27 mai 2022

Iulian Chifu: Am avut azi onoarea să mi se propună poziţia de consilier de stat al premierului Nicolae Ciucă

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Iulian Chifu a fost numit în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, printr-o decizie a premierului Nicolae Ciucă, care a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial.

„Am avut azi onoarea să mi se propună poziţia de consilier de stat al premierului Nicolae Ciucă. Având în vedere relaţia veche şi apropiată şi prietenia care mă leagă de generalul Ciucă, am acceptat. E de muncă, iar provocările în zona în care mă pricep – relaţii internaţionale, securitate, conflicte, crize, afaceri strategice – sunt numeroase. Cu sprijinul instituţional necesar şi cu ajutorul echipei, sper să reuşesc să fac faţă şi acestei responsabilităţi pe care mi-am asumat-o”, a scris Iulian Chifu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.