Publicat: 17 Mai, 2018 - 11:05

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, în Bulgaria, despre relaţia României cu UE şi cu SUA, că ţara noastră nu trebuie să facă o alegere între cele două.

"Politica externă a României se bazează pe trei piloni, parteneriatul strategic cu SUA, apartenenţa la NATO şi apartenenţa la UE. În acest context, am subliniat că relaţia bună transatlantică e vitală. Am fost mulţumit, ca să nu zic bucuros, aseară, când am constatat că majoritatea liderilor europeni aşa văd lucrurile. Deci, noi nu intrăm într-o logică de adversitate cu SUA. Sunt un partener extrem de important pentru noi. Aşa cum într-o familie mai apar neînţelegeri, aşa şi între parteneri se întâmplă să apară sincope. Asta nu înseamnă că renunţăm la relaţia de parteneriat cu SUA sau că renunţă cineva la UE. O astfel de abordare ar fi fundamental greşită. Îmi displace profund ca sunt anumite persoane în România care încearcă să inducă ideea că trebuie sa alegem între SUA şi Europa. Nimic mai fals. Până şi ideea aceasta este profund toxică şi contraproductivă. Noi am ales şi SUA si UE. Nu ne-a obligat nimeni la aceste lucruri. De câte ori va fi nevoie, voi sublinia importanţa ambelor relaţii pentru România şi importanţa relaţiei transatlantice. Acest lucru va fi discutat şi vom reuşi să lămurim problemele pe care le avem, de exemplu, pentru tarifele la export", a declarat preşedintele Klaus Iohannis.