic expunerea a avut o conotaţie politică, dar numai un pic. Şi am, poate, avantajul să abordez această tematică cu destul de multă relaxare fiindcă şi eu sunt minoritar. Sunt etnic sas sau etnic german, cum vreţi. Şi fac parte dintr-o minoritate considerabil mai mică decât minoritatea maghiară. Este nevoie de o dorinţă de depăşire a problemelor din ambele părţi. Şi unii, şi alţii. Din păcate, într-adevăr există politicieni, nu mulţi, dar există, şi în ţară, şi pe lângă ţară, care au tot interesul, ca din motive politice să ţină în viaţă fantomele trecutului şi cred că acesta este primul pas pe care putem să îl facem, să trecem mai departe şi să construim viitorul, că trecutul oricum nu îl mai schimbăm. Pe de altă parte, cred că de multe ori se exacerbează ceea ce aţi spus, o imagine negativă sau o lipsă de voinţă de integrare. Personal, cunosc destul de mulţi oameni care provin dintr-o minoritate şi nu vorbesc doar de minorităţi etnice, care nu au nicio problemă în a se integra şi a accepta şi a fi acceptat. În mod paradoxal, a fi acceptat porneşte de la a accepta. A accepta propria condiţie şi a accepta condiţia celuilalt. Într-un cuvânt mai simplu, chestiunea aceasta se numeşte toleranţă şi atunci lucrurile pot fi depăşite. În practică, cred că organizaţiile de tineret de limbă maghiară vor avea un rol foarte important şi foarte pozitiv în depăşirea unor clamate neînţelegeri între majoritatea românească şi minoritatea maghiară, fiindcă în realitate, oamenii îşi doresc cam aceleaşi lucruri, au cam aceleaşi abordări. Şi, bine ziceţi, cearta între politicieni nu rezolvă problema, dar are un potenţial enorm s-o strice sau s-o agraveze, fiindcă din când în când se trezesc unii să folosească problema etnică pentru a se profila în mod fundamental eronat. Deci, în această chestiune vă rog să contaţi pe mine ca pe unul care vrea să îmbunătăţească net aceste relaţii.

Intervenţie: (...) În ceea ce priveşte integrarea surzilor, ce se poate face în această privinţă?

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis: Cunosc problema personal destul de bine fiindcă am lucrat mult cu o unitate de elită specială din Sibiu care este generic cunoscută ca "Şcoala de surzi din Sibiu" şi cu siguranţă cunoaşteţi unitatea. Acolo s-a dovedit că foarte multe din aceste probleme pot fi depăşite cu un pic de bunăvoinţă, cred că pe această cale trebuie mers mai departe. Factorii de decizie trebuie conştientizaţi. Nu oricine a avut şansa, în cazul meu, să lucreze cu o unitate de elită care se ocupă de copii cu dizabilităţi într-o zonă foarte specială. Există probleme specifice şi ele au soluţii specifice, care sunt cunoscute, nu trebuie reinventată roata în această zonă. Însă, aici vreau să fac o remarcă care este valabilă şi pentru persoanele cu dizabilităţi şi pentru grupurile etnice, dacă vrem realmente să existe o integrare în sens pozitiv în societate, atunci trebuie să fim conştienţi că este nevoie de o atenţie specială. Este nevoie de ceea ce se numeşte discriminare pozitivă.

Această discriminare pozitivă poate să aibă foarte multe forme şi uneori se poate generaliza pentru un grup care este mai mare, alteori este vorba de cazuri aproape individuale. Am avut elevi care din varii motive nu s-au putut deplasa la şcoală şi s-au găsit foarte uşor soluţii ca ei să fie deplasaţi la şcoală ca să se integreze într-o şcoală normală. Am avut elevi care, din varii motive motorii, nu au putut să scrie şi s-au găsit soluţii ca ei să participe, împreună cu ceilalţi copii, la procesul instructiv-educativ, să termine şcoala şi să-şi construiască o viaţă. Deci lucrurile acestea se pot face, dar fiecare caz este complicat, fiecare caz are specificităţile lui, fiecare minoritate are criteriile proprii şi specificităţile proprii, şi aşa mai departe. Asta se referă la minorităţi, în general, şi eu cred ca trebuie sa ne ocupam de minorităţi. Este o datorie de onoare a majorităţii să protejeze minorităţile. Orice altă abordare, din punctul meu de vedere, este inacceptabilă. Cum arată asta în cazul enunţat de dumneavoastră va trebui să încercăm să discutăm un pic cu responsabilii din domeniu. Soluţii există, ele trebuie aplicate.

Intervenţie: Ce rol poate juca Preşedinţia României, luând în considerare atribuţiile sale în politica externă, pentru cooperarea cu Guvernul României în vederea adoptării strategiei naţionale anti-discriminare, strategie care sa fie operaţională şi la nivel de tineret?

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis: Orice formă de discriminare trebuie combătută, însă, pentru a combate discriminarea, elaborarea unei legislaţii specifice este doar un pas, un pas important. O să mă sfătuiesc cu colegele şi colegii mei să vedem în ce măsură putem să încurajăm Parlamentul României să accepte o discuţie şi o legiferare pe tema eliminării discriminării. Asta se poate face relativ uşor, însă discriminarea va dispărea atunci când societatea în general devine mai conştientă. În şcoală, discriminarea poate fi eliminată mai uşor atunci când dascălii se vor implica, când părinţii se vor implica, când conducerile şcolilor se vor implica şi când această dorinţă de a fi deschişi din partea societăţii se transmite şi clasei, şcolii, sistemului educaţional la modul, să zic, cel mai general.

Ştiţi foarte bine că în momentul de faţă o discuţie pe modificarea Constituţiei inflamează societatea românească. Eu cred că şi în chestiune discriminării, şi în chestiunea modificării Constituţiei, cuvântul cel mai potrivit este toleranţa. Dacă suntem toleranţi nu înseamnă că vrem să fim altfel, dar vrem să-l cunoaştem pe celălalt şi să încercăm să-l înţelegem şi cred că trăim, din păcate, în nişte vremuri în care toleranţa în loc să crească în societate este mai degrabă în reducere, ceea ce este foarte, foarte păcat, şi eu nu am văzut rolul meu în a tranşa discuţia, de exemplu, pe Constituţie, ci eu văd rolul meu în a explica societăţii, în ansamblu, că toleranţa este o calitate esenţială a unei societăţi moderne din Europa secolului XXI şi nu altceva, şi atunci, cu siguranţă, într-un climat de mai bună toleranţă şi aceste chestiuni de eliminare a discriminării vor fi mult mai uşor de tratat.

Mulţumesc tuturor pentru că aţi participat, pentru că aţi avut răbdare să ne ascultaţi şi dacă nu aţi ajuns să luaţi cuvântul, sper că întrebările care s-au pus să fi fost întrebări interesante pentru majoritatea dintre dumneavoastră şi sper foarte mult ca unele dintre răspunsurile mele să fi lămurit câteva chestiuni din abordarea mea şi dacă aşa a fost atunci cred că manifestarea de astăzi a fost o reuşită. Vă felicit încă o dată pe toţi pentru felul în care vă implicaţi, pentru felul în care sunteţi activi şi aici, concret, felul în care aţi construit o capitală românească a tineretului. Vă rog să continuaţi!