5 februarie 2023

Jandarmii montani la „înălţime” pe perioada minivacanţei

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Jandarmii de la postul montan Şugag, au fost prezenţi în această minivacanţă, pe traseele turistice şi în zona montană în care sunt prezenţi turiştii, în cadrul unei activităţi de informare, prevenire şi combatere a faptelor antisociale.

Pe pârtiile de la Domeniul Şureanu, turiştii prezenţi au primit din partea jandarmilor montani, informaţii despre bună conduită, respectarea legislaţiei şi sfaturi utile pentru evitarea evenimentelor negative astfel încât să se bucure în siguranţă de această minivacanţă.

Având în vedere că a nins în zona montană înaltă şi faptul că meteorologii prognozează o răcire a vremii şi precipitaţii mixte, jandarmii montani sunt pregătiţi să intervină în ajutorul celor aflaţi în dificultate. Tuturor celor aflaţi la munte în această perioadă le recomandăm să rămână în preajma pârtiilor amenajate, să fie echipaţi corespunzător şi să-şi doteze mijloacele de transport pentru circulaţia în condiţii de iarnă şi, foarte important, să respecte indicatoarele şi semnalizările care atrag atenţia asupra unui drum/traseu turistic închis circulaţiei în acest anotimp.

În final, reamintim că pe traseele turistice şi în zonele montane îi găsiţi la datorie pe jandarmii montani, care indiferent de starea vremii sunt acolo pentru siguranţa dumneavoastră. De asemenea, la nevoie, solicitaţi cu încredere sprijinul echipajelor de ordine publică aflate în apropiere sau apelaţi numărul unic de urgenţă „112”.