Publicat: 17 Noiembrie, 2020 - 10:35
Share

Pe vremea când exista Uniunea Social Liberală, oamenii politici au lucrat intens, dar fără prea mari rezultate, la două proiecte de interes națonal. Revizuirea Constituției și reforma administrativă. Primul s-a fâsâit în totalitate. Pentru că cei doi decidenți majori, Ponta și Antonescu au refuzat să transforme Parlamentul într-o adunare constituantă. S-a fâsâit în bună măsură și cel de-al doilea proiect. Pentru care au transpirat umăr la umăr doi strategi. Liviu Dragnea și Klaus Iohannis. În final, ne-am ales totuși cu o formă de descentralizare. Care acum a devenit fatală.

Nu s-a ales nimic din faimoasa regionalizare a României, fără de care, se spunea atunci, nu vom putea fi finanțați consistent din direcția Uniunii Europene. S-a întâmplat însă ca o serie de atribuții să plece de la centru căre autoritățile administrative din teritoriu. Cum ar fi școlile. Ministerul Educației a delegat treptat o serie întreagă de atribuții și respectiv responsabilități primăriilor. Dacă lucrurie merg rău, primarii sunt de vină. Dacă învățământul este subfinanțat, responsabili sunt primarii. Același proces a avut loc în linii mari și în ceea ce privește sistemul de sănătate. Cele mai multe unități spitalicești se află în prezent sub pălăria consililor județene și a primăriilor. O decizie care, în condițiile unei pandemii, se dovedește a fi fatală.

Domnul Nelu Tătaru, ministrul liberal al Sănătății este, după cum toată lumea a putut observa, un om de teren. Prezent în toate fronturile de luptă ale bătăliei pierdute cu coronavirus. Dar poate nu toată lumea a observat că preumblarea sa în teritoriu este mai degrabă decorativă. Cu o încărcătură predominant electorală. Pentru că prea multe decizii nu poate lua domnul ministru. Când casa ia foc, cum s-a întâmplat zilele trecute la Neamț, responsabil nu este ministrul Sănătății. Ci consiliul județean. Adică președintele acestui consiliu. Iar dacă acesta face parte din alt partid decât PNL, e și mai bine. Responsabilitatea a fost nu numai disipată, ci și pasată. În spate. La adversar.

Nu există o strategie mai rea, în perioade în care un stat este supus unei provocări majore, cum este un război sau o pandemie, decât descentralizarea deciziei și, în consecință, descentralizarea răspunderii.

Vor obiecta unii cititori, aparent pe bună dreptate, că, iată, în Germania descentraizarea funcționează inclusiv în vremuri de pandemie. Numai că cele 16 landuri din Germania constituie o federație de state. Județele din România sau regiunile, dacă s-ar fi ajuns la regionalizare, fac și ar fi făcut parte dintr-o altă formă de stat. România este un stat unitar. Nu o federație de state. De aceea, într-un stat ca România, atât decizia politică cât și răspunderea pentru consecințele aceste decizii se poduc în baza altor mecanisme.

Probabil că tragedia de la Neamț ar fi putut fi evitată, dacă spitalul ar fi făcut parte din rețeaua Ministerului Sănătății. Poate că nu ar fi fost necesară schimbarea atâtor manageri într-un singur an. Iar astăzi responsabilitatea nu ar mai fi fost pasată de la stânga la dreapta, astfel încât nimeni să nu mai știe dacă vinovatul în plan politic este PNL sau PSD.

Ceea ce pentru alții pare complicat, mie mi se pare simplu. Atunci când s-a declanșat pandemia, atunci când s-au luat primele măsuri de natură organizatorică pentru combaterea efectelor acesteia, firesc ar fi fost să se decidă ca temporar, până la încetarea acestei stări de lucruri, răspunderea pentru bunul mers al unitățior spitalicești, pentru dotarea și funcționarea acestora, să revină în totalitate Ministerului Sănătății. Deci Guvernului. Pentru că o bătălie nu poate fi gestionată simultan de mai mulți capi ai armatei.

Ce părere aveți, domnul președinte Klaus Iohannis? Sunteți mulțumit de măsurile pe care le-ați luat în numele modernizării României de descentralizare a comenzii și, respectiv, a răspunderii în vremuri ca acestea?

Topic: 

Format: