5 iulie 2022

Jandarmeria Montană în sprijinul cetăţenilor

Man standing on the top of a snowcapped mountain peak. Panoramic view.

Distribuie pe rețelele tale sociale:

În Complexul Turistic Şuior, în perioada 26-30 ianuarie, se desfăşoară o competiţie sportivă de snowboard şi freeski, manifestare la care jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Şuior asigură măsurile de ordine şi siguranţă publică.

De asemenea, şi în celelalte patru staţiuni montane de la Cavnic, Borşa, Valea Vaserului şi Ţibleş prevăzute cu posturi montane, jandarmii sunt la datorie şi acţionează pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional, pentru informarea, îndrumarea şi acordarea de asistenţă turiştilor aflaţi în dificultate în zona de responsabilitate.

Pentru evitarea unor situaţii neplăcute, jandarmii recomandă cetăţenilor să adopte un comportament civilizat, să evite conflictele de orice natură şi nu în ultimul rând, să respecte măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS CoV 2 iar în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să se adreseze direct echipajelor de jandarmi montani din zonă sau să solicite sprijin prin sistemul unic de urgenţă „112”.

Maior, Radu Vasile Nicolae
Purtător de cuvânt al I.J.J. Maramureş