Publicat: 13 Aprilie, 2020 - 16:38
Share

​După Franța și Olanda, Irlanda anunță că examenele de la finalul liceului se vor ține la sfârșitul lui iulie / august, și nu în luna mai cum aveau loc până acum, potrivit siteului oficial al Ministerului Educației din Irlanda. La finalul liceului, când ajung la vârsta de 17 sau 18 ani, elevii obțin diploma de absolvire (Leaving Certificate), care necesită 2 sau 3 ani de studii.

După primii 3 ani de liceu elevii susțin examene pentru obţinerea diplomei de absolvire a anului III de studii (Junior Certificate), care tradițional se dădeau în iunie. Acest examene au fost înlocuite cu examene și evaluări care vor avea la începutul noului an școlar.

Ministrul Educației, Joe McHugh, a declarat că măsurile au fost luate la sugestia echipei naționale de urgență pentru sănătate publică, iar examenele de la finalul liceului vor avea loc în ultima săptămână a lunii iulie sau la începutul lunii august.

”Elevii și familiile lor au cerut clarificări cu privire la examene. Anunțul nostru se referă la asta. De asemenea, le dă câteva săptămâni pentru a se pregăti pentru examinări. Sper că acest lucru va ajuta la ameliorarea stresului pe care îl întâmpină elevii și familiile lor în acest moment”, a spus ministrul Educației.

Ministrul a mai anunțat și ale măsuri precum: școlile sunt închise până la o nouă notificare.

Irlanda este a treia țară din Europa, după Franța și Olanda, care anunță măsuri clare în privința examenelor din anii terminali.
 

 

Tag-uri Geo: