Publicat: 12 Mai, 2020 - 10:10
Share

Mă intrigă puternic faptul că după apariția „Spovedaniei lui Rizea”, un text cu evident potențial devastator, apetitul comentatorilor, cu doar câteva excepții (Romoșan, Nistorescu) de a aborda un subiect care promitea să arunce în aer establishment-ul  momentului pare să fi dispărut cu totul. Mă întreb dacă actualitatea este atât de copleșită de tema coronavirusului încât să Ignore orice altă zonă de interes, sau la mijloc este sentimentul de jenă și de teamă pe care îl ai în fața unui cuib de viespi a căror stârnire poate avea consecințe de-a dreptul mortale. Desigur, Cristian Rizea nu reprezintă un reper de credibilitate prin însăși apartenența lui la „cupola” mafiei transpartinice în care nu a deținut un rol semnificativ. Demersul său poate fi asemuit cu acela al unor mafioți de rang inferior implicați în  mai toate activitățile protejate de Omerta, care aflat într-o situație personală limită decide să rupă tăcerea și să dezvăluie întregul mecanism al funcționării unui „sistem” - așa cum el denumește „instituția” din care a făcut parte. Într-un demers de o asemenea anvergură, orice disident trebuie să se bazeze pe ceva. Nu știu pe ce se bazează Rizea deocamdată, pentru că dacă nu ar avea ceva în spate nu ar fi putut declanșa o asemenea operațiune în doi timpi (cea prezentă fiind cea instituțională, urmând să revină cu aceea nu mai puțin explozivă a conexiunilor de budoar, după cum chiar el ne înștiințează). Până la urmă e treaba lui cum procedează. Treaba mea, ca jurnalist, este să constat și să dau asigurări, pe baza documentărilor și experiențelor avute de-a lungul perioadei evocate, că ceea ce  spune el în mărturisirile pe care le face, este într-un remarcabil procent real. Unele dintre dezvăluirile sale îmi completează lacunele unor documentări la care am avut acces de-a lungul timpului, și pe care le-am evocat în anchetele și editorialele pe care le-am scris în ultimele trei decenii, altele nefiindu-mi utile din punct de vedere jurnalistic în absența unor dovezi concrete care să mă poată scoate de sub potențiale acuzații de calomnie sau fals. Citesc textul lui Rizea ca pe o poveste cunoscută și, în unele dintre capitolele ei, deja uitată și am revelația că dacă măcar un sfert din ceea ce afirmă el ar putea să fie și dovedit cu documente și înregistrări, întregul eșafodaj al establishment-ului politico-economico- juridic și jurnalistic al momentului ar putea fi aruncat în aer. De cine?. De cineva care nu s-a aflat prin cercurile concentrice ale „sistemului” și ar putea avea susținerea publică necesară, pe baza unei fișe personale de autentică Integritate.

Până atunci textul lui Rizea rămâne o lectură fascinantă pentru necunoscători și jenantă sau chiar periculoasă pentru protagoniști care defilează azi sub stindardul legalității și autorității. Întrebarea firească: cum a fost posibil să se întâmple așa ceva și ca întregul proces să aibă durată și rezistență - poate primi un singur răspuns. Printr-o implicare instituțională masivă în procesul de îmbogățire de pe urma unui jaf sistematic al resurselor naționale. Știu fără să trebuiască să ne fi spus Rizea, că la originea marilor averi și cariere politice se află exploatarea principalelor resurse de către „investitori strategici” autohtoni atent monitorizați și dirijați de instituții care și-au făcut parte, la rândul lor, din pradă. Rizea ne explică cu  subiect și predicat care au fost principalele resurse exploatate (retrocedările averilor, administrația locală, ministerele patrimoniale) și care au fost instituțiile care au monitorizat procesele și au decis împărțeala prăzii. Nu este de mult un secretul rolul jucat de SRI, Înalta Curte,ANI, SIE (prin unii dintre diriguitorii lor) în constituirea suprastructurii economice private și nici modul în care acestea, prin protocoale și aranjamente de culise, au făcut ordine în peisaj îndepărtându-i pe cei incomozi sau care tindeau să depășească limitele permise. Corupția a fost, paradoxal, cea care a dirijat și exercitat anticorupția românească a ultimilor ani și care și-a plantat reprezentanții în funcții importante la nivel național și chiar internațional (vezi Parchetul European).

Revin asupra ciudatei inapetențe a principalului vector de curățenie morală, presa. De ce să mă mai mir, să ne mirăm de lipsa de interes față de aceste dezvăluiri a mass media, prea ocupată de numărătoarea morților de COVID după metoda lui Pristanda? Textul lui Rizea arată mai limpede decât ar fi necesar măsura în care „sistemul” și-a asigurat colaborarea, pe bază de foloase necuvenite, a câtorva dintre vârfurile luptei cu condeiul pentru eradicarea corupției și a inechităților sociale. Un simplu inventar al participanților cu legitimații de jurnaliști (sub  acoperire) la reuniunile Cupolei de la Monaco/Coasta de Azur ne va da răspunsul.

 Cred cu tărie ca mesajul transmis de Rizea nu  merită să fie fie ignorat. Și dacă mai există în țara asta vreo instituție (sau chiar persoană fizică autorizată) în stare să se autosesizeze, ar trebui să o facă...deîndată (vorba cuiva)...(Octavian ANDRONIC)

Format: 

Rubrici: