Publicat: 12 Ianuarie, 2017 - 00:15
Strania tripletă “post imperială” din Orientul Mijlociu și protectorii tăietorilor de capete

Afirmatia de la punctul 2 priveste schimbarea radicalà intervenità, dupà implicarea Rusiei – initial cu mijloace prin excelentà diplomatice – in ceea ce nu poate fi denumit “ràzboi civil sirian” deoarece sunt mult prea multi factori externi implicati in conflict, si nici “criza sirianà”, intrucat definitoriu pentru o crizà este caracterul ei violent si pasager, indiferent de intensitatea conflictului. In Siria violenta distrugerii a devenit insà endemicà si riscà sa torpileze orice tentativà de armistitiu, barandu-se astfel calea intelgerii intre pàrtile angajate in conflict si - cu ea - a pacificàrii tàrii. Centrul pentru Actiunea Preventivà (Center for Preventive Action – CFA) al Council on Foreign Relations’ (CFR) – organizatie apoliticà - a publicat in 13 decembrie 2016 sinteza “Preventive Priorities Survey 2017” (“Privire de de ansamblu asupra prioritàtile preventive”), a noua din seria inceputà cu “privirea” aruncatà in decembrie 2008 asupra “intamplàrilor” posibile in 2009. La ora cand scriem aceste randuri cateva previziuni ni se par deja hazardate, deoarece rapiditatea desfàsuràrii evenimentelor din ultima lunà exclude unele eventualitàti. Ca atare ne concentràm doar asupra catorva ipoteze enuntate in “Survey”. Printre crizele cu potential global sau de mare intensitatea ar figura: a. O deliberatà sau neintentionatà (“unintended”) confrontare militarà intre confrontare Russia si membrii NATO zàgàzuirea conduitei ofensive a Rusiei in Europa de Est. b. O crizà severà in Corea de Nord provocatà de lansarea unei rachete balistice intercontinentale (ICBM) sau o provocare militarà. c. Un ciber-atac distrugàtor impotriva infrastructurilor U.S.A. d. Cresterea violentei si instabilitàtii in Afganistan datorità consolidàrii pozitiilor talibanilor si slàbicunii guvernului. e. Intensificarea violentei intre Turcia si factiunile curzilor in Turcia si in imprejurimi. f. Intensificarea ràzboiului civil in Siria prin cresterea sprijinului extern acordat pàrtilor implicate si prin interventia directà ale unor puteri stràine. Insemnàrile noastre iau in consideratie doar punctele a, e si f. Un conflict direct intre Rusia si o tarà din N.A.T.O., afirmà redactorii “Privirii de ansamblu”, ar implica in ràzboi intreaga lume deoarece in ajutorul primei pàrti vor veni inevitabil alte forte aliate ce vor furniza resurse pentru ambele pàrti. (cf. http://www.cfr.org/conflict-prevention/cfr-survey-ranks-russia-nato-conf...). Cu alte cuvinte ne-am putea afla, din intamplare sau nu, in mijlocul unui ràzboi mondial. Primul pas spre evitarea dezastrului ar putea consta intr-o moderare a tonurilor apocaliptice si o calmare a spiritelor infierbantate. In acest sens a mers si interventia lui Vladimir Putin in plenul O.N.U. din 28 septembrie 2015, cu ocazia sàrbàtoriri a 70 de ani de la aniversarea organizatiei. “Interventia externà in state din Africa si Orientul Mijlociu – a spus Putin – a dus la distrugerea structurilor statale (…). Vedem zone di anarhia apàrand impreunà cu Statul Islamic”. Atacand, fàrà a o numi, politica S.U.A., Putin s-a referit voalat la faptul cà ISIS include fosti luptàtori demobilizati dupà invazia in Irak din 2003 si dupà interventia in Libia din 2011, ca si membri ai asa numitei “opozitii moderate” (referirea era la Siria) care “mai intai au fost inarmati si instruiti, pentru ca apoi sa defecteze, trecand in randurile Statului Islamic”. “Situatia este periculoasà si este ipocrit – a spus cu aceeasi ocazie Putin - sà se vorbeascà de terorism inchizandu-se ochii cand este vorba de finantarea terorismului recurganduse la traficul de droguri, arme, petrol. Este anche ipocrità manipularea unor asemenea grupuri pentru ca dupà aceea sa fie distruse”. Ultima consideratie a fost parcà o premonitie legatà atat de