Publicat: 14 Noiembrie, 2018 - 12:30
Share
Și-a potrivit și ceasul la o secundă înainte de 12

La ceremonia de învestire a ministrului delegat George Ciamba, Iohannis a dat înapoi, afirmând că „încă” este posibilă o pregătire rezonabilă pentru preşedinţia Consiliului UE.

"Vă doresc mult succes în acest sens. Este o secundă înainte de ora 12.00 ca să mergem pentru o pregătire rezonabilă pentru preşedinţia Consiliului UE şi cred că încă se poate", le-a spus preşedintele Klaus Iohannis Vioricăi Dăncilă şi celorlalţi membri ai Guvernului prezenţi la Cotroceni.

Mesajul a fost transmis  după ce ministrul delegat George Ciamba a preluat funcţia, ca urmare a demisiei lui Victor Negrescu.

Preşedintele Klaus Iohannis declarase luni că „nu suntem pregătiți pentru așa ceva” și că „lucrurile au luat-o razna"

Drept urmare, Finlanda s-a oferit, prin premierul său, să preia din mers sarcina preeședinției Consiliului cu șase luni înainte de rândul său, punând România într-o situație mai mult decât jenantă, în condițiile în care propriul președinte are convingerea că țara sa nu este capabilă de un asemenea efort.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat marţi, la Antena 3, că „dl Iohannis, prin astfel de afirmaţii, prin dorinţa de a răsturna Guvernul deserveşte profund România Sunt adepta fermă unei bune conlucrări, dar mă văd obligată să condamn ferm o astfel de atitudine. Mă întreb ce vrea preşedintele anarhie, instabilitate, pentru că eu cred că asta este efectul când eşti promotorul unor astfel de afirmaţii".

Tag-uri Institutii: