Publicat: 1 Februarie, 2012 - 12:32

Conducerea Companiei Naţionale a Huilei negociază cu reprezentanţii minerilor protestatari în legătură cu solicitările acestora privind creşteri salariale şi condiţii mai bune de muncă, a declarat, Miercuri, 1 Februarie, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton, la sediul ministerului.

"Negociază cu conducerea CNH. Minerii au ieşit din mină. Solicită salarii mai mari şi condiţii mai bune de muncă. Negociem şi le dăm", a afirmat Ion Ariton.

Peste 400 de mineri de la exploatările de cărbune Paroşeni şi Lonea, din cadrul Companiei Naţionale a Huilei (CNH) Petroşani, au declanşat, Miercuri, un protest spontan, nemulţumiţi că administraţia nu respectă un protocol semnat cu sindicatele prin care sporul de pericol pentru lucrul în subteran ar fi urmat să crească cu 100 de lei, din luna Februarie.

”Administraţia CNH Petroşani nu respectă protocolul semnat în luna ianuarie, prin care sporul de pericol al minerilor ar fi urmat să crească de la 600 la 700 de lei, pe motiv că nu există încă un buget de venituri şi cheltuieli aprobat de conducerea Ministerului Economiei. Sindicatele sunt dispuse la un dialog cu administraţia, dar conducerea CNH este obtuză la revendicările noastre”, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Sindicatului Muntele, Petru Nica, organizaţia sindicală fiind reprezentativă la nivelul CNH Petroşani.

Liderul sindical a spus că, în semn de protest, 41 de mineri de la Exploatarea Minieră (EM) Paroşeni nu au ieşit Miercuri dimineaţă din subteran, de la schimbul IV – de noapte, iar alţi aproape 400 de angajaţi ai EM Lonea au refuzat să intre la lucru.