procedura neortodoxà a decidentilor civili si militari S.U.A. de sustinere, fàrà distinctie, toate fortele anti-guvernamentale din Siria, cat si a comandamentului suprem turc, orientat de presedintele Erdogan in aceeasi directie, exceptie fàcand raporturile cu curzii sirieni, parte a problemei pe care Turcia o are de multà vreme cu curzii din interior si din afara tàrii. In viziunea lui Putin , in Libia, Irak si Siria “trebuie ajutate guvernele legitime” si trebuie creatà o “securitate indivizibilà”. Continuarea extinderii N.A.T.O. este, a afirmat el, o continuare in spiritul Ràzboiului Rece, care mai devreme sau mai tarziu “va duce la o crizà geopoliticà, precum in cazul Ucrainei, unde s-a ajuns la ràzboi civil”. Dupà Putin, “trebuie respectate acordurile de la Minsk si luate in consideratie drepturile poporului din Donbas”. Nu se poate spune cà Rusia nu a fost coerentà cu principiile declarate de Vladimir Putin la O.N.U. In ce priveste drepturile populatiei din Donbas, de el invocate, diplomatia rusà urmeazà consecvent urmele làsate in dreptul international de “precedentul Kosovo”, creat prin vointa Statelor Unite. In ce priveste Siria si Libia atat demersurile diplomatici ruse cat si desfàsuràrile politice si militare in curs au corespuns intocmai asertiunilor lui Putin. Precum am aràtat, coalitia “binevoitorilor” ce ar fi putut sa se formeze in jurul fortelor S.U.A. in cazul in care, precum preconiza Obama, folosirea armelor chimice ar fi indicat depàsirea liniei rosii, dincolo de care s-ar fi impus declansarea interventia S.U.A. impotriva fortelor guvernamentale, nu s-a mai putut realiza din cauza impotrivirii Rusiei, justificatà de incertitudinea identificàrii precise a utilizatorului oribilei arme, interzisà de conventiile internazionale. Modul in care Cremlinul a intervenit la sfarsitul lui august 2013 pentru blocarea interventiei importiva Siriei si in septembrie 2013 pentru a se ajunge la o solutie privind distrugerea arsenalului chimic sirian, accesul O.N.U. la depozitele chimice si aderarea Siriei la Conventia privind intrebuintarea armelor chimice (CAC, Paris, 1993) a determinat probabil reorientarea strategiei lui Obama fatà de Rusia si intensificarea actiunilor de “atragere” a Ucrainei in propria sferà de influentà. Presedintele S.U.A. se afla de altfel de cativa ani atat sub presiunea aparatelor politice si militare favorabile detasàrii totale Ucrainei de Moscova, cat si sub presiunea Congresului, care finantase (Victoria Nuland docet) in decursul anilor cu circa 5 miliarde respectivul proces, stimulat si de Tàrile Baltice si Polonia. Ne-am referit mai sus la urmàrile acestei “reorientàri” in ce priveste raporturile S.U.A./N.A.T.O/U.E.-Ucraina si in general in raporturile Rusia-S.U.A./N.A.T.O./U.E. Pe “frontul sirian” situatia s-a incordat tot mai mult, pe màsurà ce se incorda pe “frontul ucrainian”. Federatia Rusà s-a implicat diplomatic si militar in sustinerea guvernului sirian incà de la inceputul conflictualitàtilor degenerat in confuzia labilelor aliante intre grupàri aliate si rivale in acelasi timp, sponsorizzate de guverne diferite, cu interese diferite, in care unele. Guvernul turc, a avut de la bun inceput o atitudine coerentà, dictatà de spaima formàrii in nordul Siriei a unei zone tampon independente curde, un periculos centru de atractie si sustinere a minoritàtii curde din Turcia. Statele Unite si-au limitat, intr-o primà fazà, interventiile impotriva ISIS la operatii in teritoriul Irakului, unde ISIS a reusit a pune mana pe importantul centru urban Mosul, in apropiere de digul omonim si lacul sàu de acumulare. ISIS a avut astfel, in fapt, manà liberà in Siria pentru a actiona impotriva guvernului lui al-Assad si a-si extinde aria tentaculele in teritoriul tàrii. “Neutral” in raport cu ISIS a fost, panà in 2016 si guvernul de la Ankara, care a protejat operatiile commerciale menite a procura resurse