27 octombrie 2021

Ionuț Stroe: UE și NATO trebuie să colaboreze pentru a combate amenințările hibride

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Miercuri, 6 octombrie, deputatul Ionuț Stroe, președinte al Delegației României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei – APCE, a participat la Forumul de Securitate de la Varșovia, fiind invitat la evenimentul intitulat ,, The importance of regional cooperation in the context of the threat of hybrid conflicts” – ,,Importanța cooperării regionale în contextul amenințării conflictelor de tip hibrid”.
Ionuț Stroe a subliniat în cadrul acestei discuții importanța cooperării dintre Uniunea Europeană și NATO, în vederea creării unei strategii și a unui plan de acțiune comun: ,,Unitatea ne face mai puternici. Cred cu tărie că în lupta împotriva amenințărilor hibride, ar trebui să ne raliem în spatele acestor două organizații, UE și NATO, și să continuăm să abordăm aceste amenințări împreună. Au fost făcuți deja pași în această direcție, vă dau ca exemplu Centrul european de excelență pentru combaterea amenințărilor hibride, o organizație care joacă un rol unic în facilitarea acestei cooperări. Țările noastre trebuie să ofere în mod constant sprijin și deschidere către astfel de schimburi de bune practici, acțiuni și strategii comune.”
Deputatul Ionuț Stroe a oferit exemplul României, pentru a ilustra importanța cooperării dintre cele două instituții: „Astăzi România este definită de calitatea noastră de membru în cadrul U.E și NATO. Aceste două organizații s-au dovedit parteneri esențiali pentru progresul, dezvoltarea, reformele și securitatea noastră și pot spune fără niciun dubiu că multe dintre obstacolele apărute de-a lungul drumului către o Românie democratică și puternică nu ar fi putut fi depășite fără sprijinul lor.”
De asemenea, Președintele Delegației României la APCE a pus accentul pe caracterul urgent al problemei amenințărilor hibride, amintind în același timp și dimensiunea globală a fenomenului: ,,Să luăm exemplul știrilor false, poate cea mai cunoscută problemă pe care o putem plasa sub acest termen generic de amenințări hibride. Nu doar Europa, ci întreaga lume are nevoie urgentă de instrumente mai bune pentru a putea lupta împotriva acestei „pandemii a informațiilor false”. Un astfel de fenomen transcende granițele geografice și culturale deopotrivă și necesită acțiuni puternice și imediate din partea noastră.”
Forumul de Securitate de la Varșovia este un eveniment anual, gândit ca o platformă de dezbatere, unde voci importante din Europa și S.U.A caută soluții pentru amenințările de securitate cu care se confruntă. Este unul dintre cele mai prestigioase forumuri din Europa și din zona noastră pe teme de apărare, un loc unde șefi de state, miniștri, organizații non-guvernamentale și membri ai mediului universitar se reunesc și dezbat cele mai importante subiecte din acest domeniu.

Deputat PNL
Ionuț Stroe