29 septembrie 2022

Italia reafirmă sprijinul pentru reforma Consiliului de Securitate al ONU

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Premierul italian, Mario Draghi, a reafirmat astăzi sprijinul țării sale pentru o reformă a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite (ONU) în cadrul celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale.

Draghi a exprimat în discurs că Guvernul său este de acord că acest organism trebuie să fie mai reprezentativ, mai eficient și mai transparent în viitor, enumerand totodată problemele mondiale grave la care trebuiesc găsite răspunsuri urgent, decisiv și eficient.

Președintele italian a dedicat prima parte a discursului său conflictului din Ucraina și crizelor alimentare, energetice și economice care emană din acesta.

El s-a referit la gravele probleme energetice care afectează Europa, pentru care a dat vina pe Rusia, încercând în același timp să justifice politica de sancțiuni împotriva acelei țări care, după cum a recunoscut, sunt menite să o slăbească economic.

El a dat asigurări că aceste măsuri „au obținut un efect perturbator asupra economiei” acelei națiuni și a subliniat aspirația Fondului Monetar Internațional de a face economia Rusiei să se contracte în acest an cu un total de 10,0 la sută.

Premierul a avertizat că „creșterea costurilor cu energia pune în pericol redresarea economică a națiunilor europene, limitează puterea de cumpărare și dăunează capacității productive a companiilor”.

El a subliniat că Italia cheltuiește 3,5% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru a face față creșterii inflației, adăugând că pentru a face față problemei „va trebui făcut mult mai mult”, în special la nivel european.

El a insistat că Uniunea Europeană (UE) trebuie să impună un plafon la prețul importurilor de gaze, să controleze costurile cu energie și, în același timp, să reducă plățile către Rusia, ceea ce ar avea și un impact economic mai mare asupra națiunii.

A subliniat sprijinul Romei pentru candidatura Ucrainei de a adera la UE, a criticat referendumurile în favoarea independenței din Donbass, pe care le-a descris drept „încă o încălcare a dreptului internațional”.

Totuși, el a declarat că țara sa dorește să fie în fruntea eforturilor de a încerca să ajungă la un acord între Rusia și Ucraina ori de câte ori este posibil pentru a pune capăt conflictului din acea regiune.

Într-un alt moment al discursului său, Draghi a subliniat rolul jucat de Italia anul trecut în calitate de președinte al G20 într-un moment critic din cauza pandemiei de Covid-19, contribuind, a spus el, la sănătate și asistență financiară pentru cele mai vulnerabile națiuni.

El s-a referit, de asemenea, la criza de mediu care „ne afectează pe toți și trebuie să ieșim împreună din ea”, precum și la problemele migratorii, în special la situația din Marea Mediterană, și a mulțumit ONU pentru sprijinul acordat în abordarea acestei situații.

„În sfârșit, vă asigur că în următorii ani Italia va continua să joace un rol de lider în cadrul UE și în Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), întărindu-și relația cu aliații săi și cu o politică compatibilă cu cea a acestor blocuri”, a conchis demnitarul.
A consemnat Ciprian Pop

Sursa foto govero.it