insurgentilor tàietiori de capete “cruciate”. In viesparul siriana au fost martirizzate populatii de etnii si confesiuni diferite (alauiti, curzi, druzi, siro-crestini, ortodocsi etc) si au fost distruse orase impràstiindu-se in patru vanturi populatia, in parte ucisà (Alep – din decembrie 2012 devenità un fel de Stalingrad haotic al Siriei, Kobane, Homs, Palmira – centru urban cu extraordinarà relevantà istoric- arheologicà etc). In septembrie 2015, Rusia a intensificat, fàrà prea mare succes, inclusiv prin interventia lui Putin la Adunarea Generalà O.N.U., eforturile pentru includerea Siriei intr-un viitor proces de pace. Ca urmare insà a crizei provocate in vara 2015 de masivul flux de refugiati provenienti din Siria, unele tàri europene s-au declarat dispuse de a trata cu presedintele Bashar al-Assad ; o atitudine asemànàtoare au adoptat Turcia si Israel. La sfarsitul lui septembrie 2015 Rusia a tratat separat cu Iran, Irak si Siria colaborarea in domeniul serviciilor de informatii si si-a intàrit dispozitivul militar in Siria, in paralel tratand cu americanii participarea propriilor forte aeriene la coalitia condusà de acestia. Intelegerea in acest sens a esuat din cauza refuzului pàrtii dezacordului pàrtii americane in privinta acordàrii sprijinului trupelor guvernui sirian. Acesta a fost momentul-cheie pentru luarea deciziei Cremlinului de a intra din proprie initiativà in actiune. Dupà primirea autorizatiei de interventie din partea Dumei, in 30 septembrie 2015 aviatia rusà a inceput bombardarea grupàrilor rebele, cu exceptia curzilor, punand in prealabil la curent Statele Unite. Incepe de aici faza a doua a “confuziei in confuzie” din istoria tragediei siriene, o fazà “nouà” a confuziei mediatice si politice intre “cei buni si cei rài”, in care cei care se pretind a fi cei mai buni ii ajutà, indirect sau explicit, folosindu-se de ei, pe cei ei ce sunt chiar “cei mai rài”. Relatiile pàrtilor imlicate in conflictul siriana au devenit din otràvite tot mai otràvite. Turcii doboarà in 24 septembrie un Suhoi 24 de bombardament care tranzitase timp de 17 secunde prin cerurile sale (rusii au sustinut cà doar 5 secunde); avioanul cade la 4 km. in interiorul spatiului terestru sirian; Pentagonul declarà cà avionul a fost avertizat cà a violat spatiul aerian turcesc; Davutoglu, primul ministru turc, declarà cà armata si-a fàcut datoria si cà Turcia este gata sa colaboreze “cu orice tarà ce luptà impotriva Statului Islamic (mai putin curzii - se subintelege); Tsipras, primul ministru grec, pe Twiter ii ràspunde lui Davutoglu scriind: “din fericire grecii nu sunt capete calde precum turcii” (aluzie la faptul cà fortele aeriene turce incàlcaserà deja panà la acea datà, in 2016, de 1600 de ori spatiul aerian al Greciei fàrà ca fortele anti-aeriene ale acesteia sa tragà màcar o salvà de acertizare; Putin declarà cà Rusia a fost “injunghiatà pe la spate” si spunand, fàrà ocolisuri, “eu nu uit, Erdogan se va cài de ce a fàcut”; primul ministru Medvedev ia màsuri economice impotriva tàrii drapelului rosu cu semilunà; tot rusii deschid in directà tv cutia neagrà a avionului doborat si din ea rezultà cà nu s-au primit comunicàri de violare si somàri de iesire din spatiu; Obama se exprimà cu intarziere asupra chestiunii (cu ocazia vizitei lui Hollande la Casa Albà, 24 noiembrie 2016) sustinand cà “Turcia are dreptul sa se apere”. Participarea aviatiei ruse la contrastarea ISIS si a fortelor anti-Assad a devenit, dupà episodul mentionat, tot mai sustinutà; conflictul a inceput astfel a lua un curs ce l-a obligat pe Erdogan sa schimbe strategia: dupà nereusita loviturà de stat din iulie 2016, cu consimtàmantul Iranului si acordul tacit al lui Bashar al-Assar (obtinut cu concursul rusilor) a decis sa intervinà in Siria cu trupe terestre, renuntand la obiectivul ràsturnàrii lui al-Assad in favoare impiedicàrii curzilor – sustinuti militar de Statele