Publicat: 15 Aprilie, 2016 - 15:20
Share

Președintele Klaus Iohannis se delimintează de alegerea PNL-ului de a merge la alegerile din iunie cu Marian Munteanu în calitate de candidat pentru Primăria Capitalei, de arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

”Preşedintele României nu a propus, nu a susţinut şi impus conducerii PNL această candidatură, drept urmare nu este implicat în nici un fel în această propunere. Decizia susţinerii lui Marian Munteanu aparţine strict conducerii PNL în urma evaluărilor interne”, se arată în comunicatul oficial.

Marian Munteanu a semnat adeziunea pentru a deveni membru PNL, iar aceasta urmează să fie validată de organizaţia liberală a Sectorului 1, a anunțat purtătorul de cuvânt al PNL Bucureşti, Cezar Preda.

Marian Munteanu a fost preşedinte al Ligii Studenţilor la începutul anilor '90. Ulterior, a fost primul preşedinte al Alianţei Civice. În anul 2000, a avut o scurtă aventură politică cu formaţiunea lui Virgil Măgureanu, fiind pe punctul de a candida la preşedinţia României.