Publicat: 11 Ianuarie, 2019 - 10:00

Update: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că statul de drept nu este unul negociabil: "Statul de drept din România nu e negociabil, am reiterat de multe ori (...) Discuţia pe legile justiţiei şi Coduri din România e o disucţie complicată, care se poartă de doi ani şi sper să existe la toţi cei implicaţi de a duce discuţia spre un final conform, nu numai cu aşteptările mele pe care le cunoaşteţi, ci cu ale românilor, aşteptărilor exprimate ale Comsiie de la Veneţia. Nu putem, în România, să construim un sistem de justiţie care nu e compatibil cu celelalte sisteme şi mai mult, prin aderarea la UE, ne-am dorit să fim parte a unui spaţiu de valori şi dorim să rămânem acolo. Acesta spaţiu cuprinde regulile de bază ale unui stat de drept".

Update: Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a declarat, vineri, că o eventuală ordonanţă pentru amnistie şi graţiere ar fi ”un pas înapoi”.

”Este vorba de respectarea absolut necesară a statului de drept. Am spus că Europa e făcută din compromisuri, dar nu trebuie să existe compromisuri pe aspectele esenţiale, pentru că aceste aspecte esenţiale ar fi afectate negativ dacă s-ar acorda amnistia, aşa cum preconizează unii din ţara dvs, dacă aceasta ar intra în vigoare. Ar fi un pas înapoi”, a declarat Jean Claude Juncker.
 

Update: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la întâlnirea cu membrii Colegiului Comisarilor, că România împărtăşeşte în totalitate abordarea pro-europeană.

”România împărtăşeşte în totalitate abordarea pro-europeană. Poziţia României a fost întotdeauna şi va continua să fie într-o poziţie de susţinere a proiectului european. Eforturile comune la nivel european trebuie să se concentreze pe evitarea poricăror diviziuni şi discrepanţe între statele membre pentru a consolida UE şi pentru a demonstra capacitatea UE de a avera un rol mai ferm pe arena globală. Vă asigur de dorinţa României de a contribui la progresul agendei europene într-un mod constructiv şi consensual. (...) Deţinem preşedinţia Consiliului UE în contextul unor evoluţii importante şi complexe -reflecţiile privind viitorul Europei, alegerile europene, Brexit, migraţia şi securitatera, negocierile privind viitorul cadru bugetar sau acţiunile externe într-un mediu imprevizibil”, a declarat Klaus Iohannis.

În acelaşi context, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a spus: ”Mă gândesc la acordul de principiu pe viitorul cadru financiar anual. Este un proiect dificil de care România va trebui să se ocupe, pentru că nu ne putem permite să întrerupem anumite programe. (..) (Brexit- n.r.) este un eveniment trist de care Europa nu avea nevoie, dar democraţia e ceea ce este - nu avem cum să-i împiedicăm pe cei care vor să ne părăseascăm, dar nici noi nu vom fi încântaţi în 30 martie, pentru că va fi o ruptură în Europa”.
 

 

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, vineri, la Palatul Cotroceni pe preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, în contextul preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului UE.

De la ora 10.30 Klaus Iohannis şi Jean-Claude Juncker vor susţine la Palatul Cotroceni o conferinţă de presă comună.

Jean-Claude Juncker se va întâlni, tot vineri, la Parlament, de la ora 11.00, cu preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu şi cu vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, căruia i-au fost delegate atribuţiile pentru luna ianuarie de către preşedintele Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea, plecat în concediu.