Unite si instruiti de Pentagon pentru participarea la lupta impotriva ISIS, dar si impotriva trupelor lui al-Assad - de a crea unitatea teritorialà a zonelo de ei controlate la sud de frontiera turco-sirianà (operatiunea “Scutul Eufratului”). Obiectivul cheie al lui Erdogan nu a mai fost sustinerea formatiilor “rebelilor” (instruiti de CIA) ce se instàpaniserà de Alep. ISIS + Jabhat Fateh al-Sham ("Frontul pentru Cucerirea Levantului"- fosta al-Nusra) si altele au fost làsate in voia soartei: baricadate in partea de est a orasului, au rezistat cu disperare panà in urmà la sfarsitul lui decembrie 2016, transformand populatia in scuturi umane, generand morti, panicà, foame, disperare si o teroare multiplicatà de “efectele collaterale” ale bombardamentelor ruse, caracterizte frenenetic precum criminale de acele pàrti ale mass-media avide de senzationalul demoniac. Deja in septembrie, in timpul castigàrii de teren de càtre trupele regimulu, o parte din presa internationalà deraia de pe fàgasul bunului simt ce il impune filtrarerea rationalà a informatiilor provenind din surse reflectand interese divergente, dar folosind metodologii de manipulare asemànàtoare, infiera cu tàrie implicarea Rusiei in viesparul sirian. Tràim doar in “epoca postadevàrului”, in care totul este contaminat dde speculatiile care vindupà si in general “la ordin”. Pe nimeni nu mai intereseazà, ca sa preluàm o formulare extrem de penetrantà dintr-un poem din 1963 al bardului ràtàcitor si noctambul Pacà, “cine a pus c…t pe clantà”. Adevàrul este, pentru cine isi castigà painea din manipularea lui, cee ce s-ar dori de uni sà se fi intamplat cu adevàrat. Multe ziare ale civilizatei noastre lumi au infierat cu tàrie implicarea Rusiei in viersparul sirian, nàscut, se pare, in mijlocul disputei despre cine si cum trebuie sa garanteze profiturile in dolari ce ar fi trebuit sà curgà spre Marea Mediteranà, sub formà de titei ,printr-o nenorocità de conductà ce prin forta imprejuràrilor trebuia sa traveseze Siria, venind dinspre zona Golfului. Campionul mondial al oratoriei radical-chic pentru drepturile omului, “noul filosof” (de acum patru decenii si mai bine) Bernard-Henry Levy, cerea, intr-un fulminant articol despre suferintele orasului Alep, pe care le impàrtàsim toti cei ce ne simtim co-pàrtasi la toate suferintele umanitàtii, “o agravare a sanctiunilor unei Rusii consideratà responsabilà de crimele comise de vasalul sàu sirian”. Retoricà pompoasà, de rit funebru, inspiratà de un Bossuet reinviat simultan in Spania, Balcani si Orient, aceastà plangere despre cum “nu facem nimic, acceptàm (….) un nou Sarajevo; ne asumàm riscul unei Guernica arabà cu escadrilele ruse in rolul, respectand proportiile, legioni germane Condor in cerul Spaniei repubblicane din 1936. Si atunci, in putine cuvinte, vom pierde onoarea (…)” etc. etc. Partea proastà a unoor asemenea consideratii este cà provin de la un tip ca Bernard-Henry Lévy mereu “omul momentului”, la Paris si prin imprejurimi, “formator” al opinei publice, indrumàtor al Presedintilor Frantei (in raport “special” cu imperatorul Sarkozy, “libicus maximus”. Trist si amuzant este cà in acelasi articol el indeamnà la luarea “initiativei de demarare a unei negocieri si la exercitarea de presiune inspirandu-ne de la “formatul normand” – pe care presedintele Hollande si cancelara Merkel l-au inventat, in urmà cu trei ani, pentru a limita ràzboiul in Ucraina si care, in fapt, a reusit sa-l limiteze – constrangand agresorul sà trateze” (cf. B.-H. Lévy, L’Europa salvi il suo onore impedendo la fine di Aleppo, in “Corriere della sera”, 27 septembrie 2016). Probabil B.