Publicat: 5 Iunie, 2017 - 17:46

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, până pe 9 iunie, o vizită în Statele Unite ale Americii, unde va avea o întrevedere oficială liderul de la Casa Albă, Donald Trump.

Întâlnirea cu Trunp va avea loc pe 9 iunie, până atunci, președintele României având alte discuții importante. Una dintre acestea e și cea cu directorul CIA, Mike Pompeo. 

Dacă la alte întâlniri sunt prezenți și jurnaliștii acreditați, la aceasta vor fi acceptați numai cameramanul și fotograful oficiali, anunță Administrația Prezidențială. Întâlnirea dintre cei doi are loc marți, 6 iunie, la ora 14:30, ora locală.

Înainte de discuția cu șeful CIA, Iohannis va participa, la ora 10:30, ora locală, la ceremonia depunerii unei coroane de flori la Cimitirul Militar Arlington, unde sunt acceptați și jurnaliștii acreditați.