Publicat: 22 Iulie, 2016 - 09:15
Share

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut joi, 21 iulie a.c., o alocuțiune cu prilejul ceremoniei de predare a drapelului Echipei Olimpice a României, înainte de participarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.

Vă prezentăm în continuare textul alocuțiunii:

'Dragi sportivi și antrenori, membri ai Echipei Olimpice,

Doamnă Ministru,

Domnule Președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român,

Preasfinția Voastră,

Doamnelor și domnilor,

Bine ați venit la Palatul Cotroceni, în această seară superbă și în această atmosferă foarte specială! Sunt bucuros că am ocazia să întâlnesc membrii echipei olimpice și vă mulțumesc pentru prezență!

Mulțumesc reprezentanților Comitetului Olimpic, ai federațiilor sportive și tuturor celor prezenți aici pentru a susține echipa noastră, care urmează să plece la cea mai importantă competiție, Jocurile Olimpice de Vară de la Rio.

Mă adresez antrenorilor, familiilor și prietenilor dumneavoastră, cărora le mulțumesc pentru că v-au oferit dragoste, grijă și susținere necondiționată și pentru că v-au cultivat talentul. Aceste gesturi sunt foarte importante pentru ca dumneavoastră să vă trăiți pasiunea pentru sport.

Nu pot să nu remarc că prezența dumneavoastră la Palatul Cotroceni aduce un suflu nou și o energie aparte.

Fiecare, prin sportul pe care îl practicați, inspirați oameni și generații, sunteți un model de determinare și excelență prin muncă. Sunteți tineri excepționali, care au făcut multe sacrificii pentru a ajunge astăzi aici.

Noi, cei care vă admirăm, nu uităm că un astfel de succes s-a clădit cu lacrimi, cu limite fizice și psihice depășite, cu sacrificarea timpului petrecut cu familia sau prietenii. Iar momentul de pe podium îl împărtășiți întotdeauna cu noi, cei care vă privim și așteptăm aceste bucurii de la dumneavoastră. Ați dăruit și veți dărui românilor satisfacție și emoție, lucruri foarte greu de atins.

Vreau să știți că aveți în mine cel mai mare susținător, vreau să nu simțiți niciun fel de presiune, ci să mergeți la Rio cu inima deschisă. Să vă concentrați să dați ce este mai bun în dumneavoastră.

Vreau să știți că întreaga țară vă este alături și vă susține. Sunteți cei mai buni, iar eu vă încurajez să arătați asta. Este simplu: fiți voi înșivă, trăiți-vă visul la Rio și nu uitați niciun moment că milioane de români vă susțin de acasă!

Doamnelor și domnilor,

Sportul românesc are în palmares sute de medalii olimpice de aur, argint și bronz. Sper că și ediția din acest an va rămâne atât pentru voi, cât și pentru istoria sportului românesc o experiență memorabilă. Îndrăzniți să scrieți istorie! Sunteți cei care au înțeles pe deplin că cel mai important aspect al sportului competițional este munca neîntreruptă.

Sportul face parte din identitatea națiunii noastre, clădită cu ajutorul rezultatelor obținute de-a lungul timpului de numeroși sportivi.

Știm cu toții că România s-a clasat deseori, atunci când s-au numărat medaliile la final, pe podiumurile olimpice, peste state mult mai mari ca populație, suprafață, putere economică. Asta arată că talentul și munca sportivilor români este superioară investiției pe care o facem, ca societate, în sport.

În schimb, dumneavoastră sunteți cei care oferiți, prin cariera pe care v-ați asumat-o, un mod de a ne însănătoși ca societate. Sportul are la bază lucrul în echipă, fie că vorbim de co-echipier sau de antrenor. Sportul reprezintă antidotul multor probleme sociale, contribuie la un stil de viață sănătos, la o dezvoltare armonioasă atât fizică, cât și psihică și promovează o cultură bazată pe respect, toleranță, corectitudine și perseverență. Sportul apropie oameni și celebrează competiția în cel mai frumos și pașnic mod.

Sigur că în ultimele trei decenii numărul de medalii la olimpiade a scăzut. Aici trebuie să ținem cont de multe cauze, iar societatea românească are nevoie de o nouă viziune asupra sportului. Nu există societate puternică și prosperă fără sport de performanță.

De aceea, îmi doresc ca proiectul meu, 'România educată', să contribuie din plin la introducerea spiritului sportiv în sistemul de învățământ la toate nivelurile.

Extinderea programelor sportive în școli este o urgență, dacă vrem să fim cu adevărat competitivi între statele lumii și, mai ales, dacă ținem să avem o națiune de oameni sănătoși.

Dragi sportivi,

Viitorul sportului românesc depinde de voi. În aproximativ două săptămâni se va da startul competiției de la Rio și tot ce pot să vă spun, în numele tuturor românilor, este să nu uitați că vă bucurați de tot respectul și de toată aprecierea noastră. Vreau să știți că această calificare reprezintă deja un pas important și, în același timp, ne dorim să reveniți acasă cu cât mai multe medalii.

La întoarcere vreau să ne revedem și vă invit încă de pe acum la Palatul Cotroceni.

Vă mulțumesc pentru tot ce faceți pentru România! Vă doresc curaj și mult, mult succes!

Hai, România!'

Departamentul Comunicare Publică