-H. L. nu era la curent cu faptul cà Putin a sustinut exact acelasi lucru in alocutiunea de la O.N.U. din 28 septembrie 2015, referindu-se la produsul “formatului Normandia”, adicà la Acordul de la Minsk, sistematic sabotat de ucrainieni… In momentul interventiei Turciei, in Siria se ajunsese la situatia paradoxalà a conflictului intre regrupàri armate instruite de douà institutii diferite ale administratiei americane, una dintre aceste regrupàri (acea exprimatà de YPG – Unitatea de Protectie Popularà a curzilor, bratul armat al Pyd – Partidul Uniunii Democratice) avand insà si un propriu obiectiv, acela al independentei etniei de apartenentà, fapt ce o obliga sa actioneze selectiv. De altfel in tot timpul tragediei siriene serviciile de intelligence din diferite tàri, au actionat in linii mari pe cont propriu, in numele unui “interes national” stabilit ad-hoc, ceea ce a fàcut ca structuri ce reprezentau tàri democratice si apàràtoare ale drepturilor omului, sà sprijine grupàri criminale, teroriste, islamist radicale, sub umbrela protectoare a invocàrii indeplinirii obiectivelor propriilor guverne, de multe ori rezumate de obiectivul dominàrii geopolitice (in sens larg) a zonei siriene sau a impunerii unui guvern favorabil propriilor interese politice, economice, religiose etc. Au excelat in acest joc complicat, complicandu-l si mai mult, serviciile americane si Pentagonul, structuri ce adeseori au actionat impotriva declaratiilor Administratiei si chiar impotriva initiativelor cocordate de Kerry cu Lavrov, percum s-a intamplat in 17 septembrie 2016 cand, la o sàptamanà dupà intrarea in vigoare a incetàrii focului tratat de Statele Unite si Rusia cu insurgentii, aviatia coalitiei condusà de S.U.A. a atacat fortele governative. Noua crizà diplomaticà a intrerupt colocviile pentru prelungirea incetàrii focului. In 12 octombrie 2016 un grup de ex-inalti ofiteri ai serviciilor de informatii ale S.U.A. trimit o scrisoare deschisà presedintelui Obma si il previn cà este cazul sa depàseascà cresterea tensiunilor cu Rusia in privinta Siriei “prin stoparea demonizàrii Presedintelui Putin si afirmarea controlului civil al Casei Albe asupra Pentagonului”. (cf.: www.Other News-Obama Warned Tu Defuse Tension With Russia. “Unintendeed Consequences Liklei To Be Catarstophic”). Se semnaleazà Presedintelui S.U.A., in scrisoarea la care mà refer, cà “in remarci publice aflate la limita insubordonàrii, importanti oficiali ai Pentagonului au aràtat un deschis scepricism privinde aspectele intelegerii Kerry-Lavrov” (referitoare la armistitiul “bombardat din intamplare”, la care ne-am referit mai sus). Se citeazà in acest sens si declaratia fàcutà Congresului de Generalul cu 4 stele Joseph Dunford, seful Joint Chief of Staff (Sefilor Statelor Majore Reunite), prin care a pus fàtis la indoialà intelegerea intre Putin si Obama de impàrtàsire a informatiilor din teren cu Rusia in scopul evitàrii ciocnirilor intre pàrtile “amice”. Obama era invitat explicit de autorii scrisorii sa procedeze cu Dunford – primul general de infanterie marinà ajuns in istoria S.U.A. sef al Joint Chief of Staff - asa cum a procedat Truman cu Gen. MacArthur in 1951, in timpul ràzboiului din Corea, cand initiative, aflate la limita nesubordànàrii, luate de acest au dus S.U.A. la un pas de ràzboiul nuclear. Lui Obama i se recomanda in final sa nu incurajeze in “mainstream media” tonurile puerile ducand la “ defàimarea Presedintelui Putin” si sà sà-l intalneascà pe acesta “intr-un loc convenabil pentru ambele pàrti, in scopul de a de a incerca sà selecteze lucrurile de fàcut pentru a preveni un ràu si mai mare ce paote fi fàcut poporului Siriei”. In ce ne priveste credem cà acesta este un semnal competent si responsabil dat de cercurile specializate in analiza dezastrelor posibile in urma incordàrii excesive a raporturilor S.U.A., nord-atlantice si, prin reflex, ale U.E. cu Rusia. In privinta prioritàtilor S.U.A. in Oreintul Mijociu, noul Presednite al Statelor Unite a dat semnale inechivocabile imediat dupà castigarea alegerilor din 8 noiembrie. Intr-un interviu aacordat cotidianului “Wall Street Journal” la 11 noiembrie Donald Trump il avertiza pe Obama: “Dacà luptati impotriva Siriei si Siria luptà impotriva ISIS, trebuie sa và debarasati de ISIS. (…) Dacà U.S.A. atacà Assad vom sfarsi prin a lupta impotriva Rusiei, impotriva Siriei” (cf. http://www.rainews.it/dl/rainews/articoli/ContentItem-832a868a-405c-41a5... ca75f44ac1bb.html). Din pàcate lucrurile nu au mers in directia propusà de fostii profesionistii de vazà ai serviciilor american si validatà de noul Presedinte al S.U.A. Isteria mediaticà anti-rusà generatà de interventia in Siria a atins momentele de dezinformare maximà in ultima fazà, decisivà, a conflictului pentru Alep, intre trupele guvernamentale – sustinute de “pasadarani” iranieni si millitii Hezbollah si sprijinite aerian de rusi - si “rebelii” de toate tipurile, printre care si modernii “tàietori de capete” ai ISIS, càrora in final li s-a acordat posibilitatea iesirii din oras simultan cu populatia evacuatà prin “coridoarele umanitare”. Se pàrea cà responsabilitàtile màcelului din Alep cad exclusiv in sarcina celor care au sàrit in apàrarea populatiei atacate, sechestrate, infometate si terorizate de “insurgentii” criminali. Onorabilul senator John McCain a declarat in fata microfoanelor si camerelor de luat vederi, in timpul unei vizite “de lucru” in Letonia, dupà reinceperea operatiilor, obstructionate de “rebeli”, de evacuare a ce a mai ràmas din poplatia civilà in Alep, cà “Putin este un bàtàus si un criminal”. Pentru el Putin este un pericol pentru “ordinea mondialà”. Se referea desigur la o ordine mondialà asiguratà de un singur “jandarm”, sau “actor politic global”: Statele Unite. McCain - supranumit in media “dirijorul de orchestrà al Primàverii arabe” – a servit in armata tàrii sale in Vietnam, in aviatie, armà ce a tapisat cu napalm o bunà parte a numitei tàri, cu efecte cunoscute pentru biata populatie. Se pare cà energicul senator republican, care deja se preparà sà torpileze orice intelegere posibilà intre viitoarea Administratie Trump si Administratia Cremlinului, nu a invàtat mare lucru de la un ràzboi in care si el a semànat – la ordin - distrugere. McCain a pierdut din vedere cà in zilele premergàtoare finalului bàtàliei pentru Alep, “ribelii moderati”, protejati de apàràtorii democratiei si tratati ca personaje aproape inocente de partea comlezentà cu ei a presei occidentale, au folosit, panà in ultima secundà, locuitori precum scuturi umane, omorand fàrà scrupule pe cei ce incercau a fugi din oras. In zilele succesive restabiliri unui minim de control administrativ guvernamental asupra Alepului au iesit la ivealà, per rand, numeroase gropi comune cu cadavrele persoanelor decedat in urma unor executii sumare de masà. Nu mai foloseste a se stabili “criteriile” dupà care au fost executate perso anele; ele sunt lesne de intuit.. Alepul era un oras multietnic si multiconfesional. Desi statisticile nu mai pot fi luate in serios intr-o tarà devastatà, se pare cà in 2011 in el locuiau aproximativ 250.000 de crestini. Din acestia se pare cà au mai ràmas 50.000. Rusia redevine, cu interventia in Siria, un fel de garant al putinilor crestini ràmasi in Orientul Apropiat, dupà persecutarea sàlbaticà a acestei minoritàti in Irak in timpul perioadei de “pax americana” instauratà dupà “victoria impotriva lui Saddam” din 2003. Acest rol Rusia l-a mai avut odatà in Orientul Apropiat, la mijlocul secolului al XIX-lea, inaintea Ràzboiului Crimeii. Putin este, desigur, pentru americani, cea mai incomodà figurà politicà de pe scena politicii mondiale. A te concentra impotriva unui adversar de talie comportà unele riscuri, printre care acelea de a fi dezmintit de fapte. Ceea ce in cazul specific, al demonizàrii lui Putin si cu el a Rusiei, s-a intamplat destul de des in ultimii ani. Politica lui Obama in Estul Europei si in Orientul Mijlociu a fost dezastruoasà si probabila corectie de tir ce o va aduce, precum se pare, Presedintele Trump nu va fi durabilà deoarece rezistentele etablishmentului si structurilor birocratice si militare, conjugate cu cele ale oligarhiei industriale producàtoare de tecnologie militarà si de “delocalizàri”, vor fi extrem de puternice. In ultimele zile alle guvernàrii sale Obama a fàcut eforturi disperate ca sà-si “blindeze” cu orice mijloace unele dintre deciziile cu care a dorit a marca in istorie trecerea sa prin Casa Albà, astfel incat sa le dea si o perspectivà de continuitate in viitoarea politicà a S.U.A. In ce priveste Rusia este consecvent, asa cum se poate fi consecvent in fàtàrnicie. A aruncat in “curtea Rusiei” insuccesul lui la Hillary Clinton la alegerile prezidentiale si l-a acuzat pe Putin cà a intervenit direct in ele prin “incursioni ale hackerilor” dirijati de la Cremlin. In final s a expulzat 35 de diplomati rusi, care probabil fàceau ce fac si diplomatii americani la Moscova, cu diferenta cà primii nu sustin, la ordinele prpriului guvern, subversiuni fàtise impotriva ordinei politice costituite si nici nu organizeazà in S.U.A. – “primàveri ” menite a duce la degenerarea institutiilor Statului. Acelasi Obama a demonizat demersurile Rusiei de a-si fi vàzut recunoscut rolul de participant la decizii ce privesc intreaga umanitate. Orientarea voluntaristà a guvernàrii proceselor vitale ale lumii de càtre un singur decident a dus in Orientul Apropiat si Mijlociu a instaurarea in zone ample a anarhiei si violentei, la destabilizarea unei pàrti din Africa de Nord, la explozia frontierele ce garanteazà securitatea statelor, si la prelungirea somnului confuz al Uniunii Europene, care de trezeste “in casà” cu o emigratie incontrolabilà si cu bande de asasini ce-i terorizeazà viata urbanà si-i clatinà intocmirile civile. In zona “cea mai caldà” a lumii, Orientul Apropiat si Mijlociu, factorii institutionali de stabilizare nu mai sunt aceiasi. Fortele motrice ce pot contribui la instaura rea pàcii si la reconstruirea unui cadru institutional acceptabil, dialogant cu fortele interne si partenerii externi, s-au schimbat. Esential este in aceastà fazà dialogul intre 3 “puteri regionale”, cu justificate aspiratii la un statut corespunzàtor fortelor economice, militare si – in cazul Rusiei - nucleare, de care dispun. Aceste trei puteri sunt state cu un trecut imperial: A Doua Romà (Constantinopol / Istanbul), A Treia Romà (Moscova) si fostul Imperiu Ahemenid (metamorfozat in Seleucid, Arsacid /Part, Sasanid , Safavid , Qajar , Pahlavi). Conform prezicerii càlugàrului Avvacum (……) “ a Patra (Romà – n-n.) nu va mai fi”. Cel putin in ce priveste soarta, pe termen scurt, Orientului Apropiat profetia s-ar putea adeveri. La sfarsitul lui decembrie 2016 s-a anuntat cà noua tripletà “post-imperialà” a timpurilor “post-moderne” s-a pus de acord (la Moscova, 20 decembrie) sà organizeze la Astana, capitala Republicii (post sovietice) multietnice si de religie prevalent musulmanà a Kazakhstanului, o conferintà de pace privind Siria. Statele Unite au fost invitate sa participe. Rusii au propus sà fie invitatà si Arabia Saudità, cu a càrei prezentà nu este de acord Iranul. Franta, care este mereu gràbità sà bombardeze fàrà sa se ingrijeascà de ce ràmane in urma exploziilor, si-a exprima rezervele asupra reusitei. Reticentà a fost, ca deobicei, si Germania. Nu stim care vor fi rezultatele. Impàrtirea Siriei i trei bucàti ar fi o infrangere generalà. Se speràm cà demonizàrile, mono, pluri si bidirectionale vor fi làsate la intrarea in sala tratativelor si se va incerca imposibilul, adicà armonizarea intereselor tuturor pàrtilor interesate, in principal a bombardatilor, a ràmasilor fàrà case, fàrà familii si – in milioane de cazuri - fàrà o Patrie care sà-i ajute. (sfarsit)  O analiză de Grigore ARBORE

Isteria anti rusă si jandarmeria globală (4)
Isteria anti rusă si jandarmeria globală (3)
Isteria anti rusă si jandarmeria globală (2)
Isteria anti rusă si jandarmeria globală (1)